VIDEO

Experţi, despre iniţiativa şefului statului cu privire la introducerea sistemului mixt de vot: „Este vorba despre un cartel politic între Vladimir Plahotniuc şi Igor Dodon”

Experţi, despre iniţiativa şefului statului cu privire la introducerea sistemului mixt de vot: „Este vorba despre un cartel politic între Vladimir Plahotniuc şi Igor Dodon”
Sursa: jurnal.md Foto: jurnal.md 18.04.2017 19:21
Este vorba despre un cartel politic între Vladimir Plahotniuc şi Igor Dodon. Astfel au comentat mai mulţi analişti de la Chişinău iniţiativa şefului statului cu privire la introducerea sistemului mixt de vot. Alţi comentatori spun, la rândul lor, că votul uninominal nu a fost decât o născocire menită să pregătească opinia publică pentru ceea ce şeful PD şi-a dorit din start. Vestea nu i-a uimit nici pe unii experţi politici de la Bucureşti, care spun că „Nimic nu funcţionează mai bine în Republica Moldova decât alianţa Dodon-Plahotniuc”.

Analiştii politici de la Chişinău au explicat motivele care au dus la situaţia în care Igor Dodon a fost cel care a propus trecerea la sistemul electoral mixt. Asta după ce un proiect similar a fost semnat şi de PD, în 2013, document care a fost expertizat şi de Comisia de la Veneţia.

„Deja avizul comisiei a fost negativ pentru acest sistem mixt, dacă citim atent ceea ce propune comisia de la Veneţia. E foarte clar că un sistem mixt trebuie să întrunească un consens naţional care nu există. Este un joc politic, dar este absolut evident că propune sistemul mixt propus de domnul Plahotniuc şi trebuie să aibă curajul să recunoască. Foarte clar vedem ceea ce se numeşte cartel politic, asta înseamnă că au interesul să-i elimine pe toţi ca să rămână ei doi, ceea ce nu înseamnă că sunt prieteni pentru totdeauna”, a spus analistul politic, Igor Boţan.

„Deci practic acest proiect este pe rol la PD şi tot spectacolul cu implementarea votului uninominal a fost în realitate un bluf cu dublarea mizei, Aşa ca să pregătească opinia publică, să mai sperie lumea după care să se ajungă la acest compromis. Deja cu ăsta mixt se va obţine un fel de consens în parlament, ceea de ce ar avea nevoie de fapt PD pentru că iniţial patru fracţiuni s-au exprimat categoric împotriva votului uninominal”, a declarat analistul politic, Victor Ciobanu.

„Nu există absolut nicio explicaţie, niciun motiv din punct de vedere al interesului public, a consolidării democraţiei, a luptei cu regimul oligarhic care ar veni în favoarea acestei iniţiative. Socialiştii n-au găsit de cuviinţă să semneze această declaraţie împotriva introducerii sistemului uninominal, mai mult decât atât, au venit cu această iniţiativă cu privire la sistemul mixt, fără să aducă cel puţin un argument plauzibil în favoarea acestei iniţiative. Noi suntem acum în drept să credem că exista o înţelegere între Dodon şi Plahotniuc pentru a induce în eroare toată societatea şi a obţine ceea ce, de fapt, a şi dorit Plahotniuc - introducerea acestui sistem mixt. Toate astea se întâmplă cu ajutorul unui partid care se numea de opoziţie. Ceea ce fac socialiştii şi Dodon este deservirea intereselor lui Plahotniuc”, a spus Alexei Tulbure, analist politic.  

„Schimbarea ţine de competenţa parlamentului, unde majoritatea este controlată de domnul Plahotniuc. Dacă parlamentul va merge pe ideea introducerii votului mixt, înseamnă că va confirma încă o dată existenţa cârdăşiei între d-nul Plahotniuc şi Igor Dodon.  În ceea ce priveşte controlul asupra statului captiv domnul Dodon a minţit alegătorii atunci când a fost candidat la funcţia de preşedinte şi în parteneriat cu domnul Plahotniuc continuă această manipulare”, a declarat Oazu Nantoi, analist politic.

Iniţiativa este criticată şi de reprezentanţii organizaţiilor anticorupţie, care se arată nedumeriţi că autorul unui atare proiect este tocmai unul dintre cei care se declara împotriva capturării instituţiilor statului.

„Descurajarea noastră ca organizaţie anticorupţie este că această propunere a venit din partea preşedintelui RM, domnului Dodon, din ce cauză, pentru că noi chiar doream să cerem în cazul în care va fi adoptat un astfel de proiect de lege, el să nu-l promulgheze pentru că este unul inoportun şi pentru că este clar că în aşa caz vor câştiga două partide, în primul rând PD, pe urmă PSRM, care iniţial s-au declarat opuse şi domnul Dodon a promis societăţii că va lupta cu fenomenul capturării statului. Dar ceea ce se face acum este o încercare de a captura legislativul şi mai mult şi de a-l controla doar de un grup foarte îngust de interese”, a spus Lilia Caraşciuc, director Transparency International Moldova.  

În privinţa rolului regiunii transnistrene în cadrul proiectului propus de Igor Dodon, analiştii politici califică iniţiativa drept una iresponsabilă.

„Ceea ce propune Dodon este o acţiunea iresponsabilă în ceea ce priveşte statalitatea RM deoarece nu pot fi organizate alegeri cu participarea lui Dodon în stânga Nistrului, fără reîntregirea prealabilă a RM . Malul stâng trebuie să permită ca toţi politicienii: şi unioniştii, şi comuniştii să participe la dezbateri electorale, să comunice cu alegătorii, să se permită distribuirea foilor volante nu numai în susţinerea lui Igor Dodon cum a fost înainte de 13 noiembrie 2016, dar a tuturor concurenţilor electorali, să nu existe manipulare, intimidare a alegătorilor. Aceste criterii nu pot fi realizate în stânga Nistrului”, a declarat Oazu Nantoi.

Proiectul a avut ecouri şi la Bucureşti, unde analiştii politici spun că au anticipat un asemenea scenariu.

„E clar că o să cadă la un compromis socialiştii cu PD, cum au şi făcut, ultimele campanii le-au făcut împreună. Ce bănuia toată lumea, e adevărat ce se întâmplă, şi anume, ei sunt vorbiţi. Unii au propus o variantă radicală şi o să cadă undeva la mijloc ca să salveze şi onoarea şi lucrurile practice pentru că un sistem cum îl proiectează ei avantajează ambele partide mari. Şi atunci PSRM până la urmă nu vrea neapărat să schimbe sistemul, dar dacă se schimbă, nici nu pierde mare lucru. Cu cât mergi mai mult spre uninominal, cu atât avantajezi mai mult partidele mai mari şi cu atât le dezavantajezi pe alea mici”, a declarat Sorin Ioniţă, preşedintele Expert-Forum.   

Într-o postare pe Facebook, analistul politic de la Bucureşti Armand Goşu a scris: „ Cooperativa Plahotniuc - Dodon funcţionează”, iar Ileana Racheru, cercetător la Institutul Diplomatic Român, a notat că „Nimic nu funcţioneaza mai bine in Republica Moldova ca alianţa Dodon - Plahotniuc”.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI