VIDEO

Nicolae Juravschi, după aderarea sa la PD: „De un an şi ceva nu sunt apreciat; Cred că astfel voi fi mai productiv”

Nicolae Juravschi, după aderarea sa la PD: „De un an şi ceva nu sunt apreciat; Cred că astfel voi fi mai productiv”
Sursa: jurnal.md Foto: jurnal.md 12.04.2017 17:23
Deputatul Nicolae Juravschi, unul dintre cei şase foşti liberal-democraţi care au aderat la fracţiunea Partidului Democrat, a spus că a făcut acest gest pentru că nu se simţea apreciat. „Am făcut calcule şi cred că astfel voi fi mai productiv în legislativ”, a adăugat Juravschi, care a oferit declaraţia cu ezitare.

Deputatul a refuzat însă să spună dacă a fost supus presiunilor sau dacă i s-au promis anumite beneficii, aşa cum susţin unele voci.

„Ce, normal că stau un an şi ceva neapreciat. În afară de asta, eu mai am responsabilitate şi cu Comitetul Olimpic, mişcarea olimpică, trebuie tot reforma dată, ea trebuie renovată, restructurată, trebuie susţinuţi sportivii ăştia că sunt tot timpul în şi e normal ca să susţinem, să mergem înainte, să dezvoltăm ţara fiindcă viziunea noastră este pentru integrarea europeană, pentru lucruri normale, ceea ce a fost început de câţiva ani deja şi trebuie de continuat”, a mai spus acesta.

Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Parlamentului, din 2014, când a fost ales deputat, Juravschi este printre autorii a 11 proiecte legislative.

Acum trei ani, el a fost fotografiat cu un telefon mobil marca Vertu, al cărui preţ începe de la cinci mii de euro şi poate ajunge până la 15 mii. Alesul a spus atunci că l-a primit cadou de la un prieten şi că nu ar avea nimic deosebit.

Menţionăm că împreună cu cei şase ex-liberal-democraţi, 14 foşti comunişti şi un ex-socialist, fracţiunea PD are 40 de deputaţi. Numărul transfugilor este mai mare decât al celor veniţi în baza listei electorale. 

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI