„Considerăm că aceste încercări de a modifica sistemul electoral este o lovitură dată sistemului pluripartidist, republicii parlamentare şi a democraţiei în general. Considerăm că toate forţele de opoziţie adevărate şi societatea civilă ar trebui să se unească în jurul acestui scop comun. Iar scopul nostru este înlăturarea bandiţilor de la guvernare şi suntem toţi împreună împotriva dictaturii lui Plahotniuc. Nu este întâmplător că această declaraţie a fost semnată atât de partidele de stânga cât şi de dreapta. Este un semnal destul de bun”, a menţionat Grigore Petrenco.

Precizăm că ieri două partide parlamentare, PLDM şi PCRM, precum şi trei din afara legislativului - Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr, Partidul Acţiune şi Solidaritate şi formaţiunea Partidul Nostru au semnat o declaraţie comună prin care pledează pentru păstrarea actualului sistem electoral şi atenţionează instituţiile internaţionale în privinţa necesităţii retragerii din Parlament a proiectul de lege iniţiat de PD privind introducerea votului uninominal.

Preşedintele PD, Vladimir Plahotniuc, vizat în declaraţii, nu a fost de găsit pentru a oferi în o reacţie.