„Astăzi aflăm că şase deputaţi aleşi pe listele PLDM au devenit membri ai Partidului Democrat. PD-ul critică sistemul electoral actual pe motiv că nu responsabilizează deputaţii faţă de cetăţeni şi contribuie la traseismul politic. Astfel, face astăzi o demonstraţie cinică – mai ia nişte deputaţi pentru a controla toate deciziile Parlamentului”, a comentat preşedinta PAS.

„Comerţul cu deputaţi se va încheia când vom scăpa de cumpărătorii de deputaţi”, a mai adăugat Maia Sandu.

Asta după ce încă şase deputaţi transfugi au aderat astăzi la fracţiunea PD. Este vorba despre foştii deputaţi liberal-democraţi: Ion Balan, Petru Ştirbate, Vladimir Hotineanu, Nicolae Juravschi, Nae Simion-Pleşca, Angel Agache. Astfel, de astăzi, fracţiunea PD este formată din 40 de deputaţi şi este cea mai mare din Parlament. Acum o lună, şi cei 14 deputaţi care au părăsit acum un an PCRM au anunţat că aderă la PD. Deşi s-au poziţionat ca independenţi, în această perioadă aceştia au susţinut toate iniţiativele majorităţii parlamentare controlate de PD.