Sute de mii de cetăţeni nu vor conta la următoarele alegeri, dacă votul uninominal trece; „Merită salvarea puterii unui dictator cu dereglări mintale ca RM să fie aruncată în haos?”

Sute de mii de cetăţeni nu vor conta la următoarele alegeri, dacă votul uninominal trece; „Merită salvarea puterii unui dictator cu dereglări mintale ca RM să fie aruncată în haos?”
Sursa: jurnal.md Foto: jurnal.md 09.03.2017 15:04
Într-o ţară capturată, fără democraţie, justiţie şi acces egal al concurenţilor electorali la resurse mediatice şi financiare, votul uninominal tot timpul îl favorizează pe ocupant, afirmă vicepreşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr, Alexandru Slusari.

„Oare merită salvarea puterii unui dictator cu dereglări mintale ca Moldova să fie aruncată în haos cu riscuri imense că voturile sutelor mii de cetăţeni nu vor conta la următoarele alegeri parlamentare, alte sute de mii de conaţionalii noştrii din diaspora vor fi lezaţi în drepturi constituţionale şi Moldova rămâne fără 15% din deputaţi?”, se întreabă politicianul care a punctat mai multe argumente împotriva votului uninominal promovat de Vladimir Plahotniuc:

1. Greşesc amarnic toţi cei care susţin că, în cadrul sistemului uninominal, oamenii vor avea posibilitatea să-şi aleagă propriul deputat. În prezent, fiecare alegător votează pentru un anumit partid. Voturile tuturor votanţilor sunt contabilizate pentru toate partidele, care au trecut pragul de 6%. La ultimul scrutin parlamentar, doar 12% din voturi s-au pierdut, deoarece formaţiunile politice, pentru care aceste voturi au fost exprimate, nu au trecut în Parlament. Haideţi să ne imaginăm ce va fi cu votul uninominal. Avem peste 40 de partide, plus mulţi independenţi. În fiecare circumscripţie putem aştepta înaintarea a zeci de candidaţi. În Parlament trece acel care obţine majoritatea voturilor. Poate câştiga unul care obţine 20% sau chiar mai puţin din voturi exprimate. Acesta îi va reprezenta doar pe cei care l-au votat. Cu celelalte 80% de votanţi ce facem? Riscăm ca deputaţii Parlamentului să fie aleşi cu minoritatea infimă de cetăţeni.

2. Plahotniuc strigă în gură mare că diaspora va avea în sfârşit propriii deputaţi. Întrebarea mea: câţi parlamentari vor reprezenta diaspora? Conform registrului alegătorilor, Moldova are 3,2 mln. de cetăţeni cu drept de vot, plus peste 0,5 mln. de alegători din Transnistria. În total, avem aproximativ 3,8 mln. de alegători. Deci, fiecare deputat urmează să fie ales de către aproximativ 37-38 de mii de oameni cu drept de vot. Oficial, peste 800 de mii de alegători sunt plecaţi din ţară şi lucrează în alte ţări (neoficial, această cifra depăşeşte un milion). Reiese că doar pentru diaspora este necesar de creat oficial 21 de circumscripţii peste hotare. În cazul în care circumscripţiile vor fi create doar reieşind din vizele de reşedinţă oficiale ale cetăţenilor noştrii, atunci majoritatea covârşitoare a votanţilor din diaspora va fi lipsiţi de drepturi electorale, garantate prin Constituţie. Nu cred că Plahotniuc va risca să înfiinţeze 21 de circumscripţii în străinătate.

3. Încă peste 500 de mii de alegători se află în Transnistria. 13-14 locuri în Parlament urmează să fie rezervate pentru deputaţii din această regiune pe care noi nu o controlăm şi, implicit, nu putem aplica acolo legislaţia noastră electorală. Dacă nu rezervăm locuri pentru acest teritoriu, atunci recunoaştem oficial independenţa Transnistriei.


Amintim că şeful PD, Vladimir Plahotniuc, a anunţat luni că formaţiunea sa urmează să depună în Parlament un proiect de lege privind modificarea Codului Electoral. Mai exact, este vorba despre introducerea votului uninominal, ceea ce presupune ca deputaţii să nu mai fie aleşi pe liste de partid, ci direct, în baza circumscripţiilor uninominale. Atât partidele de opoziţie, cât şi partenerii de coaliţie ai PD s-au declarat împotriva acestei iniţiative. Totodată, unii politicieni au spus că oamenii nemulţumiţi de proiect vor protesta în stradă.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI