Reprezentant al diasporei, despre „gogoaşa” vândută de PD: „Plahotniuc încearcă tactic să diminueze criticile diasporei prin a-i oferi câţiva deputaţi”

Reprezentant al diasporei, despre „gogoaşa” vândută de PD: „Plahotniuc încearcă tactic să diminueze criticile diasporei prin a-i oferi câţiva deputaţi”
Sursa: jurnal.md Foto: zdg.md 06.03.2017 17:36
Sistemul electoral uninominal, promovat de oligarhul Vladimir Plahotniuc şi partidul acestuia, este o „gogoaşă vândută de PD”. De această părere este reprezentantul diasporei din Londra, Dumitru Vicol.

Tânărul afirmă că oligarhul Plahotniuc încearcă să diminueze criticile diasporei printr-o şmecherie. „Toţi au grijă de diaspora acum şi vor o „bucaţică” din ea. Nepreşedintele Dodon, cu consilierul său, şi oligarhul Plahotniuc, cu votul uninominal”, comentează Dumitru Vicol.

„Plahotniuc promovează votul uninominal făcând o mişcare tactică de a diminua criticile diasporei prin a-i oferi câţiva deputaţi. Oare acest tactician, dar slab strateg, crede că diaspora va prefera să aibă deputaţi în Parlament (câştig pe termen scurt) şi să arunce în schimb patria în captivitate „veşnică” (pierdere pe termen lung)? Diaspora are un simţ mai patriotic decât mulţi analişti, bloggeri, cetăţeni de la Chişinău, care se lasă duşi de mireasma PD-ului. Nu sunt sigur că acest sistem electoral uninominal va obţine „aprobarea” diasporei, luând în considerare dispreţul pe care-l are faţă de guvernanţi. Lupta abia începe. P.S. Apropo, acest PD ne-a întrebat ce vrem noi, diaspora, de ne vinde această gogoaşă?”, a comentat Dumitru Vicol, de la Londra.

Reacţia vine după ce oligarhul Vladimir Plahotniuc a anunţat astăzi că, după mai multe „discuţii” şi „sondaje”, care ar arăta că cetăţenii susţine modificarea sistemului electoral în unul uninominal, PD va depune un proiect de lege în Parlament în acest sens. Oligarhul a declarat că votul uninominal va oferi cetăţenilor posibilitatea să voteze nominal deputaţi şi că şi moldovenii stabiliţi în străinătate vor putea să-şi aleagă deputaţi din diasporă, care să-i reprezinte în Parlament.

Liderii opoziţiei antioligarhice au calificat intenţia PD de a modifica Codul Electoral şi a introduce votul uninominal drept un „colac de salvare” pentru oligarhul Vladimir Plahotniuc, care, în acest mod, vrea să evite moartea politică şi să scape de responsabilitatea juridică pentru faptele comise. Liderul Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, a lansat un apel către forţele antioligarhice pentru a contracara intenţiile lui Plahotniuc, inclusiv prin organizarea unor proteste de amploare. Şi preşedinta PAS, Maia Sandu, a criticat intenţia lui Plahotniuc, sugerându-i acestuia să înceapă reformarea clasei politice de la sine, eliberând astfel ţara de cel mai mare corupt.

Intenţia PD de a modifica sistemul electoral este combătută şi de experţi, care spun că reformarea legislaţiei electorale la iniţiativa PD, un partid cu un rating de 2.7% şi cu lideri implicaţi în cele mai mari scandaluri de corupţie, spălări de bani, dar şi în coordonarea furtului rezervelor valutare ale statului, va avea consecinţe devastatoare pentru Republica Moldova prin menţinerea sistemului oligarhic la putere. 

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI