Au început şedinţele plenare ale Parlamentului. Ni s-a promis că vom fi informaţi în privinţa agendei legislative pentru anul curent. Asta e foarte bine şi pentru noi, cetăţenii, şi pentru guvernanţi. Este important că guvernanţii să devină predictibili în acţiunile lor, iar noi să fim atenţi şi exigenţi faţă de agendele anunţate de ei.
 
Dacă ne uităm la priorităţile anunţate de guvernanţi, atunci ne dăm seama că acestea, de fapt, nu sunt priorităţi, ci restanţe foarte vechi. De exemplu, priorităţile referitoare la reformarea administraţiei centrale şi locale, sunt invocate de peste 10 şi respectiv 20 de ani. În aceşti ani au existat elaborări foarte bune, în acest sens, cu implicarea experţilor şi organizaţiile internaţionale.
 
Legea cu privire la Guvern va împlini în luna mai 27 de ani, ea a fost adoptată încă în perioada sovietică şi exprimă, de fapt, continuitatea în baterea pasului pe loc de către Republica Moldova ca succesoare a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti. E un adevăr. Noi ştim că în ultimii 12 ani au existat, cel puţin, vreo trei încercări de modernizarea a administraţiei centrale, dar nu au luat foc.
 
Ne amintim şi că actualii guvernanţi promiteau realizarea reformei acum exact o jumătate de an. Iată că ea a fost amânată pentru perioada 2017-2018. Este asta o prioritate? Ei, nu pot aceleaşi sarcini anunţate şi amânate dea lungul unui sfert de veac fi numite priorităţi. E nevoie de o tranziţie de fază. De aceea, nu există nicio certitudine că până la parlamentarele din 2018 reforma respectivă chiar va fi implementată.
 
Sigur, e comod a fi sceptic. Dar să fim şi serioşi. Dacă e prioritate reforma administraţiei publice, atunci nu poţi reforma administraţia centrală fără a o reforma şi pe cea locală. Nu poţi reforma administraţia locală, făcând-o autonomă, fără reorganizarea judicioasă a teritoriului ţării şi fără descentralizare, care implică delimitarea şi clarificarea relaţiilor cu administraţia centrală.
 
Aşa se leagă ele una de alta, formând un circuit închis, foarte complicat, dar care trebuie să fie funcţional, eficient. Abia după ce reformezi administraţia publică centrală şi locală poţi invoca necesitatea modernizării legislaţiei electorale, pentru a le potrivi reciproc. Am invocat şi modificarea legislaţia electorale, fiindcă preşedintele Parlamentului a menţionat-o printre priorităţi.
 
Este adevărat că domnia sa a evitat să spună clar şi răspicat, dacă printre priorităţi figurează şi schimbarea sistemului electoral. Iar acest lucru este principial. Doar un sistem electoral potrivit este o derivată a organizării teritoriului naţional în unităţi administrative, cu un anumit grad de autonomie locală. Actualul nostru sistem electoral complet proporţional derivă tocmai din lipsa reformei administrative a teritoriului. 
 
Cum poţi pretinde reprezentarea intereselor naţionale prin armonizarea cu cele regionale, dacă cele regionale nu pot fi conturate şi articulate în lipsa unei organizări administrative judicioase. A propos, prima reformă administrativă a teritoriului a fost elaborată şi propusă încă în 1991, dar  a fost respinsă. A doua reformă de acest gen a fost realizată în 1998 şi anulată în 2003.
 
Acum, iarăşi vedem că guvernanţii au printre priorităţi reforma administraţie publice centrale, locale şi reorganizarea administrativă a teritoriului. Iar şansele că aceste reforme vor fi realizate nu cred că sunt foarte mari. Ştiţi de ce? Fiindcă pentru guvernanţi primează interesul electoral şi nu cel public, adesea dificil de înţeles pentru cetăţeni.
 
Dar ce nu au guvernanţii noştri la dispoziţie pentru a explica cetăţenilor necesitatea reformelor pe care se tem să le promoveze? Televiziunea naţională este la dispoziţia lor. Principalul partid de guvernământ dispune de un media holding cu acoperire naţională cvadruplă. Ce ar fi dacă ar pune aceste resurse în slujba interesului public? Ar fi prea frumos ca să fie şi adevărat.
 
Iată dacă reforma administraţiei publice centrale şi locale ar fi realizate, atunci ar deveni oportună discutarea reformei sistemului electoral. Chiar ar fi necesară. Dar nu înainte de analizarea şi reformarea sistemului de partide din ţara noastră. Vă asigur că o simplă modificare a sistemului electoral se poate termina altfel decât îşi imaginează cei care o promovează.
 
Vreţi un exemplu? Poftim. Guvernanţii noştri sau mai bine zis o parte dintre ei erau obsedaţi de necesitatea interzicerii simbolurilor Partidului Comuniştilor – secera şi ciocanul. Ei erau convinşi că dacă interzic acest simbol dizolvă şi dispersează electoratul rusofil din ţara noastră. Au interzis ei simbolurile, iar apoi le-au restabilit, au uneltit împotriva PCRM, distrugându-l, ca să se convingă de ce?
 
Ca să se convingă că natura nu suportă deşertăciune. În locul secerii şi ciocanului, actualmente, cam acelaşi segment al concetăţenilor noştri, votează steaua cu cinci colţuri. Iar pe asta n-o mai poţi interzice arbitrar. E mai bun domnul Dodon în fruntea unui partid eurasiatic decât era domnul Voronin? Nu cred. Domnul Voronin, cel puţin, era responsabil şi nu făcea avansuri hazardate partenerilor externi.
 
De ce am invocat exemplul respectiv? Fiindcă partidul domnului Voronin, până a fi subminat de cei pe care i-a făcut politicieni businessmeni importanţi, avea constant suportul a 40-50% din cetăţeni. Adică era partid dominant. Acum partidului domnului Dodon se apropie de aceşti parametri şi acest lucru este foarte important.
 
Asta fiindcă atunci când ai pe scena politică un partid dominant, trecerea la un sistem electoral majoritar este doar în favoarea acestuia. Cei care visează la schimbarea sistemului electoral trebuie să însuşească câteva lucruri elementare. Dacă visează la un sistem bipartit, atunci calea cea mai scurtă spre el e sistemul electoral majoritar relativ, fără turul doi de scrutin.
 
Un astfel de sistem ar distorsiona dramatic reprezentarea politică în Parlament, socialiştii, ca partid dominant şi populist putând obţine chiar majoritatea constituţională. Dacă cei obsedaţi de modificarea sistemului electoral vor pleda pentru un sistem majoritar cu majoritate absolută sau pentru un sistem mixt, ei trebuie să se asigure de evitarea unui haos post-electoral.