Se va mai mări sau nu fracţiunea PD din Parlament?; „Întrebaţi-i dacă mai au resurse”

Se va mai mări sau nu fracţiunea PD din Parlament?; „Întrebaţi-i dacă mai au resurse”
Sursa: jurnal.md Foto: jurnal.md 10.03.2017 12:14
Cei 14 transfugi comunişti care au anunţat astăzi că aderă la fracţiunea PD au votat timp de un an alături de democraţi atât în comisii, cât şi în plenul Parlamentului, afirmă preşedintele fracţiunii PLDM, Tudor Deliu.

„Întrebarea mea este: până acum unde au fost? Regulamentul Parlamentului prevede că după şase luni de la părăsirea unei fracţiuni, deputatul are dreptul să adere la o altă fracţiune. Cam mult timp s-a scurs de atunci”, a declarat deputatul PLDM.

„Este un drept al lor, dar sunt multe semne de întrebare, pentru că în comisii, dar şi la şedinţele de plen ei au fost in corpore în fracţiunea PD, dacă nu de jure, atunci de facto”, a adăugat Tudor Deliu.

Întrebat de jurnalişti dacă fracţiunea PD din Parlament se mai poate mări, liberal-democratul a menţionat: „Asta trebuie să îi întrebaţi pe ei, dacă mai au resurse”, a spus deputatul.

Reprezentanţii PD nu au comentat deocamdată aceste declaraţii.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI