Partea transnistreană precizează că „formatul unei soluţionări politice finale a relaţiilor dintre Transnistria şi Republica Moldova nu poate fi determinată de părţi terţe, iar parametrii trebuie să fie aprobaţi prin acorduri în cadrul dialogului direct între părţi, în prezenţa factorilor relevanţi şi de consens durabil”.

Autorităţile transnistrene insistă că o condiţie fundamentală pentru dezvoltarea unui model eficient de soluţionare a conflictului este respectarea drepturilor inalienabile şi a intereselor cetăţenilor din regiunea transnistreană ce rezultă din implementarea practică a rezultatelor referendumului republican din 2006 (nerecunoscut de Chişinău, n.r.). Partea transnistreană subliniază încă o dată poziţia principială de recunoaştere juridică internaţională largă a suveranităţii şi independenţei regiunii.

Locuitorii din Transnistria s-au pronunţat în proporţie de 98%, într-un referendum organizat în 2006, în favoarea independenţei regiunii şi a posibilei uniri cu Rusia, însă Moscova nu şi-a modificat poziţia oficială în urma plebiscitului, pledând pentru continuarea negocierilor în formatul 5+2.