VIDEO

Casa de milioane a deputatei PD, Violeta Ivanov, a fost finalizată

Casa de milioane a deputatei PD, Violeta Ivanov, a fost finalizată
Sursa: www.zdg.md Foto: zdg.md 23.12.2017 15:45
Deputata democrată Violeta Ivanov se poate muta, în curând, în casă nouă. Imobilul despre care ZdG a scris în luna aprilie 2016 că se afla în construcţie a fost, practic, finalizat, cel puţin în exterior. Dacă atunci, casa era doar ridicată, astăzi, în decembrie 2017, aceasta are pereţii finisaţi. Deşi construcţia ei este practic finalizată, casa nu este înregistrată încă la Cadastru. 

La această adresă, la fel cum era în aprilie 2016, la Cadastru este încă înregistrată o casă modestă, de 66 m.p., înregistrată pe numele Margaritei Ivanov, fiica deputatei Violeta Ivanov. Şi terenul pe care se înalţă acum un imobil luxos, cu două niveluri, este înregistra pe numele Margaritei Ivanov, care a împlinit 18 ani în luna august 2017, scrie ZdG.

ZdG a scris în aprilie 2016 că Violeta Ivanov, care a intrat în Parlament pe listele PCRM, dar care a aderat ulterior la PDM, fiind aleasă şi vicepreşedinte al Partidului, construia, împreună cu soţul, un imobil de lux. Am verificat averea alesei poporului după ce, în acea perioadă, pe reţele de socializare, fiica ei, minoră pe atunci, îţi etala mai multe achiziţii de lux: haine, genţi, ochelari, parfumuri, toate purtând sigle ale unor brand-uri renumite. Margarita Ivanov a postat fotografii inclusiv cu motocicleta şi cu maşina de model BMW, declarate de mama sa. La scurt timp după ce imaginile au atras atenţia opiniei publice, tânăra a şters o parte dintre fotografii. Unele, însă, rămân pe diverse site-uri de socializare, iar ele, la fel, arată luxul pe care-i place să-l afişeze fiica deputatei: accesorii de lux, casă, piscină… Deputata a reacţionat şi ea la aceste apariţii în presă, susţinând, însă, că a fost iniţiată o campanie de denigrare a sa.



„Nu are copilul blăni şi nici nu umblă în blăni şi nu are nici maşină şi nici, cu părere de rău, casă. Trăieşte la bloc. În pofida la mizeria care se publică, vreau să spun că mă mândresc foarte mult cu copiii mei”, zicea Ivanov, presei.

Atunci, ZdG a aflat că imobilul construit de familia Ivanov era ridicat pe un teren care aparţinea minorei care etala luxul familiei pe reţelele de socializare. „Faptul că eu am declarat şi anul trecut că demult am casă în demolare şi construiesc altă casă, care cine ştie când o să fie gata, peste 5-10 ani, să dea Domnul sănătate şi dvs., şi mie”, spunea deputata, în aprilie 2016.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI