„Urmărim cu toţii evenimentele din România, care ne afectează şi pe noi, cei din Republica Moldova, la modul cel mai direct. Asistăm la un derapaj fără precedent al democraţiei, asistăm la un atac furibund al regimului penal asupra justiţiei independente din România, agreată şi apreciată de marile cancelarii occidentale. Înţeleg perfect că în România se dau lupte grele pentru oprirea dictaturii, pentru menţinerea supremaţiei legii şi a statului de drept, pentru viitorul european al ţării. Este regretabil că guvernarea de la Bucureşti, în loc să exporte peste Prut valorile europene, justiţie echitabilă, anchete penale împotriva oligarhilor certaţi cu legea, a ales să importe mijloacele penale ale guvernanţilor de la Chişinău, în special ceea ce ţine de partajarea politică a instituţiilor de drept şi de reglementare, de uzurparea puterii în stat şi instaurarea unei dictaturi poliţieneşt”, a declarat Andrei Năstase, într-o intervenţie live pe facebook

Totodată, liderul DA a menţionat că solidaritatea şi conjugarea eforturilor, de care dă dovadă societatea română şi o parte din clasa politică trebuie să fie un model de consolidare şi pentru Republica Moldova.

„Ţin să-mi exprim bucuria pentru faptul că principalele partide de opoziţie, preşedinţia, societatea civilă, liderii politici de primă mărime au decis să-şi conjuge eforturile pentru a protesta faţă de aceste abuzuri fără precedent. Mă simt, sufleteşte şi fizic, alături de ei. Atunci când ţara este în pericol, când în pericol este viitorul european al ţării, politicienii trebuie să dea dovadă de maturitate, responsabilitate şi să treacă dincolo de orgolii personale, interese partinice, interese politice, şi să facă apel la conjugarea eforturilor întregii societăţi. În numele colegilor mei de la Platforma Demnitate şi Adevăr îmi exprim totala solidaritate cu eforturile consolidate ale opoziţiei unite şi ne alăturăm acestui demers matur de salvare a viitorului României şi Republicii Moldova”, a mai spus Andrei Năstase.

Liderul Platformei DA a mai precizat că formaţiunea sa va organiza mâine o conferinţă de presă în cadrul căreia vor fi abordate mai multe subiecte importante, printre care şi evenimentele din România.