Anunţul despre numirea Silviei Radu în funcţia de primar interimar al Capitalei a fost făcut astăzi de fostul primar interimar Nistor Grozavu, în cadrul unui briefing de presă susţinut înainte de începerea şedinţei operative de la Primăria Chişinău. După ce Consiliul Municipal Chişinău a refuzat de două ori includerea pe ordinea de zi a şedinţei a propunerii primarului Grozavu de numirea a Silviei Radu şi Ruslan Codreanu, preşedintele fracţiunii PPEM din CMC, în funcţia de viceprimari ai Capitalei, astăzi Grozavu a avut mână liberă să numească de unul singur noii viceprimari. În cadrul aceluiaşi briefing de presă, primarul interimar cercetat penal în dosarul parcărilor cu plată  a anunţat că se retrage din funcţia de interimar, cedând-o Silviei Radu. „Mă retrag în funcţia de viceprimar. Dacă va fi necesar, mă voi retrage şi mai departe”, a declarat Nistor Grozavu.

Silvia Radu şi Ruslan Codreanu au declarat presei că nu le-a fost uşor să accepte propunerea de a veni în funcţiile de viceprimari. „Este o decizie riscantă din punct de vedere politic, dar am acceptat. Îmi pare rău că această nominalizare se face abia acum, în situaţia de criză. Sper să pot contribui la deblocarea situaţiei şi la dinamizarea activităţii primăriei”, a menţionat Ruslan Codreanu, precizând că în timp de 30 de zile îşi va depune mandatul de consilier municipal.

Silvia Radu, în discursul său, a ţinut să pună accentul pe faptul că este neafiliată politic, are experienţă vastă de gestiune şi îşi propune să conlucreze cu toate fracţiunile din Consiliul Municipal. „Faptul că sunt neafiliată politic şi cu o experienţă vastă de gestiune în spate sper să îmi permită să conlucrez fructuos cu fiecare fracţiune din CMC pentru găsirea soluţiilor necesare pentru administrarea Capitale.  Sunt sigură că experienţa domnului Grozavu şi a altor de la primărie ne vor ajuta să iniţiem schimbări şi să identificăm soluţii pentru problemele din oraş”, a promis Silvia Radu.

Silvia Radu, promovată de PD?

O parte dintre consilierii municipali au pus însă anterior la îndoială faptul că noul primar interimar ar fi neafiliat politic. „Fracţiunea Partidului Nostru din CMC nu a dorit sa participe la spectacolul perfid al GBC-ului cu alegerea viceprimarilor. Astăzi, prin procedura „bag-scot” de pe ordinea de zi, s-a consumat tentativa numărul doi de alegere a viceprimarilor. Acum Nistor Grozavu poate în orice moment să-i numească pe Radu şi Codreanu viceprimari”, a conchis alesul local Ilian Caşu.

„PD a introdus-o abuziv pe noul primar, pe uşa din spate a primăriei, violând în mod barbar, orice norme democratice în acest sens. Doar în Republica Moldova vei putea întâlni o astfel de măsură defectă de înţelegere şi aplicare a democraţiei şi statului de drept, când un viceprimar (declarat de Consiliul Europei – individ neautorizat) numeşte prin dispoziţie alţi doi viceprimari, apoi pe unul dintre aceşti (Silvia Radu – „independentă” de la PD) îl desemnează drept primar general interimar, iar dumnealui (Nistor Grozavu – îndrăgostit subit de PD, fiind în aşteptare febrilă a acceptării sale în rândurile izbăvitoare şi protectoare ale partidului de guvernare) îşi rezervă, prin dispoziţie, „umila” poziţie de simplu viceprimar”, a scris vicepreşedinte PL Valeriu Munteanu, într-o postare pe facebook.

Conexiuni în afaceri

Silvia Radu, este cunoscută opiniei publice în special pentru faptul că a deţinut până acum un an funcţia de preşedinte al companiei Gas Natural Fenosa. Ea a înregistrat, doar timp de un an, venituri de 10 milioane de lei. Spre comparaţie, în funcţia de primar interimar al Capitalei, Radu va avea un salariu lunar de circa 12.000 de lei. Ea are în proprietate două apartamente, o casă de lux, trei automobile, mai multe terenuri agricole, dar şi un iaz, pe care l-a luat în arendă pentru 30 de ani şi pe care nu l-a raportat în declaraţia de avere. Noul primar interimar al Capitalei a fost partener de afaceri cu Valentin Vizant, naşul deputatului democrat Sergiu Sîrbu, se arată într-o anchetă a Centrului de Investigaţii Jurnalistice.

Într-o sesizare făcută pe Harta Corupţiei, Silvia Radu era acuzată că şi-ar fi ascuns unele proprietăţi. Mai exact, aceasta nu ar fi declarat că ia în arendă un lac din localitatea Fârlădeni, raionul Hânceşti, unde deţine 33 de hectare de vii şi livezi. Contactat telefonic, Pavel Barbos, primarul localităţii, membru PDM, a negat informaţia. „Şi de femeia asta v-aţi legat”, ne-a replicat edilul.

Însăşi Silvia Radu a negat că ar avea vreo legătură cu lacul din satul Fârlădeni. Aceasta a precizat însă că ia în arendă iazul din satul vecin, Ivanovca Nouă, raionul Cimişlia, acolo unde este situat terenul de 3,3 hectare. Întrebată de ce nu a raportat şi acest bun imobil, candidata la funcţia de şef al statului a declarat că nu ştia că trebuie să declare şi bunurile pe care le ia în arendă.

Familia Radu deţine acţiuni în mai multe companii. Una dintre acestea, Gate for Capital Limited, este înregistrată în Marea Britanie în august 2015. În prezent, candidata la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova deţine 100% din acţiunile companiei. Potrivit datelor din registrul companiilor din Marea Britanie însă, fondatorii iniţiali ai companiei, pe lângă Silvia Radu, au fost spaniolul Raul Carlos Rosales Araque şi Valentin Vizant, naşul de cununie al deputatului democrat Sergiu Sîrbu. Valentin Vizant este în prezent un cunoscut om de afaceri. Din 2001 şi până în 2005 însă a fost secretar al Comisiei Electorale Centrale, iar în perioada 2005-2008 a fost director al Administraţiei de Stat a Aviaţiei Civile. Ulterior, a activat ca director al Întreprinderii de Stat „Poşta Moldovei”.

Potrivit Rise Moldova, Silvia Radu a mai fondat o companie cu acelaşi Valentin Vizant, dar şi cu kazahul Alkhan Sultanov - Gate for Space Limited, care i-a revenit lui Vizant după separarea celor doi.

Intermediarul de la procurările de energie

Perioada în care Silvia Radu s-a aflat la şefia „Gas Natural Fenosa” a fost marcată de mai multe solicitări de majorări ale tarifelor la curentul electric, dar şi de ameninţările cu judecata în cazul în care acestea nu vor fi aprobate de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE).

În perioada 2015-2016, Gas Natural Fenosa a procurat energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan prin intermediari.  Este vorba despre SA „Energokapital”, creată la finele anului 2014 şi care imediat a devenit lider la plăţile în buget. Presa a scris anterior că Energokapital, cu sediul la Tiraspol, este controlată inclusiv de mai multe companii off-shore ce au legături directe cu firme implicate în furtul de circa un miliard de dolari din sistemul bancar moldovenesc.

Portalul Anticoruptie.md a descris anterior schema prin care compania intermediară, Energokapital, transferă banii primiţi pentru energie pe conturile firmelor off-shore fondatoare, iar Republica Moldova este pusă în situaţia de a achita nu doar energia livrată, dar şi datoriile acumulate în stânga Nistrului pentru gazul utilizat la producerea acestei energii. Silvia Radu neagă că a semnat vreun contract de achiziţionare a energiei electrice prin Energokapital.

Silvia Radu, despre oligarhi şi stat capturat

Silvia Radu s-a lansat în politică în cadrul alegerilor prezidenţiale de anul trecut. Invitată la un club de presă organizat de Centrul de Investigaţii Jurnalistice, politiciana a fost întrebată dacă este sau nu Republica Moldova un stat capturat. „Eu sunt convinsă că ceea ce avem noi acum în R. Moldova este un stat în care politicienii au uitat că ei trebuie să servească acest popor. Noi avem instituţii ale statului capturate de către politicieni care nu înţeleg că funcţia lor este să servească cetăţeanul R. Moldova. Ar fi cazul ca noi, cetăţenii R. Moldova să ne punem întrebarea de ce acest principiu constituţional prin care poporul este suveranul adevărat nu îşi poate exercita puterea”, a răspuns Silvia Radu.  La rugămintea să rostească numele vreunul oligarh, politiciana a menţionat: „Abia fac primii paşi în politică. Nu cunosc bucătăria politică, am zis doar că e o luptă fără reguli. Pentru mine e un şoc, vă spun sincer. Din păcate cei din lumea afacerilor simt că atunci când vor să îşi desfăşoare o afacere simt diferite nedreptăţi”.