Declaraţia a fost făcută de directorul executiv al Asociaţiei pentru Democraţie Participativă, Igor Boţan, în cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă.

„La summitul de la Bruxelles privind Parteneriatul Estic accentul s-a pus anume pe implementare, pentru că la raportare, la adoptare de legi avem progrese, iar în privinţa implementării există probleme. La Bruxelles înţeleg foarte bine că angajamentele pe care şi le-a luat Republica Moldova în perfecţionarea legilor privind anticorupţia, privind justiţia în Republica Moldova, libertatea mass-media, finanţarea partidelor, ele nu au fost implementate de o manieră cum se cade”, a spus directorul executiv al ADEPT.

Potrivit lui Igor Boţan „oamenii au înţeles foarte clar că implementarea legilor bune, care sunt raportate ca succese, trebuie verificată şi ştiu foarte bine că se lucrează la aşa-zisele criterii pentru verificarea implementării, hai să spunem aşa, normelor euroconforme. Şi aici cred că are un rol foarte mare de jucat şi societatea civilă, care trebuie să studieze cazurile speciale care se întâmplă”.

„Este adevărat, numai că în declaraţia finală, comună a summitului se pune accentul pe rolul societăţii civile, şi anume pe rolul de verificator al organizaţiilor societăţii civile cum se implementează aceste legi şi norme euroconforme”, a conchis Boţan.