Astfel, prima tranşă din această sumă va fi debursată în prima jumătate a anului viitor dacă, o evaluare a Comisiei Europene care va avea loc în februarie, va arăta că aceste condiţii au fost îndeplinite, a menţionat legislatorul european.

„Acest memorandum stabileşte exact acest cadru – aceste condiţionalităţi tehnice şi politice, care trebuie de îndeplinit pentru ca banii să poată fi eliberaţi, dar nu este nicio garanţie a plăţii primei tranşe. (…) Condiţionalităţile pentru ca prima tranşă din această sută de milioane de euro să fie eliberată sunt foarte clare – sunt condiţionalităţi tehnice şi sunt condiţionalităţi politice. Acestea ţin de statul de drept, combaterea corupţiei, reformarea Codului Audiovizualului şi, mai ales, punerea legislaţiei electorale în acord cu recomandările Comisiei de la Veneţia”, a declarat Siegfried Mureşan la Europa Liberă.

Faptul că acordarea acestei asistenţe financiare din partea UE întârzie este exclusiv vina Guvernului de la Chişinău care şi-a ignorat angajamentele şi a mimat reformele, a adăugat deputatul UE.

„Dacă Guvernul ar fi mers ambiţios pe drumul reformelor şi, mai ales, nu ar fi modificat legislaţia electorală în ciuda avizului Comisiei de la Veneţia, în prima parte a acestui an, aceşti bani ar fi fost deja la Chişinău astăzi şi cetăţenii Republicii Moldova s-ar fi putut bucura de ei. Această întârziere e cauzată în exclusivitate de neîndeplinirea angajamentelor de către acest Guvern şi de către majoritatea din Parlamentul de la Chişinău, care a votat modificarea legislaţiei electorale”, a mai spus europarlamentarul.