„Campania Naţională „Un milion de mâini strânse din inimă”, pe care am lansat-o de curând, mi-a oferit frumoase şi de neuitat întâlniri cu oamenii ţării, de Acasă sau din Diasporă. Experienţa de ieri, mersul din uşă-n uşă în blocurile de locuit din diferite cartiere bălţene a fost una inedită. Am fost primit de oameni deosebiţi, diferiţi ca etnie, profesie, segment social, simpatizanţi ai vectorului european de dezvoltare sau nostalgici pentru trecut, dar cu toţii dornici de o schimbare calitativă a nivelului de trai acasă. Oamenii se vor împreună cu cei dragi, în bunăstare, siguranţă şi pace”, a scris liderul Platformei DA, Andrei Năstase, pe pagina sa de Facebook.

 „Şi după ore bune de discuţii cu bălţenii, cu Maria Vasilevna, căreia la fel ca şi mie îi place Lermontov, cu Andrei Andreevici, cu o pensie de 444 de lei şi 97 de bani, cu Veronica, cu Ana, cu tânărul Gheorghe venit de la Santander, cu Andrei sau cu Nicolai Nicolaevici întorşi de la serviciu, am mers către ziua de azi şi cea de mâine, încrezător că se poate, că încă nu-i totul pierdut. Iar în urechi îmi sună şi acum cuvintele Galinei Vladimirovna: Mulţumesc pentru munca dumneavoastră”, a mai spus Andrei Năstase.