Potrivit sursei, Vitali Melichean, care ar fi preşedintele organizaţiei de tineret a PD din Autonomia Găgăuză, a fost surprins în dimineaţa zilei de 11 noiembrie pe o strada din Comrat, în timp ce conducea o maşină marca Dacia a Secţiei de Paşapoarte din oraş. Solicitat să prezinte actele şi să treacă testul de alcoolemie, activistul PD i-ar fi înjurat şi ameninţat pe poliţişti că vor fi daţi afară prin influenţa deputaţilor PD Corneliu Dudnic şi Nicolai Dudoglo.

Gagauzinfo.md mai scrie că, în cele din urmă, Dudoglo ar fi intervenit şi i-ar fi recuperat permisul de conducere. Aceeaşi sursă mai notează că este deja a doua oară în ultimele trei luni când Melichean este prins băut la volanul maşinii de serviciu.

Contactat de Jurnal TV, ofiţerul de presă al poliţiei din Comrat, Snejana Tucan, a precizat că a fost pornită urmărirea penală pentru refuzul de a trece testul de alcoolemie. Totodată, şeful organizaţiei de tineret a Partidului Democrat, Alexandru Cauia, a negat faptul că Vitali Melichean ar fi liderul tineretului PD din Găgăuzia şi a spus că se abţine de la comentarii. Nicolai Dudoglo a întrerupt convorbirea telefonică, înainte de a auzi întrebarea, iar Melichean nu a fost de găsit.