Platforma DA cere Parlamentului să stabilească data unui REFERENDUM legislativ pe subiectul anulării legii privind sistemul mixt

Platforma DA cere Parlamentului să stabilească data unui REFERENDUM legislativ pe subiectul anulării legii privind sistemul mixt
Sursa: jurnal.md Foto: privesc.eu 04.10.2017 12:15
Platforma Demnitate şi Adevăr cere Parlamentului să stabilească în decurs de 15 zile data unui referendum legislativ pe subiectul anulării legii privind modificarea Codului Electoral. Potrivit reprezentanţilor formaţiunii, modificarea sistemului electoral, operată de tandemul Plahotniuc – Dodon, este un derapaj antidemocratic şi antieuropean, care afectează grav sistemul parlamentar pluripartit.

„Am ţinut cont de opinia oamenilor cu care ne vedem în teritoriu şi de evoluţiile din ultima perioadă din ţară şi din exterior. Prin votarea sistemului mixt a fost încălcat principiul de bază al procesului electoral – reprezentativitatea, întrucât jumătate dintre deputaţii viitorului Parlament pot fi aleşi de o simplă minoritate. Astfel, sute de mii de cetăţeni riscă să rămână fără reprezentare în cadrul organului suprem legislativ, chiar dacă vor participa la alegeri.  De dragul păstrării puterii, a averii şi libertăţii, având sprijinul forţelor radicale antieuropene, binomul Plahotniuc-Dodon atentează la parcursul democratic al Republicii Moldova. În consecinţă ţara riscă izolarea pe plan internaţional, precum şi ratarea unei asistenţe financiare europene arhinecesare pentru soluţionarea multiplelor probleme cu care se confruntă oamenii după furtul a zeci de miliarde de lei din vistieria statului”, a declarat liderul Platformei DA, Andrei Năstase, în cadrul unei conferinţe de presă.

„În aceste circumstanţe, Platforma DA propune aplicarea art. 2 din Constituţia Republicii Moldova, care prevede că Suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o poate exercita în mod direct, precum şi a art. 75 din Legea Supremă, care stipulează că cele mai importante probleme ale societatii si ale statului sunt supuse referendumului”, a adăugat Andrei Năstase.

„În această situaţie, când cu un picior deja suntem în zona gri, după toate încercările opoziţiei antioligarhice şi ale societăţii civile, cu apeluri şi proteste masive care au fost ignorate, noi venim cu această propunere. Dacă Plahotniuc şi Dodon spuneam că „majoritatea poporului sprijină sistemul mixt”, haideţi să facem acest exerciţiu. Noi suntem zilnic în contact cu oamenii şi vedem că nu este adevărat. Chiar şi o bună parte din electoratul lui Dodon este dezamăgit de prestaţia acestuia şi nu susţin sistemul mixt, deoarece înţeleg foarte bine că este un rezultat al cârdăşiei cu Plahotniuc. Insistăm şi vom continua să insistăm prin toate metodele legale pe anularea sistemului mixt, deoarece este periculos pentru societatea noastră, pentru viitorul cetăţenilor şi pentru parcursul european al RM”, a adăugat vicepreşedintele Platformei DA, Alexandru Slusari.

„Prin modificarea sistemului electoral nu s-a ţinut cont despre reprezentativitatea femeilor şi a tinerilor în viitorul Parlament, a reprezentativităţii diasporei. Or, acestea sunt nişte valori democratice, valori europene, iar guvernarea actuală care se declară pretins europeană nu a ţinut cont de anumite norme, anumite cote. Să ne amintim ce a fost la alegerile prezidenţiale, când majoritatea tinerilor care îşi fac studiile aici, în Chişinău nu au putut.  A fost blocat accesul lor la urnele de vot, fiind nevoiţi să plece în sate”, a spus şi Liviu Vovc, vicepreşedinte al Platformei DA.

Reprezentanţii Platformei DA spun că, printre alte riscuri şi pericole generate de modificările electorale adoptate, în special în ceea ce ţine de circumscripţiile uninominale se înscriu următoarele:

- manipularea şi influenţarea rezultatului votului în favoarea propriilor candidaţi de către anumite cercuri de afaceri şi grupuri locale de interese;
- utilizarea resurselor administrative ale puterii actuale la nivel local pentru a avantaja candidaţii guvernării; 
- coruperea alegătorilor, precum şi a deputaţilor aleşi în calitate de candidaţi independenţi;  
- şantajul candidaţilor partidelor de opoziţie de către structurile coercitive aservite, în vederea descurajării participării lor la alegeri ;   
- discriminarea alegătorilor din Diaspora, unde numărul de circumscripţii este insuficient, disproporţional cu numărul alegătorilor aflaţi peste hotare;
- încălcarea drepturilor electorale ale alegătorilor şi concurenţilor electorali din stânga Nistrului; 
- diminuarea artificială a rolului Parlamentului în viaţa politică.

 
Totodată, Platforma DA a solicitat Instituţia Publică „Teleradio-Moldova”, finanţată din banii contribuabililor, să reflecte echidistant şi imparţial tema referendumului privind anularea votului mixt şi să asigure suficient timp de antenă pentru dezbateri, cu participarea tuturor părţilor implicate, inclusiv şi obligatoriu, a iniţiatorilor, semnatarilor acestei Declaraţii. În perioada procedurii de adoptare a modificării sistemului electoral, cei care nu susţin aceste schimbări, societatea civilă protestatară şi opoziţia antioligarhică, au fost, practic, lipsiţi de dreptul de a-şi  expune poziţia pe acest subiect în cadrul emisiunilor difuzate de Compania Publică „Teleradio-Moldova”, spun membrii Paltformei DA.

Precizăm că alianţa PD-PSRM a aprobat modificările la Codul electoral în lipsa unui consens naţional larg şi cu încălcarea crasă a recomandărilor Comisiei de la Veneţia, ale OSCE, Comisiei Europene, Consiliului European şi Parlamentului European.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI