Declaraţiile îi aparţin europarlamentarului Siegfried Mureşan şi au fost făcute ieri în Parlamentul European, în cadrul dezbaterilor privind rezoluţia înaintată de Partidul Popular European, în care se vorbeşte despre necesitatea suspendării oricărui tip de sprijin financiar pentru ţara noastră, din cauza acţiunilor autorităţilor de la Chişinău.

„Adevăratele mize ale relaţiei noastre cu Republica Moldova sunt reformele pe care le aşteaptă cetăţenii Republicii Moldova şi creşterea sprijinului cetăţenilor pentru parcursul european al Republicii Moldova. Republica Moldova are nevoie de reforme profunde în justiţie, combaterea corupţiei, administraţie publică şi în multe alte domenii. Oamenii aşteaptă aceste reforme. Iar noi trebuie să utilizăm toate instrumentele pe care le avem la dispoziţie pentru a accelera ritmul reformelor. Nu trebuie să ne fie teamă să aplicăm condiţionalităţi pentru sprijinul financiar pe care îl acordăm Republicii Moldova. Dimpotrivă, condiţionalitatea este ceea ce aşteaptă cetăţenii Republicii Moldova. Ei nu mai vor să acordăm cecuri în alb. Doar fiind fermi în sprijinirea acestor reforme, vom avea sprijinul cetăţenilor”, a declarat Siegfried Mureşan.

„Trebuie să fim cinstiţi, majoritatea parlamentară de la Chişinău a modificat legislaţia electorală în ciuda avizului Comisiei de la Veneţia şi a semnalelor de alarmă trase de către Comisia Europeană şi a pierdut, ca atare, încrederea noastră. A ne mulţumi cu mimarea procesului de reformă înseamnă a fi naivi şi a pierde susţinerea cetăţenilor Republicii Moldova pentru procesul de integrare europeană. Ca raportor general pentru Bugetul Uniunii Europene, am propus, de la începutul anului, mai multe fonduri pentru Vecinătatea estică, inclusiv pentru Republica Moldova, dar aceşti bani să fie folosiţi acolo unde e nevoie de ei”, a  adăugat europarlamentarul.

Precizăm că rezoluţia suspusă dezbaterilor ieri în Parlamentul European urmează să fie supusă votului în cadrul următoarei sesiuni plenare.