„În acelaşi timp suntem atenţi să vedem ce face guvernarea cu regulile de joc. Am văzut cum guvernarea a desconsiderat toate mesajele venite de la instituţiile europene şi din ce vedem din circul de la televizor, nu putem să ne aşteptăm la o împărţire corectă a teritoriului Republici Moldova în circumscripţii care să ofere o platformă pentru alegeri corecte. Până la sfârşitul acestui proces o să fim cu ochii pe guvernare, o să vedem cât de mare este devierea de la procesul democratic”, a declarat liderul PAS, Maia Sandu în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Mai mult decât atât, politiciana a specificat că pe marginea acestui subiect se discută foarte mult şi în spaţiul european, făcând referire la vizita de săptămâna trecută a liderilor partidelor pro-europene de la Chişinău la Bruxelles. Maia Sandu a subliniat că toţi oficialii europeni sunt îngrijoraţi de starea de lucruri din Republica Moldova, „cel puţin cei care se ocupă de RM cunosc în detalii ce se întâmplă aici şi evident că toată lumea este nedumerită de tupeul, aroganţa cu care această guvernare încalcă normele democratice”.

Făcând referire la blocul dintre cele două partide pentru alegerile prezidenţiale, liderul PPDA, Andrei Năstase consideră că şi de data aceasta se va reuşi performanţa din trecut când şi-au propus să-l împiedice pe Plahotniuc să ajungă să controleze ţara de pe poziţia unui nou Voronin.

„De fapt asta a intenţional Plahotniuc să facă, în permanenţă şi-a dorit să ajungă ales în Parlamentul Republicii Moldova cu o majoritate servilă lui, să ajungă preşedinte iar în controlul lui să fie un premier de teapa lui Filip sau Candu. Trebuie să înţelegem un lucru, Plahotniuc va avea soluţii pentru orice, nu are însă soluţii împotriva unităţii noastre. Suntem siguri că în urma discuţiilor vom depăşi toate disensiunile care chiar nu sunt principiale. Şi colegii noştri de la PAS şi cei din Platforma DA conştientizează cât de mare este pericolul instaurării în RM şi pentru următorii patru ani de zile a acestui binom Plahotniuc-Dodon care ne delectează cu circul lor”, a subliniat Năstase în cadrul aceleiaşi emisiuni.

În context, Maia Sandu a ţinut să precizeze că parteneriatul celor două formaţiuni politice la prezidenţiale a dat roade, specificând că de această dată PAS şi PPDA îşi propun să scape ţara de „acest binom extrem de toxic Plahotniuc-Dodon”, ca ulterior deja să poată să reconstruiască lucrurile.

„Acum suntem în căutarea unei formule care ne-ar permite să obţinem cel mai bun rezultat la alegerile parlamentare. Asta este intenţia noastră şi nu avem de ales. Contextul este extrem de greu de prevăzut, nu există predictibilitate pentru că nu se respectă legea, nu ştim când şi ce fel de alegeri vor avea loc pentru că cei care sunt astăzi la conducere schimbă regulile de dimineaţă până seara şi noi trebui să ne rezervăm o anumită limită de flexibilitate”, a explicat Sandu.