„O mare greşeală în lanţul logic. Mă îngrijorează că tot mai mulţi ajung la argumentul ăsta. „Dacă Plahotniuc oricum controlează tot, las' să fie prim-ministru, să fie responsabil”. Dacă eu o să iau maşina cuiva din parcare şi o să mă plimb cu ea un an, o să ajungă omul la gândul „Dacă Alaiba totuna se plimbă cu maşina, hai deja să îi fac şi documentele pe ea”? Această persoană este o eroare. Erorile trebuie corectate, nu sistemul să fie corelat cu eroarea şi ajustat ei”, afirmă Dumitru Alaiba.

Fostul consilier mai spune că trecutul oligarhului, la fel ca şi acţiunile acestuia din prezent, îl descalifică de a deţine vreo funcţie în stat. „El nu a câştigat nicio alegere şi nici nu va câştiga alegeri libere şi corecte. Trecutul său îl descalifică de la a ţine orice funcţie în stat. Prezentul său - la fel. Or, chiar în prezent, dând ordine ilegale unor instituţii ce după lege nu ar trebui să se supună unui oarecare Plahotniuc, nepermiţând instituţiilor să funcţioneze liber, el, la fel se descalifică. Ţi-ai pus miniştri şi prim-miniştri? OK. Lasă-i să lucreze. Este lege. Nu tu eşti legea. Ceea ce face el acum se numeşte uzurparea puterii în stat şi eu nu vreau să „rezolvăm” această problemă oficializându-i postura. E o „soluţie” birocratică. Eu vreau una sistemică, pentru a însănătoşi ţara asta", susţine activistul civic.

„El a avut suficiente ocazii în care s-a arătat orice numai nu om de stat. Un om de stat ocroteşte statul nu doar atunci când e direct responsabil (iar când, pe hârtie, nu e oficial responsabil, îl fură de îl rupe - lucru ce se întâmplă chiar şi acum, în clipele astea). Un om de stat ţine la acest stat din orice postură - guvernare sau opoziţie, şef sau subordonat”, spune Dumitru Alaiba.

Totodată, economistul trage un semnal de alarmă şi declară că cetăţenii ar trebui să aibă grijă şi să excludă scenarii care ar distruge ţara în continuare.

„Ar trebui să ne facem griji, cu toţii. Nu să ne împăcăm cu ideea că „el oricum controlează tot”. Nu mai controlează el nici pe aproape tot. Departe de asta. Dacă vrem să salvăm democraţia din această ţară, trebuie în primul rând să excludem scenarii care ar distruge-o în continuare”, a conchis Dumitru Alaiba.