Compania se numeşte „Laminar” şi a fost fondată în 1996, cu sediul la Tiraspol. Din 2010, firma se află în proces de lichidare. Asta după ce aşa-zisa Curte de Arbitraj a Transnistriei a decis desfiinţarea ei din motiv că „în ultimele şase luni compania nu a prezentat rapoartele contabile”.

Potrivit documentelor analizate de RISE, Vladimir Plahotniuc a devenit cofondator al companiei Laminar SRL pe 9 ianuarie 1996. Capitalul social al firmei este de 1.500.000 de ruble (4,1 dolari conform cursului de schimb valutar din 1996 – n.r.), iar lui Plahotniuc îi revine 33,3% din capitalul statutar.

Parteneri de afaceri ai oligarhului, cu cote-părţi egale de 33,3%, sunt Dmitri Goreanski din Tiraspol şi Ghenadi Zubarev din Bender. Ultimul a fost numit director al companiei.

Adresa juridică a firmei a fost înregistrată într-un apartament dintr-un bloc cu 17 etaje de pe str. Odeskaia 88/2, din Tiraspol. Aici locuieşte Valentina Goreanskaia, prima contabilă a firmei Laminar, şi soţul ei, Dmitri Goreanski, asociatul lui Plahotniuc.

Potrivit statutului Laminar SRL, firma avea dreptul să desfăşoare peste 40 de activităţi comerciale, inclusiv: comerţul cu băuturi spirtoase, servicii de publicitate şi activitate editorială, instalarea reţelelor TV şi cablu, business hotelier, servicii de pază şi supraveghere video la întreprinderi, deschiderea benzinăriilor, organizarea unor centre de agrement şi turism. 

În 2010, aşa-numita Curte de Arbitraj a Transnistriei a decis iniţierea procedurii de lichidare a companiei Laminar. Potrivit datelor Registrului comerţului de la Tiraspol, pe 23 iunie 2016, procesul de lichidare al companiei nu fusese încă finalizat. De facto, oligarhul este încă co-fondator Laminar SRL.

Cu toate acestea, atunci când a candidat la alegerile parlamentare dar şi în perioada mandatului de deputat, Plahotniuc nu a inclus-o în declaraţiile sale de avere şi interese.

„Chiar dacă afacerea se află în proces de lichidare, însă din punct de vedere juridic există, funcţionarul este obligat să o declare cu menţiunea că el este co-proprietar al acestei companii, dar ea este în proces de lichidare”, a explicat vicepreşedintele Comisiei Naţionale de Integritate, Victor Strătilă.

Contactat de reporterul RISE, Vladimir Plahotniuc a răspuns scurt: „Sunaţi-mă peste un an”.