Anticorupţie.md scrie că pe parcursul anului 2015 şi în prima jumătate a anului 2016 Parlamentul a semnat cinci contracte cu hotelul „Codru Hospitality” pentru contractarea serviciilor de deservire a delegaţiilor oficiale. În cele mai multe din cazuri, suma achitată pentru cazarea oaspeţilor străini a depăşit cifra de o sută de mii de lei, cu toate acestea, licitaţii sau alte concursuri de achiziţii nu au fost organizate. Parlamentul a ales hotelul dintr-o singură sursă, arată datele Agenţiei de Achiziţii Publice, iar valoarea totală a contractelor încheiate este de circa 500 de mii de lei.

Tot dintr-o singură sursă au fost contractate şi hotelurile Jolly Alon şi Leogrand Hotel, la ale căror servicii, în 2015, legislativul a apelat o singură dată, cu ocazia organizării celei de-a 45-a Sesiuni a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră. Cu această ocazie, Parlamentul a semnat contracte cu toate cele trei hoteluri, grosul banilor a ajuns însă tot la Codru Hospitality – 325 de mii de lei, în timp ce pentru serviciile de cazare oferite de celelalte două hoteluri s-au plătit, în total, 264 de mii de lei.

De menţionat că preşedintelui Parlamentului, Andrian Candu, nu îi este străin hotelul Codru Hospitality. Potrivit unor documente apărute anterior în presă, Andrian Candu a fost reprezentant al companiei off-shore OTIV Prime Real Estate BV (Olanda), asociat unic al firmei moldoveneşti Finpar Invest, cea care a preluat hotelul în 2010. În anul 2011, Candu încă semna acte în numele off-shore-ului.

Aceeaşi practică de procurări dintr-o singură sursă a avut-o Parlamentul şi la achiziţionarea serviciilor de organizare a banchetelor oficiale, scrie Anticorupţie.md. De ani buni, legislativul îşi duce oaspeţii în special la restaurantul Vatra Neamului şi vinăria Cricova, rareori apelând la serviciile altor vinării sau restaurante.

Compania Megalarto, cea care administrează restaurantul Vatra Neamului, a semnat, în ultimul an şi jumătate, două contracte cu Parlamentul pentru oferirea serviciilor de deservire a delegaţiilor oficiale. Suma este una pipărată – de circa 160 de mii de lei. Alte două contracte instituţia le-a semnat cu ÎS Palatul Republicii care a achitat 180 de mii de lei.

Tot în aceeaşi perioadă, legislativul a apelat de trei ori la serviciile vinăriei Cricova pentru organizarea de banchete şi excursii. „Trataţia” oaspeţilor aleşi în faimoasele beciuri a golit bugetul instituţiei de alte 310 mii de lei. Serviciile contractate de la alte restaurante şi vinării au fost irelevante din punctul de vedere al sumelor cheltuite.

Cele mai mari sume sunt achitate însă pentru deplasările cu avionul ale demnitarilor de stat. La acest capitol, fiecare instituţie îşi are propriile preferinţe, iar achiziţiile de asemenea se fac dintr-o singură sursă.

Cancelaria de Stat, spre exemplu, ani buni a cumpărat bilete de avion de la Forsbeta SRL, cea care administrează compania aviatică Skyline Travel Agency. Timp de cinci ani (2011-2015), acestea au încheiat 16 contracte de achiziţii, în valoare de peste trei milioane de lei. Tot de la această companie a procurat cel mai des în ultimii ani bilete de avion şi Serviciul Protecţie şi Pază de Stat.

Anul trecut, Cancelaria de Stat a schimbat operatorul, procurând bilete de avion de la compania Forbetion (în valoare de 200 de mii de lei), specializată în vânzarea produselor alimentare şi fabricarea materialelor de construcţii, nu şi în prestarea serviciilor aviatice. Acum un an, compania apărea într-un raport al Curţii de Conturi care se referea la Auditul performanţei Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Compania era acuzată că a executat lucrări de proiectare a unei staţii de epurare, pentru care fusese contractată ÎS Moldsuinhibrid.

Lucrurile devin şi mai complicate atunci când e vorba despre zborurile charter, scrie Anticorupţie.md. Potrivit fostului şef adjunct al Cancelariei de Stat, Eduard Bănăruc, în R. Moldova există o singură companie care oferă astfel de servicii - Nobil Air şi, de aceea, se apelează de regulă la aceasta. În 2015, Cancelaria de Stat nu a contractat niciun zbor charter, în schimb, în 2014, compania asociată, până nu demult, cu numele prim-vicepreşedintelui Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, a efectuat două curse charter la solicitarea Cancelariei de stat. Zborurile au costat bugetul de stat aproape 600 de mii de lei. Tot la serviciile Nobil Air a apelat anterior de mai multe ori şi SPPS, mai scrie portalul Anticorupţie, unde puteţi citi investigaţia integrală.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.