Ei bine, cu toate că au trecut mai puţin de 6 ani, puţini îşi mai amintesc că, la 5 septembrie 2010, am avut un referendum care ne-ar fi scăpat de această problemă şi care, dacă trecea, cu siguranţă ar fi schimbat şi cursul istoriei între Prut şi Nistru.

Nu a fost însă să fie, pentru că unii au sabotat acel referendum, care nu a fost validat la muchie de cuţit. Doar 31% din electorat s-a prezentat atunci la plebiscit, în condiţiile în care era nevoie de 33,33% prezenţă pentru a fi declarat valabil.

Plahotniuc – sabotorul principal al referendumului

Deşi teoretic toate cele 4 partide care se aflau la guvernare ar fi trebuit să fie interesate ca acel referendum să treacă, de facto, o singură formaţiunea politică a lucrat în acest sens. Doar PLDM s-a mobilizat atunci pentru a promova referendumul de modificare a Constituţiei, în vederea alegerii preşedintelui de către întreg poporul. AMN, PL, dar în special PDM, au făcut tot posibilul ca referendumul să fie sabotat, deşi declarativ şi-au manifestat susţinerea.

Motivul era unul simplu la acea oră. Filat avea o rată de încredere în jur de 50%, aproape dublu faţă de Lupu, şi triplu sau cvadruplu peste Urechean sau Ghimpu. Cât despre Plahotniuc… Plahotniuc încă nu exista pe atunci pentru unii.

Aşadar, orice alegeri prezidenţiale atunci erau câştigate de Filat, care era premier şi se afla pe un val extraordinar de ridicat de încredere. Au dovedit-o şi alegerile parlamentare desfăşurate 3 luni mai târziu, când PLDM acumulase aproape 30%, mai mult decât adunaseră PL şi PD împreună.

Plus la toate, să nu uităm de „intrarea triumfală” a lui Plahotniuc în politică la acele alegeri din 28 noiembrie 2010, cu o săptămâna înainte de desfăşurarea scrutinului, la miezul nopţii, când a fost trimis direct pe locul 2 în lista electorală a PD-ului.

Aşadar, acel referendum obligatoriu nu trebuia să treacă… Pentru că dacă trecea, pe lângă Plahotniuc, niciodată nu mai deveneau deputaţi Candu, Apolschii sau Vasile Botnari, toţi apăruţi în 2010 pe primele locuri în lista PD-ului, înlocuind oameni ca Oazu Nantoi, Oleg Serebrian sau Andrei Popov.

Pavlicenco şi „preşedintele unionist”

Dar atunci Plahotniuc nu era nici pe departe atât de puternic cum e astăzi. Reuşise „doar” să cumpere procurorul general de la Urecheanu, în schimbul a 2 milioane de euro, şi-l avea pe post de bâtă pe Chetraru, pregătindu-l totodată pe Poalelungi pentru nobila funcţie de şef al CSJ.
Însă acţiona prin sforăriile care l-au propulsat atât de sus. Iar un actor cheie în sabotarea referendumului a fost „cea mai mare unionistă” de pe malurile Bâcului, Vitalia Pavlicenco.

Am rămas de-a dreptul şocat pe la sfârşit de august 2010, când vedeam la toate posturile de televiziune cum rula, în română şi ATENŢIE!!!, în rusă, un spot video prin care Pavlicenco „îndemna” cetăţenii să participe la referendum, să opteze pentru un preşedinte ales de popor, pentru ca ulterior acesta să facă Unirea. Am scris şi atunci, de mai multe ori, că un astfel de spot nu poate decât să facă un rău enorm referendumului, iar previziunile mele, din păcate, s-au adeverit.

Îmi amintesc bine ce isterie se făcea la răposatul NIT, în acea perioadă, anume pe seama acestui spot, dar şi pe intenţiile „unioniste” ale guvernării de atunci. De la Naslavcea la Giurgiuleşti, PCRM-ul lui Voronin, încă un partid foarte puternic la acea oră, defila cu acest spot video, băgând spaima-n moldoveni, că dacă merg la referendum va urma unirea.

Iar rezultatele s-au văzut. Dacă în raioane precum Orhei, Hânceşti sau Teleneşti prezenţa la referendum a fost aproape de 40%, atunci la Bălţi am avut 18%, în Taraclia 12%, iar în Găgăuzia doar 8%. Aşadar, în zonele profund rusofone prezenţa a fost dezastruoasă, cântărind decisiv în eşuarea plebiscitului.

Damir, sfătuit de Poalelungi cum să apere în instanţă spotul lui Pavlicenco

Poate vă întrebaţi care era interesul lui Pavlicenco să eşueze referendumul? Ori de unde avea aceasta bani să şi-l promoveze la toate canalele de televiziune? Bune întrebări.

Iar aici încep lucrurile cu adevărat interesante. La scurt timp după acel referendum eşuat, Mihai Poalelungi s-a întors de la Strasbourg la Chişinău. De la un salariu de 18 mii de euro ca judecător la CEDO, la 10 mii de lei ca şef la CSJ.

Iar înainte de a ajunge şef la CSJ, Poalelungi coresponda la greu cu Dorin Damir, finul lui Plahotniuc, care încă n-a ajuns deputat, dar mai are timp. Ei bine, actualul şef la CSJ era un fel mentor juridic pentru Plahotniuc, oferindu-şi expertiza ori de câte ori era nevoie şi oriunde era necesar.

Iar necesitatea apăruse şi în cazul Pavlicenco. Atunci, în urma unei sesizări a comuniştilor, CEC-ul a interzis difuzarea spotului buclucaş. Se întâmpla tocmai la 20 august, cu 2 săptămâni înainte de ziua referendumului – adică în cea mai fierbinte perioadă a campaniei. Iar la 23 august,
Pavlicenco anunţa că atacă în judecată decizia CEC.

Iar aici e nevoie de jurişti buni şi ajutor din partea unor oameni influenţi. De unde mai multă influenţă dacă nu de la Plahotniuc, iar expertiză juridică de la Poalelungi?

Aşadar, mai jos vedem copia unei corespondenţe prin email între Damir şi Poalelungi, care a avut loc la 24 august 2010. De această corespondenţă am aflat abia acum, dar pune cap la cap multe lucruri şi demonstrează cât de tenebros lucrau Plahotniuc şi sculele sale încă de atunci.

Iar în scurt timp Curtea de Apel ia o decizie prin care permite din nou difuzarea spotului. Completul de judecată a oferit o motivare practic trasă la indigo cu argumentele oferite de Poalelungi.

În final, nu pot decât să remarc activismul unor aşa-zişi „unionişti”, manifestat în ultima perioadă. Atacurile dure la adresa protestelor Platformei Demnitate şi Adevăr, jignirile aduse unor lideri ai manifestanţilor, apariţia gen „Platforma DA 2”, sau „Platforma NU”, create tot de astfel de „unionişti” care se bat cu cărămida-n piept. Dar şi să reiterez o durere mai veche a mea, legată de felul cum tot felul de indivizi s-au folosit în ultimii 20 de ani de acest deziderat frumos al unirii, compromiţându-l cu sârguinţă.

Alex Cozer

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.