Vitalie Ciobanu: „Societatea din RM a intrat într-o criză morală după instalarea regimului Plahotniuc, care foloseşte justiţia ca o pârghie de luptă împotriva oponenţilor politici”

Vitalie Ciobanu: „Societatea din RM a intrat într-o criză morală după instalarea regimului Plahotniuc, care foloseşte justiţia ca o pârghie de luptă împotriva oponenţilor politici”
Sursa: jurnal.md Foto: isi.com.ro 24.12.2016 15:10
Anul care se încheie a debutat cu stângul. În 2016, au fost destule lucruri care au deprimat pe mulţi cetăţeni, începând cu acea inaugurare la miezul nopţii a guvernului Filip. Opiniile au fost exprimate în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă de către scriitorul şi publicistul Vitalie Ciobanu, care a făcut bilanţul anului 2016.

 „Au fost destule lucruri care, mai degrabă, m-au deprimat, ca pe mulţi concetăţeni ai noştri. Ajunge să ne amintim de felul cum debuta anul politic 2016, cu acea inaugurare la miezul nopţii a guvernului Pavel Filip, contestată în stradă, cu tensiuni, cu lupte chiar între manifestanţi şi forţele de ordine. Aşa că aş zice că anul care se încheie a debutat cu stângul. Şi consecinţele negative s-au văzut, poate, derivând cumva din acest păcat originar al actualei puteri”, a declarat jurnalistul Vitalie Ciobanu.

Totodată, publicistul consideră că societatea moldoveană a intrat în criză morală odată cu inaugurarea acestui regim Plahotniuc. „E o consecinţă nefastă în plan moral, în primul rând. Opinia publică din Moldova a văzut că o putere, considerată în bună măsură ilegitimă – mă gândesc la felul în care a ajuns să acapareze toate instituţiile statului şi să fie „validată” în acel 20 ianuarie – se poate menţine şi chiar dobândi o oarecare susţinere din partea partenerilor noştri externi, sigur, o susţinere dictată mai curând de lipsa unor soluţii alternative. E o depresie, o criză morală în care a intrat societatea moldoveană, odată cu inaugurarea acestui regim Plahotniuc, cu sau fără ghilimele, care a înţeles să guverneze de fapt fără parteneri adevăraţi. Mai curând, înlăturând-şi aliaţii sau supunându-i unor presiuni inimaginabile înainte, recurgând la metode deloc ortodoxe, mai puţin legale pentru a şi-i subordona. Şi, mai ales, folosind justiţia ca o pârghie de luptă împotriva oponenţilor politici, foştii săi parteneri de guvernare”.

„Să ne amintim chiar speranţele, aşteptările cu care actuala putere, care pe atunci se numea „Alianţa pentru Integrarea Europeană”, îşi începea gloriosul mandat în iulie 2009, după nouă ani de guvernare Voronin, guvernare autoritară, antieuropeană, românofobă ş.a.m.d. Faptul că speranţele moldovenilor s-au zdrobit, au fost înşelate de actualii guvernanţi, care s-au prevalat de retorica integrării europene, mi se pare cel mai grav bilanţ negativ pe care îl putem trage”, a adăugat Vitalie Ciobanu.

În acest context, comentatorul a menţionat: „Aş pune în genunchi actuala guvernare, cred că în integralitatea ei, mai ales prin capii săi politici, prin figurile reprezentative. Este vorba de oligarhul Vladimir Plahotniuc, care a anunţat de mai multe ori că se retrage din politică, dar nu s-a retras din viaţa publică şi nu a renunţat la metodele sale de influenţă ocultă asupra instituţiilor de stat. Apoi, guvernul Filip. Pavel Filip ca premier a făcut ce a putut, atât cât i-a rolul ce i-a fost atribuit. Şi l-aş pune la colţ şi pe preşedintele ales Igor Dodon, validat de intransigenta noastră Curte Constituţională”.

„Pe cel care pleacă l-aş plasa mai degrabă la dezamăgiri. Pentru că, fără să ne aşteptăm ca Nicolae Timofti să fi răsturnat munţii în mandatul lui de preşedinte, dar ne-am fi dorit – şi este opinia unanimă a tuturor observatorilor scenei politice – să-l avem mai degrabă aliatul cetăţenilor decât o figură palidă, ştearsă, docilă în mâinile oligarhiei”, a continuat Vitalie Ciobanu.

Jurnalistul spune că acest an a fost marcat de gestul liderului Platformei DA, Andrei Năstase.  „L-aş califica drept politicianul care a dat dovadă de cel mai mult curaj şi dezinteres personal în politică, prin faptul că a cedat, că şi-a ţinut cuvântul, oferind doamnei Maia Sandu posibilitatea să candideze, respectându-şi promisiunile, acordul pe care îl încheiaseră”, a explicat Vitalie Ciobanu.

Ştiri similare

Ştiri NON-STOP