După prezentarea proiectului, Tudor Deliu a menţionat că documentul a fost prezentat în Comisia de profil în mare grabă, fără a fi puse la dispoziţii informaţii despre activitatea candidaţilor, menţionând că aceştia sunt pasibili de sancţiuni. În acest context, Deliu a cerut anularea proiectului de hotărâre.

Imediat după propunerea fracţiunii PLDM, Candu a intervenit şi a propus ca la acest document să se revină după o pauză.

Propunerea fracţiunii PLDM privind anularea proiectului care prevede suplinirea funcţiilor de vicepreşedinte al Curţii Supreme de Justiţie şi preşedinte al Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ nu a fost susţinută.

Precizăm că pentru funcţia de vicepreşedinte al Curţii Supreme de Justiţie este propusă magistrata Tatiana Vieru, în privinţa căreia au fost depuse mai multe sesizări la CSM. Anul trecut, ea a fost vizată în 27 de sesizări, dar 24 dintre acestea au fost respinse. Tatiana Vieru se regăseşte printre cei şapte magistraţi care au judecat dosarul Registru, obligând întreprinderea de stat să îi achite despăgubiri de 7,8 milioane de dolari unei companii dubioase, Intercomsoft LTD. În 2013, ministrul de atunci al Justiţiei, Oleg Efrim, a cerut cercetarea disciplinară a magistraţilor pentru implicare în dosarul Registru.

Pentru funcţia de vicepreşedinte al Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al CSJ a candidat Valentina Clevadî, cunoscută în special opiniei publice pentru dosarul „Aroma-floris”. Magistrata a făcut parte din completul de judecată care, pe 19 februarie 2014, a admis cererea de revizuire depusă de agentul guvernamental, a casat o decizie a Curţii de Apel Chişinău, obligând statul să îi achite unui avocat, care înaintase pretenţii faţă de o firmă letonă, 4,3 milioane de lei, prejudiciu moral şi material. Ulterior, tot CSJ a anulat această hotărâre.

Presa a scris anterior şi despre casa magistratei. Potrivit Ziarului de Gardă, în 2003, pe când judeca la Curtea de Apel Chişinău, magistrata şi soţul său, Vasile, şi-au finisat construcţia casei cu o suprafaţă de 238 m. p. din com. Ciorescu, mun. Chişinău. Valentina Clevadî se regăseşte şi printre judecătorii care au examinat dosare condamnate la CEDO.