„Moldova este cea mai săracă ţară din Europa. O persoană din cinci trăieşte sub pragul sărăciei. Sutele de milioane oferite din partea Uniunii Europene nu au adus prosperitate. Moldova, o fâşie de pământ între Ucraina şi România, rămâne treptat fără populaţie. Peste un milion de moldoveni lucrează peste hotare, fie în Rusia, fie în UE. În ţara cu aproape trei milioane de locuitori este un dezastru demografic”, se arată în material.

Autorul vorbeşte şi despre jaful din sistemul financiar-bancar, care a sărăcit definitiv populaţia ţării.

„Moldova este o ţară săracă cu fenomenul corupţiei răspândit pe larg. În 2014 a fost furat peste un miliard de dolari de la trei bănci, banii au fost pompaţi în afara ţării, băncile au fost în pragul falimentului, iar statul sărăcit a fost forţat să salveze băncile prin compensarea acestora cu bani din rezervele valutare”, scrie cotidianul Dagens Nyheter.