La originea cauzei se află sesizarea Comisiei Electorale Centrale privind confirmarea rezultatelor alegerilor din 13 noiembrie 2016 şi validarea mandatului de Preşedinte al Republicii Moldova, depusă la Curtea Constituţională la 21 noiembrie 2016, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit. e) din Constituţie.

La 13 decembrie 2016, candidata Maia Sandu a depus contestaţie la Curtea Constituţională împotriva hotărârii Comisiei Electorale Centrale cu privire la totalizarea rezultatelor alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, solicitând constatarea fraudării rezultatelor şi anularea celui de-al doilea tur de scrutin.

În şedinţa plenară publică a Curţii sesizarea a fost susţinută de către dna Alina Russu şi dl Veaceslav Agrigoroaie, Preşedintele şi, respectiv, Secretarul Comisiei Electorale Centrale. De asemenea, au participat reprezentanţii concurenţilor electorali: din partea dlui Igor Dodon, candidat – dnii Vladimir Ţurcan, Vasile Bolea şi Vadim Filipov; din partea dnei Maia Sandu, candidată – dl Sergiu Litvinenco.
 
Concluziile Curţii

 I. Confirmarea rezultatelor scrutinului

1. Rezultatele centralizate de Comisia Electorală Centrală

Curtea a reţinut că, prin Hotărârile nr. 571 şi 572 din 18 noiembrie 2016, Comisia Electorală Centrală a aprobat procesul-verbal privind totalizarea rezultatelor celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor Preşedintelui Republicii Moldova din 13 noiembrie 2016 şi, respectiv, raportul cu privire la rezultatele alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova din 30 octombrie 2016.

În rezultatul centralizării voturilor, Comisia Electorală Centrală a constatat că cel mai mare număr de voturi în al doilea tur de scrutin a fost înregistrat de concurentul electoral Igor Dodon, motiv pentru care acesta a fost declarat ales în calitate de Preşedinte al Republicii Moldova.
În ziua de 13 noiembrie 2016, la birourile electorale din afara ţării au fost depuse contestaţii privind neexercitarea dreptului de vot din partea a 1434 de cetăţeni în mod individual, iar 2597 de semnături au fost depuse în sesizările colective.
 
2. Contestaţia electorală privind anularea alegerilor desfăşurate în al doilea tur de scrutin la data de 13 noiembrie 2016 

În cadrul şedinţei publice a Curţii din 13 decembrie 2016, concurentul electoral Maia Sandu a depus o contestaţie privind anularea alegerilor desfăşurate în al doilea tur de scrutin. În motivarea acesteia, au fost invocate următoarele pretinse încălcări electorale:

a) suprimarea dreptului la vot al cetăţenilor domiciliaţi peste hotarele ţării, prin lipsa buletinelor de vot şi organizarea deficitară a procesului de votare de către autorităţile publice;
b) transportarea organizată şi coruperea alegătorilor cu domiciliul în stânga Nistrului;
c) implicarea reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe din Moldova în campania electorală;
d) votarea multiplă;
e) distribuirea de către reprezentanţii contracandidatului electoral Igor Dodon a materialelor cu caracter defăimător;
f) favorizarea de către instituţiile mass-media a contracandidatului electoral.
 
3. Cu privire la competenţa Curţii Constituţionale 

Curtea menţionează că, în temeiul articolelor 135 alin. (1) lit. e) din Constituţie şi 111 din Codul electoral, având la bază materialele prezentate de Comisia Electorală Centrală, hotărârile definitive ale instanţelor judecătoreşti şi contestaţia depusă la Curtea Constituţională, va examina dacă scrutinul electoral s-a desfăşurat în conformitate cu prevederile constituţionale şi cu principiile universale pentru alegeri democratice şi va evalua dacă încălcările constatate au influenţat rezultatul final al acestuia.7

Adiţional, Curtea va lua în considerare concluziile observatorilor naţionali şi internaţionali, şi anume:

-  rapoartele Misiunii de observare a alegerilor, organizată de Asociaţia obştească „Promo-LEX”; 

-  raportul Asociaţiei obşteşti „Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova” (IDOM) privind exercitarea dreptului de vot al persoanelor cu dizabilităţi; 

-  constatările şi concluziile preliminare ale Misiunii Internaţionale de Observare a Alegerilor, formată din observatorii Biroului OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (OSCE/BIDDO), a Adunării Parlamentare a OSCE (AP OSCE), a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) şi a Parlamentului European (PE);

-  concluziile Misiunii de monitorizare a alegerilor „Reţeaua Europeană a Organizaţiilor de Monitorizare a Alegerilor” (ENEMO). 
Curtea a reţinut că, în temeiul articolului 115 din Codul electoral, în cazul în care ar constata că, în procesul alegerilor şi/sau la numărarea voturilor, au fost comise încălcări ale prezentului cod care au influenţat rezultatele alegerilor, alegerile ar putea fi declarate nule.

Curtea a reamintit că în jurisprudenţa sa a menţionat că în cursul unei campanii electorale sunt posibile anumite neregularităţi, dar valabilitatea alegerilor depinde de dimensiunile şi de amploarea acestora constatate de autorităţile statului (Hotărârea nr. 29 din 9 decembrie 2014 privind confirmarea rezultatelor alegerilor pentru Parlamentul Republicii Moldova din 30 noiembrie 2014 şi validarea mandatelor deputaţilor aleşi).

În acelaşi context, Curtea a reiterat condiţiile în care poate avea loc invalidarea scrutinului:
1) anularea alegerilor poate să intervină numai în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă;
2) nu orice fraudă din procesul electoral este echivalentă cu fraudarea alegerilor, ci numai frauda care este de natură să influenţeze rezultatele alegerilor;
3) cererea de anulare a alegerilor trebuie motivată şi însoţită de dovezile pe care se întemeiază.
Toate aceste condiţii urmează a fi întrunite cumulativ.
 
4. Cu privire la examinarea contestaţiilor privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor

Curtea a reţinut că, potrivit prevederilor legale, organele electorale dispun de competenţă, în special, cu privire la asigurarea dreptului la vot al cetăţenilor, modul de întocmire a listelor electorale, înregistrarea concurenţilor electorali, asigurarea egalităţii tuturor concurenţilor electorali, monitorizarea adecvată a respectării regulilor de desfăşurare a campaniei electorale şi a rezultatelor scrutinului. În acelaşi timp, monitorizarea modului de reflectare a alegerilor de către radiodifuzori, prin asigurarea principiilor de echitate, responsabilitate, echilibru şi imparţialitate, ţine de competenţa Consiliului Coordonator al Audiovizualului, iar contestaţiile ce vizează mijloacele de informare în masă scrise se examinează de către instanţa de judecată.

Deciziile organelor electorale şi ale altor organe cu competenţe în materie pot fi contestate în instanţele de judecată în procedura contenciosului administrativ. Respectiv, legalitatea actelor emise de aceste organe şi/sau omisiunile pot fi supuse controlului judecătoresc la solicitarea părţilor interesate.

În acelaşi timp, Curtea a reamintit că orice hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă în privinţa legalităţii actelor emise de aceste autorităţi dispune de puterea lucrului judecat şi implică respectul pentru principiul res judicata. Astfel, Curtea nu poate să se pronunţe asupra temeiniciei probelor administrate în procesele judiciare, care au avut ca obiect examinarea legalităţii actelor organelor electorale. A proceda altfel ar însemna substituirea de către Curtea Constituţională a autorităţilor statului, a căror competenţă este stabilită prin lege.

Instanţa de contencios constituţional dispune de competenţa de a anula alegerile în cazul constatării de către instanţele de drept comun a unor încălcări, comise în timpul alegerilor, care au fost de natură să influenţeze rezultatele alegerilor.

În acest context, Curtea a observat că atât autorităţile electorale, cât şi instanţele de judecată au respins un număr mare de contestaţii ca fiind în afara competenței lor.

În special, Curtea a observat că, în ziua de 13 noiembrie 2016, la birourile electorale din afara ţării au fost depuse sesizări, contestaţii, solicitări privind exercitarea dreptului de vot din partea a 1434 de cetăţeni în mod individual, iar 2597 de semnături au fost depuse în sesizările colective. Comisia Electorală Centrală, în loc să soluţioneze chestiunea privind constatarea/lipsa încălcării, şi-a declinat în mod eronat competenţa, menţionând că autoritatea competentă de a se expune asupra legalităţii procesului de organizare a scrutinului prezidenţial este Curtea Constituţională, care urmează să aprecieze consecinţele celor invocate asupra totalizării rezultatelor votării.

Pe de altă parte, Curtea a menţionat că, pentru a evalua impactul asupra rezultatului scrutinului urmează să opereze cu încălcări certe, constatate de către autorităţi.

În mod similar, fiind sesizate de către concurentul electoral Maia Sandu în vederea constatării încălcărilor electorale, instanţele de judecată au încetat procesul, iniţial prin încheierea din 25 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Chişinău, soluţie menţinută prin Decizia din 30 noiembrie 2016 a Curţii Supreme de Justiţie. În motivarea soluţiilor pronunţate, atât Curtea de Apel Chişinău, cât şi Curtea Supremă de Justiţie au menţionat că, potrivit art. 67 alin. (3) din Codul electoral contestaţiile depuse la instanţele de judecată în ziua alegerilor se examinează în aceeaşi zi. Potrivit instanţelor de drept comun, Codul electoral nu prevede expres că după ziua alegerilor Parlamentului şi Preşedintelui Republicii Moldova instanţele de judecată sunt competente să examineze contestaţiile persoanelor cu drept de vot sau a concurenţilor electorali.

În viziunea instanţelor de drept comun, verificarea legalităţii alegerilor Parlamentului şi Preşedintelui Republicii Moldova este competenţa exclusivă a Curţii Constituţionale în cadrul procedurii de confirmare a rezultatelor alegerilor şi de validare a mandatelor, iar instanţa de contencios administrativ nu este competentă de a se pronunţa în privinţa aspectelor de ilegalitate a alegerilor din 30 octombrie 2016 şi 13 noiembrie 2016, invocate de Maia Sandu în cererea depusă la 21 noiembrie 2016.

Curtea a reţinut că acest fapt denotă înţelegerea deficitară de către actorii interesați a procesului de soluţionare a disputelor electorale. Această constatare este confirmată şi de concluziile observatorilor internaţionali.

Mai mult, neexaminarea de către autorităţile competente a contestaţiilor electorale a pus Curtea Constituţională în imposibilitatea de a le lua în considerare, or, în conformitate cu articolul 4 alin. (3) din Codul Jurisdicţiei Constituţionale, Curtea Constituţională examinează în exclusivitate chestiuni de drept, nu circumstanţe de fapt. Curtea Constituţională nu deţine instrumentarul procesual necesar pentru administrarea probelor, pentru audierea martorilor etc. Aceste posibilităţi legale există doar în instanţele de drept comun. Din prevederile legale în vigoare, rezultă explicit că toate contestaţiile privind încălcările electorale urmează a fi soluţionate exclusiv de către instanţele de judecată, acestea nefiind de competenţa Curţii Constituţionale.

În acest context, Curtea a reamintit că o normă trebuie interpretată în sensul în care permite aplicarea ei, şi nu în sensul în care se exclude aplicarea ei. Curtea a subliniat că domeniul său de competenţă este stabilit de Constituţie şi Legea cu privire la Curtea Constituţională, şi nu poate fi modificat prin jurisprudenţa instanţelor de drept comun.

Prin urmare, regulile inerente unui atare exerciţiu, în lipsa unor reglementări exprese, urmează a fi deduse tot din textul legii, prin aplicarea principiului „efectului util minim”.

În acest sens, atât organele electorale, cât şi instanţele de judecată, urmau nu să-şi decline competenţa, ci să examineze încălcările semnalate în ziua alegerilor. Or, dacă sunt competente să examineze încălcările electorale din cadrul campaniei electorale, a fortiori ele sunt competente să examineze încălcările din ziua votării. Anume această categorie de încălcări pot să se dovedească deosebit de pertinente în procesul de confirmare/infirmare a rezultatului scrutinului.

Pentru motivele enunţate, Curtea a reţinut că, datorită aplicării deficitare a legislaţiei de către instanţele de drept comun, actorii electorali au fost, în fapt, lipsiţi de un control judiciar eficient, iar Curtea Constituţională a fost pusă în imposibilitatea de a opera cu acte de constatare a încălcărilor. Prin urmare, Curtea a adoptat o Adresă Parlamentului (1), în vederea clarificării legislaţiei în partea ce ţine de examinarea contestaţiilor privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor. În particular, Curtea a recomandat Parlamentului reglementarea separată şi explicită a procedurilor de examinare a contestaţiilor pentru diversele tipuri de scrutine electorale. În aceeaşi ordine de idei, Curtea a solicitat Parlamentului să reglementeze diferenţiat procedurile de examinare a contestaţiilor în eventualitatea existenţei a două tururi de scrutin, inclusiv a contestaţiilor formulate în ziua alegerilor.
 
5. Cu privire la pretinsele încălcări invocate pentru anularea alegerilor 

 a) Suprimarea dreptului la vot al cetăţenilor domiciliaţi peste hotarele ţării, prin lipsa buletinelor de vot şi organizarea deficitară a procesului de votare de către autorităţile publice

Curtea a reţinut că dreptul la vot este un drept relativ, şi nu absolut. Prin urmare, exerciţiul dreptului de vot poate fi supus unor limitări implicite, statele având o marjă largă de discreţie în acest domeniu. Astfel, exercitarea dreptului de a vota urmează a fi exercitat în condiţiile legii.

Curtea a reamintit că, în jurisprudenţa sa, a subliniat că Parlamentul, fiind organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi unica autoritate legislativă a statului, prin competenţa exclusivă atribuită de Constituţie, reglementează prin lege organică sistemul electoral.
Curtea a reţinut că egalitatea votului nu presupune obligativitatea exercitării acestuia în condiţii identice atât în ţară, cât şi peste hotare, or, cetăţenii din ţară şi din afara ei se află în situaţii juridice diferite.

În acelaşi sens, Convenţia Europeană nu garantează un drept al cetăţenilor unui stat parte la aceasta de a vota peste hotare. De asemenea, Codul bunelor practici în materie electorală din 2002 al Comisiei de la Veneţia stabileşte că reşedinţa poate condiţiona exercitarea dreptului de vot. În acelaşi timp, Codul bunelor practici stabileşte că dreptul de a alege şi de a fi ales poate fi acordat cetăţenilor care domiciliază în afara ţării.
Astfel, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene, necesitatea îndeplinirii cerinţei de reşedinţă sau durată a reşedinţei pentru deţinerea sau exercitarea dreptului de vot nu este, în principiu, o restricţie arbitrară a dreptului de vot şi, prin urmare, nu este incompatibilă cu articolul 3 din Protocolul nr. 1 (decizia Doyle v. Marea Britanie, din 6 februarie 2007).

În viziunea Curţii Europene, o restricţie a dreptului de vot în baza criteriului reşedinţei poate fi justificată pentru mai multe raţiuni:
- în primul rând, prezumţia că cetăţenii nerezidenţi sunt mai puţin legaţi, direct şi continuu, de problemele cotidiene ale ţării şi au mai puţin cunoştinţă despre acestea;
- în al doilea rând, candidaţii la alegeri nu pot prezenta atât de uşor chestiunile privitoare la alegeri cetăţenilor care trăiesc în străinătate, care vor avea, de asemenea, mai puţină influenţă asupra selecţiei candidaţilor sau la elaborarea programelor;
- în al treilea rând, legătura strânsă dintre dreptul de vot în cadrul alegerilor şi faptul de a fi vizat în mod direct de actele organelor politice astfel alese şi,
- în al patrulea rând, o asemenea restricţie se explică şi prin preocuparea legitimă a legiuitorului de a limita influenţa în alegeri a cetăţenilor care trăiesc în străinătate în privinţa problemelor fundamentale ale ţării, care afectează în special pe cei care trăiesc în ţară (a se vedea, mutatis mutandis, hotărârea Sitaropoulos şi Giakoumopoulos v. Grecia, din 15 martie 2012, § 69).

Curtea a reţinut că legislaţia Republicii Moldova permite votarea în străinătate. În acelaşi timp, aceasta nu se poate desfăşura în orice condiţii, ci cu respectarea prevederilor legale.

În cauza de faţă, contestatara a invocat, în esenţă, faptul că cetăţenii Republicii Moldova aflaţi în străinătate au fost împiedicaţi să îşi exercite dreptul de vot şi că numărul de secţii de vot şi buletinele de vot distribuite la secţiile de votare din afara ţării au fost, de fapt, insuficiente, ceea ce conduce la concluzia că votarea a avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului de Preşedinte.
 
- Numărul redus al secţiilor de votare organizate în străinătate

Referitor la susţinerea privind existenţa unui număr de 500 000 de cetăţeni aflaţi în străinătate care nu au putut vota din cauza numărului redus al secţiilor de votare organizate în străinătate, Curtea a reţinut că, potrivit art.29/1 alin.(5) din Codul electoral, „Particularităţile organizării şi funcţionării birourilor electorale ale secţiilor de votare din străinătate se reglementează de Comisia Electorală Centrală, în coordonare cu Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, iar cheltuielile aferente organizării şi funcţionării acestor birouri se suportă din bugetul alocat pentru alegeri/referendum. Pentru secţiile de votare constituite peste hotare, cheltuielile se estimează în prealabil de către Guvern şi Comisia Electorală Centrală, iar în cazul când nu sunt prevăzute în bugetul alocat pentru alegeri/referendum, mijloacele financiare se alocă din Fondul de rezervă al Guvernului”.

Pentru îndeplinirea acestei obligaţii legale, Guvernul a emis Hotărârea Guvernului nr. 1080 din 26 septembrie 2016 cu privire la organizarea secţiilor de votare din străinătate, publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.337, din 27 septembrie 2016, prin care a fost aprobată constituirea a 100 de secţii de votare din străinătate pentru organizarea şi desfăşurarea alegerii Preşedintelui Republicii Moldova în anul 2016, cu 5 mai mult decât la scrutinul precedent. Exemplificativ, Curtea a reţinut că au fost organizate 25 de astfel de secţii în Italia, 11 în România, 8 în Federaţia Rusă, 7 în SUA, 6 în Franţa, 4 în Portugalia.

Curtea a reamintit că, în Decizia nr. 11 din 18 noiembrie 2014 de inadmisibilitate a sesizării pentru controlul constituţionalităţii Hotărârii Guvernului nr. 872 din 20 octombrie 2014 cu privire la organizarea secţiilor de votare din străinătate, Curtea a statuat că stabilirea numărului secţiilor de votare în străinătate este o problemă care ţine de atribuţia autorităţilor competente în organizarea alegerilor, acestea fiind mai bine plasate pentru aprecierea posibilităţilor şi necesităţilor practice de organizare a votului în străinătate.

Curtea a reţinut că, potrivit pct.16 din Regulamentul privind înregistrarea prealabilă, aprobat prin Hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.2547 din 21 mai 2014, perioada de înregistrare prealabilă a cetăţenilor Republicii Moldova cu drept de vot care în ziua alegerilor se vor afla în străinătate a început la 10 mai 2016 şi a durat până la 19 septembrie 2016 (peste 4 luni).

Potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală, până la data de 20 septembrie 2016 s-au înregistrat în prealabil 3570 de cetăţeni ai Republicii Moldova cu drept de vot aflaţi în străinătate, care şi-au exprimat dorinţa de a participa la alegeri. Aceste date au fost transmise Guvernului, precum şi cele privind numărul alegătorilor care au votat în străinătate la scrutinul parlamentar din 30 noiembrie 2014 (total 73.311).
Ţinând cont de numărul şi localităţile în care au fost organizate secţii de votare, rezultă că acestea au fost organizate pentru alegătorii care se află în străinătate la data alegerilor atât pe lângă misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale Republicii Moldova, cât şi în alte localităţi decât cele în care îşi au sediul misiunile diplomatice sau oficiile consulare, în conformitate cu art.29/1 alin. (2) şi (3) din Codul electoral, ceea ce denotă depunerea unor diligenţe suplimentare de către autorităţile publice.

Curtea a reţinut că concurentul electoral Maia Sandu nu a contestat nici Hotărârea Guvernului, nici Hotărârea CEC privind organizarea secţiilor de votare peste hotare, motiv pentru care această pretenţie este tardivă. Mai mult, dna Maia Sandu nu a contestat rezultatele turul întâi de scrutin, care s-a desfăşurat în aceleaşi condiţii ca şi al doilea tur.

Având în vedere cele expuse anterior, Curtea a constatat că nu ţine nici de rolul, nici de competenţa Curţii Constituţionale de a aprecia dacă trebuiau organizate un număr mai mic sau mai mare de secţii de votare, dacă acestea trebuiau să aibă o altă dispersie teritorială sau dacă trebuiau luate şi alte măsuri organizatorice. Această competenţă şi apreciere revine Guvernului, prin Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Curtea Constituţională având competenţa numai de a constata dacă prin modul de organizare a fost sau nu atinsă substanţa dreptului de vot sau a celui de a fi ales, aspect care nu se constată în prezenta cauză.

Totuşi, având în vedere faptul că un număr mare de cetăţeni aflaţi peste hotare nu au reuşit să voteze, Curtea a adoptat o Adresă Parlamentului (2), în vederea modificării mecanismului de votare în străinătate, precum şi a introducerii unor criterii suplimentare în vederea calculării numărului şi a distribuirii geografice a secţiilor de votare peste hotare.
 
- Numărul redus al buletinelor de vot 

Cu privire la criticile referitoare la numărul redus al buletinelor de vot aflate la dispoziţia secţiilor de votare din străinătate, Curtea a reţinut că, potrivit art.29 alin.(2) din Codul electoral, „Secţiile de votare […] vor cuprinde cel puţin 30 şi cel mult 3000 de alegători.”. În mod similar, potrivit articolului 49 alin. (3) din Codul electoral, “Birourilor electorale ale secţiilor de votare constituite în afara Republicii Moldova Comisia Electorală Centrală le expediază buletinele de vot […], pornind de la numărul estimativ de alegători stabilit în baza informaţiei prezentate de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi a celei acumulate de Comisia Electorală Centrală, dar nu mai mult de 3000 de buletine de vot pentru fiecare secţie de votare.”

Raportând prevederile legale anterior menţionate la situaţia de fapt învederată de către contestatară în privinţa procesului de votare desfăşurat în străinătate, Curtea a reţinut următoarele.

Din datele prezentate de Comisia Electorală Centrală, Curtea a reţinut că au fost distribuite 270.350 de buletine de vot în primul tur şi 288.850 de buletine de vot în secţiile aflate în străinătate (ceea ce constituie de peste patru ori mai multe buletine decât numărul voturilor exprimate la scrutinul precedent, din 2014).

În aceste condiţii, Curtea a observat că numărul acestor buletine de vot, deşi la o primă vedere pare relativ mic în raport cu numărul secţiilor de votare, în realitate, stabilirea acestuia ţine cont de estimările Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, estimări care, prin definiţie, au în vedere date statistice bazate pe situaţia existentă în cadrul ciclurilor electorale anterioare.

Spre exemplu, în acest sens, Curtea a observat că la alegerile desfăşurate în primul tur de scrutin la data de 30 octombrie 2016 pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova s-au prezentat la vot în secţiile de votare din străinătate 67.205 de cetăţeni, iar la cel de-al doilea tur de scrutin din 13 noiembrie 2016 un număr de 138.720 de cetăţeni. Mai mult, Curtea a observat că împărţirea buletinelor de vot la secţiile de votare nu este una realizată în cote egale, ci în funcţie de aprecierea ministerului, acesta ţinând cont, astfel cum s-a arătat mai sus, de situaţia existentă în cadrul ciclurilor electorale anterioare (73.311 de voturi exprimate peste hotare la scrutinul parlamentar din 30 noiembrie 2014). Astfel, pentru 95 secţii de votare din cele 100, organizate în străinătate, a fost tipărit numărul maxim de buletine de 3000 exemplare pentru o secţie, în conformitate cu prevederile articolului 49 alin. (3) din Codul electoral. În total, pentru primul tur de scrutin CEC a tipărit 270.350 buletine de vot destinate votului în străinătate, iar pentru turul doi CEC a majorat tirajul până la 288.850 buletine.

Potrivit informaţiei CEC, în 13 secţii de votare din cele 100 deschise în străinătate s-au epuizat buletinele de vot până la închiderea regulamentară a secţiilor de votare.

Din Raportul CEC rezultă că, în ziua de 13 noiembrie 2016, la birourile electorale din afara ţării au fost depuse contestaţii privind încălcarea exercitării dreptului de vot din partea a 1434 de cetăţeni în mod individual, şi 2597 de semnături au fost depuse în sesizările colective. Din acelaşi Raport rezultă că aceste contestaţii nu au fost soluţionate de organele electorale, care şi-au declinat competenţa. Curtea a reţinut că, în mod surprinzător, omisiunea CEC de a examina aceste contestaţii a fost contestată în instanţele de judecată doar de 133 persoane.

Curtea a reţinut că, deşi CEC nu a soluţionat aceste contestaţii, în Raportul său, CEC a menţionat: „Curtea Constituţională […] urmează să aprecieze consecinţele celor invocate asupra totalizării rezultatelor votării”.

Din această formulare, rezultă explicit faptul că CEC admite că aceşti cetăţeni nu au putut să voteze. Prin urmare, Curtea a pornit de la prezumţia că cei 4031 de cetăţeni, care au depus contestaţii individuale şi colective în ziua alegerilor (inclusiv cei 133 de cetăţeni care s-au adresat în instanţa de judecată), nu au putut să-şi exercite dreptul la vot şi a evaluat impactul imposibilităţii acestor cetăţeni de a vota asupra rezultatului final al scrutinului prezidenţial.

Ţinând cont de faptul că cele mai multe contestaţii au fost depuse de cetăţenii Republicii Moldova aflaţi în Republica Italiană, Curtea a reţinut că în acest stat au fost deschise 25 secţii de votare. Potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală, fiecare secţie de votare a primit câte 3000 buletine de vot (per total – 75.000 de buletine), iar la votare au participat 51.738 de alegători. Astfel, nici cele 75.000 de buletine alocate nu au fost valorificate pe deplin în secţiile de votare deschise în Republica Italiană (nici măcar în secţii amplasate în aceeaşi localitate).

În acelaşi context, Curtea a reţinut că, potrivit autorităţilor, cel puţin în două dintre ţările în care s-au epuizat buletinele de vot, Canada şi Republica Federală Germania, constituirea secţiilor de votare este permisă, potrivit legislaţiei naţionale a statelor respective, doar pe lângă misiunile diplomatice şi oficiile consulare.

Curtea a reţinut că, în Germania au fost deschise două secţii de votare, la Berlin şi Frankfurt, unde Republica Moldova are ambasadă şi consulat, atât cât maximum permite legislaţia germană.

În Canada, deşi există doar ambasada în Ottawa, secţii de votare au mai fost deschise la Montreal şi Toronto, atât cât maximum permite legislaţia canadiană.

Aşadar, Curtea a conchis că nu există indicii obiective că autorităţile publice s-au îndepărtat de la obligaţia de a acţiona cu bună-credinţă, astfel cum este stabilit în articolul 56 din Constituţie.

În fine, Curtea a mai reţinut că susţinerile contestatarei în privinţa voturilor celor “500.000 de cetăţeni aflaţi în străinătate” au în vedere elemente ce ţin de calculul probabilităţilor, fără a exista elemente certe care să indice împiedicarea exprimării sau denaturarea voinţei electorale a acestora. De altfel, cererea de anulare a alegerilor trebuie însoţită de dovezile pe care se întemeiază, frauda electorală neputând fi stabilită doar prin diverse informaţii din mass-media, deducţii, calcule probabilistice bazate pe simple aprecieri ale autorului cererii.

Având în vedere diferenţa de 67.488 de voturi între cei doi concurenţi electorali în al doilea tur de scrutin, cele 4031 de voturi care nu au putut fi exprimate în secţiile din afara ţării, chiar şi în eventualitatea în care ar fi fost constatate de către autorităţile electorale sau cele judiciare, nu sunt de natură să influenţeze rezultatul final al alegerilor, cu atât mai mult că eventuala opţiune electorală a cetăţenilor care nu şi-au putut exercita dreptul la vot nu poate, în abstract, fi atribuită în exclusivitate unui singur candidat în defavoarea altuia.

Totuşi, având în vedere faptul că un număr mare de cetăţeni aflaţi peste hotare nu au reuşit să voteze, Curtea a adoptat o Adresă Parlamentului (3), în vederea modificării mecanismului de votare în străinătate, precum şi a introducerii unor criterii suplimentare în vederea calculării numărului şi a distribuirii geografice a buletinelor de vot peste hotare, inclusiv asigurarea secţiile de votare de peste hotare cu o cantitate de rezervă de buletine de vot.
 
b) Transportarea organizată şi pretinsa corupere a alegătorilor cu domiciliul în stânga Nistrului 

Curtea a reţinut că transportarea organizată în sine nu este o încălcare electorală, decât dacă se dovedeşte că au fost exercitate presiuni necuvenite pentru a influenţa opţiunea electorală. De altfel, transportarea organizată a fost atestată şi în diasporă, fără ca aceasta să implice acuzaţii de “turism electoral”.

De asemenea, Curtea a reţinut că, pentru a asigura exercitarea dreptului de vot al cetăţenilor Republicii Moldova domiciliaţi în unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului, în municipiul Bender şi în unele localităţi ale raionului Căuşeni, aflate provizoriu în afara controlului suveran al autorităţilor constituţionale ale Republicii Moldova, la alegerile prezidenţiale din 30 octombrie 2016, Comisia Electorală Centrală, prin hotărârea nr. 330 din 4 octombrie 2016, a stabilit organizarea a 30 de secţii de votare pentru această categorie de cetăţeni, cu 4 mai mult faţă de cele 26 de secţii de votare din scrutinul parlamentar din 30 noiembrie 2014.

Potrivit Raportului CEC, la primul tur de scrutin prezidenţial din 30 octombrie 2016 au votat 6964 de cetăţeni domiciliaţi în teritoriile ocupate şi la al doilea tur au votat 16.728 cetăţeni. Potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală la solicitarea Curţii, la scrutinul parlamentar din 30 noiembrie 2014 au votat 9261 de cetăţeni domiciliaţi în teritoriile ocupate, ceea ce denotă un interes relativ stabil din partea acestora pentru exerciţiile electorale desfăşurate de autorităţile constituţionale ale Republicii Moldova, cunoscut fiind faptul că scrutinele prezidenţiale suscită, de regulă, o rată de participare mai înaltă decât cele parlamentare.

Analizând argumentele prezentate, Curtea a constatat că niciunul dintre acestea nu este de natură să conducă la concluzia fraudării alegerilor.
Astfel, existenţa unui număr mare de alegători care s-au prezentat la vot la secţiile speciale, precum şi disproporţia între procentele obţinute de cei doi candidaţi în aceste secţii, comparativ cu alte secţii de pe teritoriul naţional, nu sunt de natură să determine, în sine, o astfel de concluzie. De altfel, chiar şi în secţii de votare din străinătate sau de pe teritoriul naţional, se atestă diferenţe similare (pentru exemplificare: România, Rusia, Italia etc.). În esenţă, aceste diferenţe reflectă opţiunea politică a alegătorilor, iar nu nelegalitatea votului exprimat de aceştia.

Curtea a reiterat că nu îşi poate fundamenta concluziile pe supoziţii, presupuneri sau deducţii. O asemenea verificare, care nu se fundamentează pe concluziile unei autorităţi publice având competenţe stabilite de lege în administrarea şi verificarea datelor în cauză, pune Curtea Constituţională în imposibilitatea de a le lua în considerare. A decide altfel ar însemna substituirea de către Curtea Constituţională a autorităţilor statului, a căror competenţă este stabilită prin lege. În acest sens, Capitolul 12 din Codul electoral reglementează examinarea contestaţiilor şi răspunderea pentru încălcarea legislaţiei electorale, inclusiv în ceea ce priveşte autorităţile competente. De altfel, în cazurile în care sunt semnalate ilegalităţi urmează a fi sesizate autorităţile publice în vederea aplicării sancţiunilor prevăzute de lege.

Potrivit organelor de drept responsabile, interpelate de Curte, nu au fost înregistrate sesizări sau investigaţii privind influenţarea necuvenită a opţiunii electorale a cetăţenilor din stânga Nistrului care au votat în secţiile speciale. La rândul său, nici concurentul electoral nu a prezentat Curţii nici o probă concludentă ce ar indica asupra unor elemente de fraudă electorală.

În acest sens, Curtea a constatat că împrejurările semnalate nu sunt de natură să ducă la anularea alegerilor, întrucât nu demonstrează o fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului. Or, având în vedere diferenţa de 67.488 de voturi între cei doi concurenţi electorali în al doilea tur de scrutin, cele 16.728 voturi, chiar şi în eventualitatea vicierii votului, nu au fost de natură să influenţeze rezultatul final al alegerilor.
În acelaşi timp, Curtea a reţinut că corupţia electorală este o formă a corupţiei politice, în care liderii politici folosesc beneficiile obţinute abuziv pentru a influenţa alegerile.

Coruperea alegătorilor constituie oferirea sau darea de bani, bunuri, servicii ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să îşi exercite drepturile sale electorale într-un anumit mod în cadrul alegerilor. În acest sens, art. 38 alin. (7) din Codul electoral stabileşte că concurenţilor electorali li se interzice să propună alegătorilor bani, cadouri, să distribuie fără plată bunuri materiale, inclusiv din ajutoarele umanitare sau din alte acţiuni de binefacere. Pe de altă parte, Curtea a constatat lipsa incriminării în Codul penal a coruperii alegătorilor în cadrul alegerilor prezidenţiale, similar incriminării oferirii sau dării de bani, bunuri, servicii ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să îşi exercite drepturile sale electorale într-un anumit mod în cadrul alegerilor parlamentare, locale ori în cadrul referendumului (art. 181/1). Pentru acest motiv, Curtea a adoptat o Adresă (4) pentru a semnala Parlamentului necesitatea eliminării acestei lacune legislative.
 
c) Implicarea reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe din Moldova în campania electorală

Potrivit contestatarei, contrar prevederilor legale, mai mulţi reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe din Moldova au intervenit abuziv în procesul de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova îndemnând enoriaşii, prin chemări ameninţătoare, prin informaţii defăimătoare şi care nu corespund adevărului, să voteze pentru contracandidatul său.
În sprijinul alegaţiilor sale, contestatara a invocat următoarele fapte:
- declaraţia din 27 octombrie 2016 a cet. Cantarean Nicolae (Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove Vladimir);
- conferinţa de presă organizată de 4 reprezentanţi ai Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove, instigaţi de cet. Mihăescu Nicolae (episcop Markel);
- instigarea călugărului Nicolae de la Mănăstirea Japca;
- afişarea în public a contracandidatului în compania reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe din Moldova sau în incinta lăcaşurilor de cult.

Curtea a reţinut că nici una din aceste pretenţii nu au făcut obiectul contestaţiei în instanţele de judecată până la ziua scrutinului prezidenţial.

Cu toate acestea, Curtea a ţinut să sublinieze că, potrivit art. 31 alin. (4) din Constituţie, cultele religioase sunt autonome şi separate de stat.

În jurisprudenţa sa, Curtea a menţionat că păstrarea atitudinii neutre faţă de religie a fost instituită ca principiu de la fondarea statului Republica Moldova. În particular, s-a evitat preluarea unei religii de stat şi a fost interzisă orice ideologie oficială a statului. Astfel, s-a optat pentru consacrarea neutralităţii religioase şi promovarea pluralismului ca principii constituţionale. Acest fapt denotă că principiul laicităţii constituie parte a identităţii constituţionale a Republicii Moldova (HCC nr.13 din 13 mai 2016).

Curtea a reţinut că, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 125 din 11 mai 2007 privind libertatea de conştiinţă, de gândire şi de religie:
„Cultele religioase şi părţile lor componente se vor abţine de la exprimarea sau manifestarea publică a preferinţelor lor politice sau favorizarea vreunui partid politic ori a vreunei organizaţii social-politice.”

De asemenea, art.38 alin. (3) din Codul electoral interzice finanţarea ori susţinerea materială sub orice formă, directă şi/sau indirectă, a activităţii partidelor politice, a campaniilor electorale/ concurenţilor electorali de către organizaţiile religioase.

Curtea a acceptat argumentele contestatarei privind implicarea agresivă în cadrul alegerilor prezidenţiale a reprezentanţilor Mitropoliei Moldovei, care au utilizat un limbaj extremist, xenofob, homofob şi sexist în adresa unui concurent electoral, aceste fapte fiind de notorietate publică şi confirmate de rapoartele observatorilor naţionali şi internaţionali.

Curtea a reţinut că un asemenea comportament este contrar prevederilor Constituţiei.

În acest context, Curtea a reţinut că efectuarea agitaţiei electorale şi/sau susţinerea financiară sau materială a concurenţilor electorali, desfăşurarea de acţiuni prin care se încalcă Constituţia Republicii Moldova, constituie temeiuri pentru suspendarea activităţii cultelor religioase şi a părţilor lor componente (Articolul 24 din Legea privind libertatea de conştiinţă). Activitatea cultelor religioase şi a părţilor lor componente poate fi suspendată pe cale judiciară, pe o perioadă de până la un an. În cazul în care cultele religioase sau părţile lor componente desfăşoară acţiuni grave, activitatea acestora poate fi încetată pe cale judiciară. Ministerul Justiţiei are dreptul de a acţiona în instanţa de judecată cultele religioase sau părţile lor componente înregistrate pentru suspendarea sau încetarea activităţii acestora dacă prezintă dovezi concludente privind existenţa unuia dintre temeiurile prevăzute de lege.

Curtea a constatat că toate autorităţile statului responsabile de procesul electoral şi activitatea cultelor religioase nu şi-au onorat obligaţia pozitivă de a împiedica şi sancţiona implicarea cultelor religioase în procesul electoral. Din aceste considerente, Curtea a emis o Adresă Parlamentului (5) în vederea instituirii unor mecanisme sancţionatorii prompte şi imediate, inclusiv în ordine penală, pentru orice tentativă de implicare a cultelor religioase în campaniile electorale.
 
d) Votarea multiplă

Potrivit contestatarei, au fost constatate 8 cazuri în care anumiţi cetăţeni au votat multiplu sau în locul altor persoane.

Potrivit CEC, prin intermediul sistemului electronic au fost depistate câteva tentative de a vota în locul altei persoane, nu însă şi votarea de către aceleaşi persoane de mai multe ori. În fiecare caz, au fost sesizate organele de drept, cazurile au fost documentate şi pornită urmărirea penală, în baza articolelor 181 şi 182 din Codul penal. Astfel, nu a fost înregistrat nici un caz de votare multiplă, ci cazuri izolate de tentativă de a vota în locul altei persoane. De fiecare dată CEC a depistat şi a stopat aceste ilegalităţi prin utilizarea sistemului său electronic.

Prin urmare, în ceea ce priveşte suspiciunea referitoare la existenţa unor cazuri de vot multiplu, Curtea a reţinut că probatoriul depus nu confirmă astfel de situaţii.

Astfel, alegaţiile referitoare la fraudarea alegerilor prin votul multiplu nu se fundamentează pe dovezi în sensul prevederilor legale.
e) Distribuirea de către reprezentanţii contracandidatului electoral Igor Dodon a materialelor cu caracter defăimător
Potrivit contestatarei, la 28 octombrie 2016 simpatizanţii săi din teritoriu au semnalat distribuirea prin satele şi oraşele ţării a pliantelor cu conţinut denigrator.

În absenţa unor acte relevante de constatare a încălcărilor, Curtea a fost în imposibilitate de a stabili impactul acestor pliante asupra rezultatelor alegerilor.

f) Favorizarea de către instituţiile mass-media a contracandidatului electoral

Potrivit contestatarei, din raportul de monitorizare a mass-media în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale 2016 realizat de Asociaţia Presei Independente rezultă că Igor Dodon a fost concurentul cel mai favorizat din punctul de vedere al contextului apariţiilor. Acesta a apărut de 116 ori în lumina pozitivă şi de 80 ori în lumina negativă. Maia Sandu a fost mai mult defavorizată, apărând în lumina negativă de 146 ori şi în lumina pozitivă de 103 ori.

Curtea a reţinut că mass-media este elementul fundamental al unei societăţi democratice. Aceasta este un instrument pentru exercitarea puterii şi influenţarea opiniei.

Curtea a reţinut că organizarea unor alegeri libere şi corecte presupune asigurarea unui mediu informaţional şi mediatic echidistant, care respectă normele legale şi codul deontologic al jurnalistului.

Funcţia principală a presei în societăţile democratice constă în reflectarea faptelor şi evenimentelor politice în modul cel mai obiectiv, imparţial şi deschis, promovarea unui număr mare de opinii şi puncte de vedere precum şi interpretarea ştirilor în aşa fel încât publicul să înţeleagă relevanţa informaţiilor pe care o primesc. Acesta este principiul de bază care fundamentează ideea unui jurnalism de „advocacy” scopul căruia este promovarea participării cetăţenilor la viaţa publică. Din această perspectivă, presa promovează şi protejează drepturile şi aşteptările cetăţenilor prin rolul său de „watchdog”(„câine de pază”).

Curtea a menţionat că, potrivit art. 64 din Codul electoral, radiodifuzorii, în cadrul tuturor programelor lor, şi mijloacele de informare în masă scrise fondate de autorităţi publice au obligaţia de a respecta principiile de echitate, responsabilitate, echilibru şi imparţialitate în reflectarea alegerilor. Radiodifuzorii publici acordă concurenţilor electorali timpi de antenă gratuit, în mod echitabil şi fără discriminare, în baza principiilor de transparenţă şi obiectivitate.

Curtea a menţionat că mass-media este cel mai important actor care facilitează schimbul de idei între electorat şi concurenţii electorali şi care construieşte identitatea electoratului.

Curtea a observat că CCA a sancţionat succesiv radiodifuzorii pentru reflectarea dezechilibrată şi părtinitoare a campaniei prezidenţiale, inclusiv pentru încălcarea Regulamentului privind reflectarea campaniei electorale la alegerile prezidenţiale din 30 octombrie 2016 în mijloacele de informare în masă din Republica Moldova. Totuşi, aceste sancţiuni nu au avut un impact descurajant practic pentru instituţiile mass-media vizate.
Curtea a constatat că, potrivit actualelor reglementări, Consiliul Coordonator al Audiovizualului examinează contestaţiile privind reflectarea campaniei electorale de către radiodifuzorii în ordine generală. Acest fapt face practic imposibil aplicarea sancţiunilor în timp util şi proporţional gravităţii comise, iar drept consecinţă limitează posibilitatea publicului de a-şi forma în mod imparţial opinia politică şi de a oferi condiţii egale pentru candidaţii electorali.

Ţinând cont de rolul şi importanta presei, Curtea a subliniat necesitatea instituirii unor instrumentelor eficiente, care ar permite autorităţilor responsabile aplicarea unor sancţiuni cu executare imediată şi disuasive, cum ar fi suspendarea dreptului de emisie pentru întreaga perioadă a campaniei electorale, pentru acele instituţiile media care încalcă obligaţia de imparţialitate în perioada electorală. Pentru aceste motive, Curtea a formulat o Adresă Parlamentului (6), în vederea modificării legislaţiei cu privire la răspunderea radiodifuzorilor în perioada campaniilor electorale.
 
5. Concluzii generale

Curtea a constatat că scrutinul prezidenţial din anul 2016 s-a organizat şi s-a desfăşurat pe fondul unei crize politice, financiare şi sociale, agravate de neîncrederea în instituţiile statului.

Acest fapt nu poate fi ignorat, fenomenele arătate fiind generate, în principal, de deficienţele legislaţiei electorale, de natură să genereze insecuritate juridică. Curtea a observat că, pentru desfăşurarea scrutinului prezidenţial, Codul electoral a fost modificat şi completat în mod substanţial cu câteva luni înainte de data organizării alegerilor. Or, în lipsa acestor modificări desfăşurarea alegerilor ar fi fost imposibilă.

Deşi cadrul juridic asigură o bază adecvată pentru realizarea alegerilor democratice, totuşi există anumite lacune şi ambiguităţi. Acestea se referă, în particular la colectarea şi verificarea semnăturilor, ce vin în susţinerea candidaţilor, finanţarea şi realizarea campaniei electorale, rezoluţia efectivă a disputelor electorale, punerea în aplicare a prevederilor privind mass-media şi a prevederilor privind desfășurarea celui de-al doilea tur al scrutinului alegerilor prezidenţiale. Aceste deficienţe sunt semnalate şi de observatorii naţionali şi internaţionali şi au dus la implementarea defectuoasă a prevederilor legale.
  
Au fost constatate, de asemenea, o serie de imperfecţiuni ale legii astfel cum a fost modificată, de exemplu în ceea ce priveşte organizarea votării în secţiile speciale (care a generat suspiciuni referitoare la exercitarea unor practici de tipul "turism electoral”), în secţiile de votare din străinătate.
În acest context, Curtea Constituţională a subliniat necesitatea ca întreaga legislaţie electorală referitoare la alegerea preşedintelui, parlamentului, precum şi la alegerea autorităţilor administraţiei publice locale să fie reexaminată, urmând a fi concentrată într-un Cod electoral revizuit ale cărui dispoziţii comune şi speciale să asigure, în concordanţă cu principiile constituţionale, organizarea unui scrutin democratic, corect şi transparent. În acest sens, Curtea a formulat 6 Adrese Parlamentului.

Observaţiile expuse nu sunt însă de natură să determine o altă concluzie decât aceea la care a condus examinarea susţinerilor formulate şi a probelor prezentate de autorii cererii pentru anularea alegerilor. Frauda invocată constituie, în realitate, aşa cum rezultă din aceste probe, o serie de elemente secvenţiale care nu au format un fenomen cu vocaţia de a schimba voinţa alegătorilor, în sensul unei modificări a atribuirii mandatului. Cu privire la aceste eventuale încălcări ale legii, rămâne în sarcina autorităţilor competente cercetarea faptelor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege.

Pentru considerentele arătate, cererea de anulare a alegerilor desfăşurate în turui doi de scrutin la data de 13 noiembrie 2016, pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, a fost respinsă.

În exercitarea atribuţiilor care-i revin potrivit Constituţiei, Curtea Constituţională a confirmat rezultatul scrutinului prezidenţial, potrivit căruia la 13 noiembrie 2016 dl Igor Dodon a fost ales Preşedinte al Republicii Moldova.
 
II. Validarea mandatului de Preşedinte al Republicii Moldova

În temeiul articolelor 79 alin. (1) din Constituţie şi 112 din Codul electoral, mandatul Preşedintelui Republicii Moldova este validat de Curtea Constituţională.

Potrivit articolului 112 alin. (2) din Codul electoral, până la validarea mandatului, candidatul ales la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova prezintă Curţii Constituţionale confirmarea faptului că nu este membru al vreunui partid politic şi nu îndeplineşte nici o altă funcţie publică sau privată.

În acest sens, la 24 noiembrie 2016 dl Igor Dodon a informat Curtea, în ordinea stabilită de lege, despre încetarea calităţii de membru de partid.
La 12 decembrie 2016 candidatul ales în funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova a prezentat Curţii cererea de demisie din funcţia de deputat, ales din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova.
 
În şedinţa plenară nu au fost stabilite circumstanţe de natură să împiedice validarea mandatului dlui Igor Dodon pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova. 

Hotărârea Curţii

Pornind de la argumentele enunţate, Curtea Constituţională a confirmat rezultatele alegerii Preşedintelui Republicii Moldova din 13 noiembrie 2016 şi a validat alegerea dlui Igor Dodon în funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova.

Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
 
La prezenta Hotărâre au fost formulate 6 Adrese Parlamentului, în vederea eliminării lacunelor din legislaţie. Argumentele reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de Curte vor fi prezentate în cuprinsul Hotărârii, care se va publica astăzi pe pagina oficială web a Curţii Constituţionale şi, ulterior, în Monitorul Oficial.