În satul Ivancea, localnicii au constatat aceeaşi situaţie. „Iată unde este pensia noastră de invalid, iată pensia. Guvernanţi, vedeţi unde este pensia noastră? Am lucrat pentru asta”, a spus o femeie. „Eu am adunat mai multe dimineaţă. Le-am strâns pentru foc. Sunt foarte multe, începând de la intrarea în sat şi peste tot”, a povestit o altă femeie din Ivancea.
 
Locuitorii din satele Furceni şi Brăneşti spun că pe afişe sunt nişte mesaje pline de minciuni. Ei sunt de părere că în spatele acestei campanii de denigrare sunt oameni din anturajul oligarhului Vladimir Plahotniuc.
 
„Şirag întreg de hârtii colorate, care costă nu un bănuţ-doi, cu un conţinut defăimător la adresa lui Andrei Năstase, nişte prostii şi acţiuni criminale împotriva unui om care într-adevăr ar putea să facă ceva pentru ţara aceasta. Suntem indignaţi de ceea ce se întâmplă şi chestiunile acestea sunt făcute numai de gruparea criminală a lui Plahotniuc. Din miliardul furat se face chestiunea aceasta”, a spus un locuitor al satului Brăneşti.
 
Mai mulţi telespectatori Jurnal TV au semnalat că şi în raionul Cahul au fost împrăştiate astfel de broşuri. „La oprire şi cât era strada erau numai hârtii. Ne-am uitat pe hârtie şi credeam că e ceva mai bun , dar acolo scria că Andrei Năstase e aşa şi aşa. Când mă uit, zic, stai că asta e din partea PD. N-am văzut, dar cine poate să împartă asemenea hârtii cu aşa mesaj împotriva lui Andrei Năstase?”, a declarat Maria Zberea, locuitoare a satului Colibaşi.


 
Mai mult, materialele au fost publicate fără semnătura autorilor şi a comanditarilor, ceea ce cade sub incidenţa Codului Penal. Despre aceasta se spune într-o declaraţie a PPDA, care solicită Procuraturii Generale să înceapă urmărirea penală a celor care au publicat materialele manipulatorii şi care lezează onoarea şi imaginea lui Andrei Năstase în calitate de concurent electoral. În această situaţie, PPDA cere şi excluderea candidatului PD din cursa electorală pentru încălcarea flagrantă a legii.
 
„Primim tot mai multe semnale că Partidul Democrat, prin intermediul structurilor sale de partid şi nu numai, a lansat o amplă campanie de dezinformare şi manipulare a cetăţenilor, încălcând flagrant legislaţia electorală. Reprezentanţii acestei grupări distribuie în toate raioanele ţării pliante cu conţinut mincinos şi murdar la adresa candidatului la funcţia de preşedinte, Andrei Năstase, şi a echipei Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr. Aceste acţiuni ilegale sunt parte a campaniei de denigrare împotriva lui Andrei Năstase, organizată de către structurile lui Plahotniuc, tocmai şi anume în perioada în care se desfăşoară cel de-al doilea sondaj de opinie privind desemnarea unui candidat unic al opoziţiei democratice şi antioligarhice la funcţia de preşedinte al ţării”, se spune în declaraţia PPDA.
 
Pe lângă faptul că au sesizat Comisia Electorală Centrală şi Procuratura Generală în acest caz, reprezentanţii PPDA se adresează instituţiilor internaţionale care monitorizează desfăşurarea campaniei electorale.
 
„Cu o noapte înainte, oamenii i-au văzut pe Filip şi Plahotniuc la o tipografie. A doua zi am primit personal de la acea tipografie un exemplar. Aceste broşuri au fost făcute clandestin, pentru că nu este nimic scris, cine e comanditarul şi alte informaţii. Este foarte uşor pentru toate instituţiile, în trei secunde, să găsească unde şi cum s-au făcut aceste broşuri. Toată republica este împânzită cu această mizerie a coordonatorului furtului miliardului. Nu este întâmplător. Acum are loc un sondaj privind cei doi lideri ai opoziţiei şi Plahotniuc vrea să-l calomnieze pe Andrei Năstase ca oamenii să nu rostească numele lui la sondaje, ştiind că ar putea ajunge preşedinte şi o să-i ceară socoteală pentru tot ce a făcut”, a comentat jurnalistul Vasile Năstase, la „Ora Expertizei”, de la Jurnal TV.
 
Un alt reprezentant al Platformei Demnitate şi Adevăr, Alexandru Slusari, spune că oligarhul Vladimir Plahotniuc a recurs la acest gest pentru că înţelege că dacă Andrei Năstase ajunge preşedinte, acesta va purcede neîntârziat la demontarea regimului.
 
„E clar pentru toţi cine stă în spatele acestui atac. Cine controlează la noi toate instituţiile? Sunt forţele negre care lucrează noaptea. Noaptea a fost instaurat şi votat Guvernul, noaptea au tipărit broşurile şi tot noaptea le-au distribuit. Este un regim criminal de noapte. Eu sper foarte mult că lumea înţelege că asta se face, în primul rând, pe bani furaţi şi, în al doilea rând, împotriva unui candidat de care cel mai mult se teme Plahotniuc. De asta cheltuieşte atâţia bani, pentru că este turbat de frică. El ştie că dacă vine Năstase la putere, în câteva zile începe demontarea regimului”, a declarat Alexandru Slusari.
 
Totodată, Vasile Năstase i-a transmis un mesaj personal oligarhului Vladimir Plahotniuc. „Pe prima pagină este mama mea, iar aceste broşuri sunt aruncate pe toate drumurile şi călcate în picioare. Aceasta nu este doar mama lui Andrei, ci şi mama mea, iar pentru că ai terfelit imaginea mamei mele, care a ajuns să fie călcată în picioare, vei răspunde în faţa lui Dumnezeu şi în faţa legii”, a spus Vasile Năstase.
 
Într-un comunicat de presă, Partidul Democrat respinge categoric acuzaţiile şi precizează că acestea sunt nefondate.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.