„Era clar de la bun început că această candidatură nu va avea astăzi succes. S-a spus chiar în ziua desemnării că PD nu va participa şi nu va susţine, întrucât preşedintele nu a încercat să audă părerea fracţiunilor parlamentare. Noi, PL, am rămas dezamăgiţi. Am crezut în ceea ce ne spunea domnul candidat, că va veni cu o listă din cei mai buni manageri din Republica Moldova, cu studii peste hotare, din afara politicii, dar a venit cu o componenţă care ne-a arătat că nu vom depăşi criza cu astfel de oameni”, a declarat Ghimpu.

„În continuare, vom încerca să formăm o majoritate parlamentară cu PD, PLDM şi grupul Leancă”, a precizat Ghimpu.

Întrebat din ce cauză au lipsit trei deputaţi liberali de la şedinţă, Mihai Ghimpu a spus că „absenţele au fost motivate”.

De menţionat că şedinţa specială de astăzi a Parlamentului în care urma să fie votat Guvernul Sturza a fost închisă din lipsă de cvorum, iar tentativa de învestire a cabinetului de miniştri a fost declarată eşuată. Socialiştii şi comuniştii au spus din start că nu vor participa la şedinţă, însă PD, PL, PLDM şi grupul Leancă ar fi asigurat cvorumul în Parlament. Trei deputaţi de la PL şi şase de la PD au absentat însă, provocând lipsa de cvorum. Este vorba despre Artur Gutium, Alina Zotea şi Iurie Dîrda de la PL şi Valentina Buliga, Constantin Botnari, Vladimir Andronachi, Elena Bacalu, Eugen Nichiforciuc şi Corneliu Padnevici de la PD.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.