Vă prezentăm mai jos textul mesajului:

O poveste de demult…

Marele poet Grigore Vieru îmi povestise, pe timpuri, o întâmplare. A mers la o întâlnire cu diaspora română de la o parohie ortodoxă din Franţa. În faţa bisericii a fost întâmpinat de un grup de protestatari mic, dar foarte gălăgios care îl contesta pe „popa”. Printre ei se evidenţia un cetăţean care fluiera frenetic într-o vuvuzea improvizată.

Vieru a decis să-l întrebe pe părintele paroh ce era cu „fluieraşul”. I s-a spus că îşi pierduse glasul într-un accident şi, de atunci, fluiera, ca să se manifeste.

„Uita aşa, noi, românii, am umplut lumea cu ţuruieci”, concluziona, cu tristeţe, marele poet.

Îmi aduc aminte de această istorie, de fiecare dată când la Bucureşti apare un nou „mare român” din Basarabia, ţuruind la urechea mai marilor pe Ţară melodii duioase, oferind şi daruri mănoase… Nu-i bai, pe parcursul timpului, mai toţi „cântăreţii” au luat banii şi au trădat. Important pentru ei e să sune ţuruiacul, mai nou trompeta, cât mai tare!

Ce mai contează că până de curând noii „mari români” cântau la balalaică: statalitate şi limba moldovenească, Nu NATO!, şi ce oroare este acest Devesel!

Gata cu dubla identitate! Suntem români cu acte în regulă, acte marcate cu ştampila de bonitate la cel mai înalt nivel.

Vor lua şi aceştia banii şi îşi vor căuta de treabă! Vor continua să prade şi să umilească propriul popor. Este aceasta o treabă românească?! Mă îndoiesc… Dar important e să … nu vină ruşii, care de fapt, dacă e să fim sinceri, cântă azi pe la Bucureşti.

Da, am umplut lumea cu ţuruieci, vorba marelui şi regretatului Grigore Vieru...