Declaraţiile au fost făcute, în exclusivitate pentru Jurnal TV, de înalţi oficiali europeni care participă astăzi la Summitul PaE de la Riga. Demnitarii de la Bruxelles au accentuat că la această etapă Republica Moldova trebuie să valorifice din plin facilităţile prevăzute în Acordul de Asociere şi să implementeze reforme.

„În ceea ce priveşte perspectiva europeană a Moldovei, este vorba despre implementarea, în mod special, a Acordului de Asociere, îmbunătăţirea economiei, a statului de drept”, a declarat Comisarul european pentru vecinătate şi problema extinderii, Johannes Hahn.

„Moldova are deja regim liberalizat de vize, iar cât priveşte perspectiva europeană, totul depinde deja doar de guvernarea dumneavoastră, de felul în care veţi implementa reforme şi de voinţa cetăţenilor. Lupta cu flagelul corupţiei desigur că trebuie continuată. Aceasta este principala problemă pe care o aveţi”, a declarat preşedintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite.

„Astăzi, împreună cu cele şase state ale Parteneriatului Estic, am ajuns la o nouă etapă, etapa unei relaţii normale, în care se poate lucra. Poate nu e un lucru senzaţional, însă este plin de beneficii pentru oamenii noştri. Cred că va fi o zi bună pentru Uniunea Europeană şi pentru fiecare din cei şase parteneri”, a menţionat Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, Federica Mogherini.

„Parteneriatul Estic nu este un instrument de extindere. Parteneriatul va fi consolidat şi va fi după părerea mea foarte viu. Acordul trebuie pus în funcţiune din plin. Perspectiva trebuie să rămână pentru Moldova una europeană. Până acum discuţiile au mers bine, dar nu s-au produs schimbări de abordare. În continuare suntem în varianta draftului”, a spus preşedintele României, referindu-se la declaraţia finală a Summitului.

„Declaraţia comună va conţine mai multe mesaje, inclusiv unul legat de asociere şi parteneriat. Cred că este prerogativa fiecărui stat independent şi suveran să aleagă cărui club să-i aparţină şi cu cine să coopereze. Mesajul este clar: trebuie să lucrăm împreună”, a comentat şi premierul Finlandei, Alexander Stubb. 

La rândul său, preşedintele Nicolae Timofti s-a arătat mulţumit de felul în care decurg discuţiile în cadrul Summitului de la Riga. „La finalul şedinţei o să ştim concret care este rezultatul, dar discuţiile care au avut loc pentru mine sunt mulţumitoare. Trăim cu speranţa şi vom fi susţinuţi mai departe să mergem pe drumul nostru pro-european”, a spus Timofti.

Şeful statului a comentat şi cererea simbolică de aderare a RM la UE, înmânată de reprezentanţi ai societăţii civile comisarului pe Extindere, Hahn, şi a explicat de ce guvernul de la Chişinău nu o face în mod oficial aşa cum a promis.

„Ieri seara am vorbit la întâlnirea şefilor delegaţiei şi am exprimat aceeaşi dorinţă. Eu faţă de toţi am spus-o şi cred că o să reiterez dacă mi se va oferi cuvântul. Aţi ştiut că o să fie război în Ucraina? Nici eu nu am ştiut, nici Europa nu a ştiut. Aşa e viaţa. O să vedem”, a conchis Nicolae Timofti.

Lucrările celui de-al patrulea summit al Parteneriatului estic care se desfăşoară la Riga se apropie de final. Astăzi vom cunoaşte care este concluzia Uniunii Europene în privinţa parcursului Republicii Moldova din momentul parafării Acordului de Asociere până astăzi. Totodată vom afla dacă UE le va oferi ţărilor din cadrul Parteneriatului Estic, inclusiv Moldovei, şanse pentru o viitoare aderare.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.