„Este deja o axiomă că domnul Cozma a fost unul dintre cei mai proeminenţi miniştri antiromâni, cu cele mai grave derapaje anticulturale din guvernarea lui Voronin. Un timp, coaliţia a negat că este în alianţă cu PCRM. Aducerea unuia dintre cei mai antiromâni miniştri din istorie confirmă acest lucru. Trebuie să vă asumaţi şi să nu vă mai ascundeţi sub masă”, a menţionat deputatul PL Valeriu Munteanu.

Liderul PCRM, Vladimir Voronin,  a confirmat în plenul Parlamentului că formaţiunea sa îşi doreşte conducerea instituţiei care coordonează audiovizualul din Republica Moldova.

„Tot timpul vorbiţi că noi trebuie să mergem după regulile europene. După aceste reguli, nouă, opoziţiei, trebuie să ni se ofere conducerea CCA, Curtea de Conturi, PG. De aceea că noi suntem o opoziţie constructivă. Aşa o să fie pe parcurs. Vom face tot ce depinde de noi pentru implementarea acestor norme şi în Moldova”, a declarat Voronin.

Înainte de a fi votat, Artur Cozma a fost luat la întrebări de către deputaţii din opoziţie, care i-au amintit ex-ministrului Culturii despre prejudiciile de milioane de care a fost acuzat.

„În 2007 aţi transmis în posesia unei firme două monumente istorice de pe Eminescu 50 şi 52. Aţi prejudiciat statul cu 50 de milioane de lei. Care a fost motivul că imediat v-aţi cumpărat două Land Cruiser?”, l-a întrebat deputatul Gheorghe Brega. „Nu-mi dau seama despre ce vorbiţi. Dacă aţi avea probe, v-aţi adresa în instanţă. Îmi pare rău că mă insultaţi”, a răspuns Cozma.

Un alt deputat a ţinut să-i amintească lui Cozma că a fost demis printr-un decret al preşedintelui. „Aţi fost demis pentru corupţie sau incompetenţă?”, a întrebat Şalaru. În acest moment s-a implicat Voronin, dar a ţinut să arunce replica fără a conecta microfonul.

„Văd că Voronin vrea ca Artur Cozma să fie preşedintele CCA, pentru că răspunde în locul său. Vă întreb pe voi, cei din coaliţia monstruoasă, cum admiteţi ca un astfel de candidat să fie preşedinte al CCA?”, a adăugat Brega.

Un alt deputat a ţinut să-i amintească liderului PLDM, Vlad Filat, că anume el este cel care l-a acuzat pe fostul ministru Cozma de demolarea Conacului Teodosiu, una dintre bijuteriile arhitecturale ale Chişinăului de cândva, întrunite în colecţia „Chişinăul de aur”.

„Din stenograma unei şedinţe a Parlamentului citim că anume deputatul Vlad Filat l-a acuzat pe ministrul de atunci Cozma de demolarea Conacului Teodosiu. Acest candidat a dus la distrugerea culturii”, a accentuat liberalul Lilian Carp.

Întrebată dacă a verificat toate aceste informaţii, preşedinta Comisiei Numiri şi Imunităţi, deputatul PD Raisa Apolschii a menţionat că nu există dovezi despre acţiuni ilegale ale lui Artur Cozma pe vremea când era ministru, dar a recunoscut că nici nu le-a solicitat de la instituţiile de drept.

„Întotdeauna când sunt numiri, se aduc zvonuri. Până nu avem confirmare ale zvonurilor, noi, juriştii, puţin le credem. Mă iertaţi, dar mă depăşeşte. În presă mâine putem găsi şi altceva. Noi, Comisia juridică, nu suntem puşi în situaţia de a verifica zvonurile. Când vorbim de integritatea unui om, trebuie să avem şi probe. În competenţa mea nu intră să le solicit”, a spus preşedinta comisiei.

Un alt deputat l-a întrebat pe noul membru al CCA ce are de gând să facă pentru protejarea spaţiului informaţional al ţării de atacurile mediatice din Rusia.

„Dacă sunteţi azi votat şi se adevereşte că veţi deveni preşedinte al CCA, aşa cum a fost înţelegerea în alianţa PLDM-PD-PCRM, vă întreb: se discută pe marginea unor proiecte de legi cu privire la securizarea spaţiului informaţional de războiul informaţional al unor posturi ruseşti. CCA ce ar trebuie să întreprindă? Cum vedeţi soluţionarea acestei probleme?”, a întrebat Corina Fusu.

„Vom activa în strânsă legătură cu Parlamentul, vom executa legile. Vom înlătura orice pericol în adresa spaţiului informaţional al Republicii Moldova”, a spus Cozma.

În toiul sesiunii de întrebări, liderul fracţiunii PCRM, Violeta Ivanov, şi-a salvat colegul de partid şi a cerut preşedintelui Parlamentului să treacă la procedura de vot.

Precizăm că Artur Cozma este membru PCRM şi a fost ministru al Culturii în guvernele Tarlev şi Greceanîi. El a fost implicat în mai multe scandaluri şi învinuit că ar fi prejudiciat Biblioteca Naţională, după ce a dat în chirie unor agenţi economici o parte din spaţiul instituţiei. Mai mult, fostul şef de la Cultură a fost acuzat că a comis fals în acte publice.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.