Administraţia separatistă a anunţat populaţia că pentru a menţine încă puţin economia pe linia de plutire, bugetarilor „li se vor reţine” câte 30% din salarii „până când criza va fi depăşită”. Măsura este valabilă inclusiv pentru cei al căror venit abia dacă ajunge la minimul de existenţă de 100 de euro.

Pretinsul ministru al finanţelor din autoproclamata republică transnistreană, Elena Ghirjul, a declarat că nu se ştie când vor putea fi plătite restanţele salariale. Ea a spus că pentru a achita plăţile sociale în februarie, Tiraspolul a împrumutat 135 de milioane de ruble (transnistrene), banii fiind prevăzuţi, de fapt, pentru a acoperi deficitul bugetar în luna martie. În aceste condiţii, administraţia transnistreană nu mai poate face noi împrumuturi ştiind că nu va putea să le întoarcă, scrie Deutsche Welle.

Austeritate sufocantă

Cel mai grav este că spitalele din regiune nu au primit în 2015 nici un ban pentru achiziţionarea medicamentelor şi a produselor alimentare pentru pacienţi, iar deja a doua lună pensionarii primesc pensii cu 50% mai mici.

Liderii grupării separatiste de la Tiraspol susţin că au elaborat un plan de depăşirea crizei. Proiectul prevede, între altele, amnistierea fiscală – măsură argumentată prin necesitatea încurajării întreprinderilor să menţină locurile de muncă. Aceasta în condiţiile în care unii angajaţi nu şi-au primit în general salariile încă de la sfârşitul anului trecut.

Politica de austeritate a regimul separatist îi nemulţumeşte pe localnici. Contrar regulilor foarte severe stabilite de regimul separatist prorus, care îngrădeşte dreptul la proteste împotriva regimului, săptămâna trecută sute de oameni au riscat şi au ieşit în stradă pentru prima dată de când republica separatistă s-a desprins, de facto, de Republica Moldova, ca urmare a războiului din 1992. Ei au protestat faţă de nivelul de trai extrem de scăzut şi faţă de noile măsuri de austeritate.

Şevciuk se teme de un Maidan

Liderul separatist Evgheni Şevciuk se teme că în următoarea perioadă protestele ar putea căpăta amploare. El le-a cerut cetăţenilor să nu participe la protestele organizate la Tiraspol prin care sunt blamate acţiunile guvernului care a tăiat pensiile şi salariile, a ridicat taxele pentru serviciile medicale şi cele din învăţământ şi a majorat costul serviciilor comunale. „Oamenii sunt folosiţi de anumite forţe care au interese în regiune. Noi am văzut şi ţinem minte cum au început evenimentele pe Maidan, în Ucraina. La prima vedere, cerinţele au fost tot de ordin social şi economic”, a declarat Şevciuk.

El a acuzat aşa-zişii deputaţi din opoziţie din „sovietul suprem” de la Tiraspol (parlamentul regiunii), care s-au numărat printre manifestanţi. „Noi ştim despre contactele pe care le au unii „democraţi”, inclusiv cu lumea criminală, pentru a destabiliza situaţia. Monitorizăm procesul, dar sper să nu se ajungă la aplicarea unor măsuri mai drastice prevăzute în lege”, a comentat Şevciuk.

„Cozi alimentare” la graniţa cu Ucraina

Presa transnistreană publică mai multe poze cu locuitorii regiunii transnistrene, care se înghesuie după un gard din metal instalat de grănicerii ucraineni la punctele de trecere cu regiunea transnistreană. Oamenii speră să intre în Ucraina să-şi cumpere de mâncare. Imaginile seamănă cu cele din timpul foametei provocate de regimul sovietic după 1944.

Aşa-zisul ministru al dezvoltării economice din stânga Nistrului, Alevtina Slincenko, a spus că în lunile ianuarie-februarie volumul exporturilor şi al importurilor al regiunii transnistrene s-a redus cu 25%, cea mai mare reducere vizând produsele alimentare. Situaţia ar putea deveni dramatică în condiţiile în care Ucraina deja examinează posibilitatea de a introduce interdicţii privind scoaterea din ţară a produselor alimentare.