„Pa 18 februarie 2015, în cadrul emisiunii „Mai pe scurt”, jurnalistul Constantin Cheianu a operat cu expresii calificate ca fiind doar calomnioase şi insultătoare: „Mai pe scurt, porcii şi-au votat p-ministrul. Care de acum încolo va încerca să ne convingă că porcii nu sunt porci, ci libelule. Cel mai tare grohăie de fericire Voronin, căci acum lângă porcul Filea şi lângă porcul Plaha, are şi el un colţ de treucă. Fiindcă balega lor nu era de ajuns, ei au împrumutat balega şi de la Voronin, pe care acesta le-a dat-o cu mare drag”. În cadrul emisiunii sunt utilizate şi alte expresii jignitoare care aduc atingere onoarei şi reputaţiei domnului Voronin”, se spune într-o scrisoare trimisă pe adresa redacţiei.

Or, potrivit reprezentantului juridic al liderului PCRM, emisiunea l-a denigrat pe Voronin în faţa familiei sale, a colegilor şi a cetăţenilor. Totodată, îi ştirbeşte din autoritate, se mai spune în scrisoare.

„Un asemenea mod de exprimare antrenează consecinţe negative asupra imaginii personale a domnului Vladimir Voronin, afectându-i onoarea şi demnitatea, denigrându-i imaginea în faţa colegilor, în familie şi în faţa cetăţenilor RM. Asemenea calomnii îi ştirbesc din autoritatea şi reputaţia în faţa membrilor partidului şi îl plasează într-o lumină defavorabilă. Prin prezenta cerere prealabilă se solicită, potrivit legislaţiei în vigoare, dezminţirea expresiilor menţionate mai sus, cu prezentarea scuzelor de rigoare, adresate domnului Vladimir Voronin, şi compensarea, în mod solidar, de la jurnalistul Constantin Cheianu şi de la postul de televiziune Jurnal TV a prejudiciului moral în mărime de 1.000.000 lei, care vor fi orientate în contul Internatului pentru băieţi cu deficienţe mintale din or. Orhei”, se mai spune în scrisoare.