Se face impresia că e ca la o casă de nebuni. Toţi cei de la guvernare se laudă şi încearcă să convingă pe toţi că anume ei sunt cei, care întrunesc aşa calităţi, restul populaţiei, în viziunea lor, este pur şi simplu o turmă care îi votează. Cum ar fi de straniu, însă fiecare cu natură criteriului său şi, toţi le înţeleg aşa cum lor le trebuie. Sunt de acord că anume calităţile enunţate mai sus ar trebui să fie întrunite obligator de candidaţii cabinetului de miniştri, care urmează să guverneze ţara, indiferent de culoare.

În realitatea acelor criterii mulţi îşi adresează întrebarea dacă există persoane cu aşa calităţi în Moldova. Spun că există şi încă mulţi. Pur şi simplu aşa persoane au fost marginalizate de către regimul oligarhic de la putere şi nu prea sunt cunoscute de cetăţeni, însă au pregătirea respectivă şi capacitatea profesională, educaţia moral-psihologică necesară pentru a depune eforturi creative nu în scop personal.

Este constatat că Republica Moldova dispune de resurse suficiente pentru a ieşi din impasul în care este situată. Valorificarea acestor resurse poate fi efectuată doar de o echipă de persoane, care nu au conexiune la interese de clanuri oligarhice, nu sunt compromise sub nicio formă, nu sunt influenţate politic, sunt axate pe interesul cetăţeanului dar nu pe cel propriu, ştiu ce au de făcut şi cum să facă.

Ce avem?

De la bun început (anii 90’), tranziţia în Republica Moldova a îmbrăcat forme schimonosite, începând cu privatizarea negândită a întreprinderilor de stat şi formarea grupurilor de interes, care nu au avut şi nici nu au nimic comun cu adevăratele terapii de şoc. În prezent avem rezultatul evoluţiei de degradare economică şi sărăcire continuă a cetăţenilor. În special astăzi ţara şi societatea în întregime suportă reflecţiile insuccesului cauzat de:

1. incapacitatea liderilor politici de a-şi asuma reforme ce riscau sa le pericliteze imaginea;
2. adoptarea reformelor direcţionate spre protecţia afacerilor lor personale;
3. suportul mass-mediei subjugate si a majorităţii parlamentare în procesul de oligarhizare a tuturor domeniilor economice cu valoare adăugată mare;
4. forţa grupurilor de interese susţinute la nivel de stat;
5. indiferenţa naţională şi gradul de manipulare a maselor.

După anul 2009 cu toţii am aşteptat schimbarea, despre care atât de mult se vorbea, iar democraţii veniţi la putere promiteau că concentrarea puterii economice şi financiare într-o singură mânecă, cea a lui Voronin, v-a fi spulberată (liberalizată) şi toate monopolurile formate de clanul Voronin vor fi făcute praf şi pulbere. Spre marele regret, refuzul liberalizării şi trecerea monopolurilor în mâinile AIE-1; 2; 3; 4 etc., au format toate condiţiile de capturare a economiei ţării, instituţiilor statului şi sistemului de justiţie, fapt, de care s-a folosit practic numai o singură persoană.

Despre ce fel de terapie de şoc poate fi vorba?

Se creează impresia că unii indivizi nu înţeleg până la urmă şi nu-şi dau seama despre ce vorbesc, or nu înţeleg sensul, atât clasic, cât şi practic a fenomenului „terapie de şoc”. Când unii comentatori politici vorbesc şi încearcă să explice fenomenul ”terapiei de şoc”, situaţia devine oribilă, ceea ce înseamnă că toată societatea asistă la „Teatrul absurdului”.

O să îndrăznesc să-i explic unui comentator politic, care la data de 21 decembrie într-o emisiune televizată, încerca să argumenteze poporului terapia de şoc a lui Plahotniuc, făcută public pe o reţea de socializare în zorii aceleiaşi zile. Terapia de şoc, în forma clasică, a fost inventată de experţii din SUA, pentru a pune în aplicaţie schemele de trecere de la socialism la capitalism, între anii 1980-1995. La noi de mult nu mai există nici socialism şi nici comunism. Aceasta terapie presupunea un proces scurt de la un an la 3 ani, perioadă de timp în care trebuia efectuată restructurarea unei economii de tip comunistă prin trecerea de la proprietatea de stat asupra mijloacelor de producţie la cea privată, adică petrecerea privatizării, care a fost efectuată şi în Moldova în anii 90. În aşa fel, terapia de şoc a fost gândită în special pentru ţările fostului lagăr socialist din Europa Centrală şi de Est (URSS). Desigur, aceasta a avut o răspândire mult mai vastă şi asupra altor regiuni şi continente.

În aşa fel, terapia de şoc a dlui Plahotniuc nu are nimic comun cu formele clasice de aplicare a acesteia, mai ales în condiţiile Republicii Moldova. Problema nu constă în reducerea aparatului administrativ, nici în reducerea veniturilor populaţiei, ba chiar nici în reducerea normelor de consum a persoanelor fizice. Majoritatea populaţiei şi aşa se subalimentează.

Problema este mult mai adânc înrădăcinată, iar „terapia de şoc”, râvnită trebuie să poarte o altă denumire, de exemplu „Şocul Oligarhilor”. O astfel de terapie ar fi acceptată de către majoritatea cetăţenilor şi oamenilor de afaceri, care sunt supuşi perversiunilor financiar-economice. Aceasta ar trebui să includă:

1. Întreprinderea măsurilor şi acţiunilor urgente pentru ca banii din băncile devalizate să fie recuperaţi până la un bănuţ, persoanele vinovate în realitate să fie trase la răspundere în strictă conformitate cu legislaţia în vigoare. Se pare că clanul democraţilor cunoaşte exact unde sunt banii şi cum pot fi recuperaţi.

2. Demonopolizarea imediată şi reală a tuturor sectoarelor economiei reale. Nu este niciun secret că principalele domenii ale economiei naţionale, care produc valoare adăugată mare şi foarte mare, sunt acaparate şi mulse financiar de o persoană.

3. Eliberarea imediată şi necondiţionată de sub jugul captivităţii a întreprinderilor de stat, aşa cum sunt, Moldtelecom, MetalFeros, Air Moldova şi multe altele şi renunţarea la exploatarea financiară a acestora în folosul unui grup restrâns de persoane.

4. Demonopolizarea şi eliminarea restricţiilor asupra exportului unor produse din Moldova, drept care îl au doar câţiva agenţi economici de stat şi privaţi: metalul uzat, grăunţoasele şi alte categorii de mărfuri şi producţie, care sunt produse de către agenţii economici din Moldova şi nu au dreptul de a-şi exporta propria producţie în conformitate cu normele şi drepturile economice internaţionale.

5. Renunţarea la practică nescrisă de aplicare a monopolurilor la importul unor categorii de mărfuri şi producţie cu valoare adăugată deosebit de mare şi cu piaţă de desfacere asigurată.

6. Demonopolizarea sistemului bancar, financiar şi sectorului de asigurări. Astăzi aceste domenii cu prioritate sunt monopolizate, nescris, de câteva persoane, care au împărţit sferele de influenţă în aceste sectoare.

7. Demonopolizarea sectorului audiovizualului şi renunţarea la excrocheriile de achitare obligatorie a unor taxe oficializate în contul unei singure agenţii pe piaţa media din Moldova, care aparţine unei singure persoane.

8. Dărâmarea piramidei de justiţie pentru ca să nu servească doar oamenii bogaţi, ci întregul popor.

9. Reformarea imediată şi necondiţionată a tuturor agenţiilor de reglementare şi supraveghere a mediului de afaceri şi sistemului monetar, financiar şi de asigurări, garantarea unei concurenţe loiale.

10.Eliberarea din funcţii, imediată şi necondiţionată, a tuturor şefilor de agenţii, instituţii şi structuri de stat şi angajarea în funcţii numai după criterii apolitice şi profesioniste, iar mai apoi revizuirea tuturor angajaţilor acestor agenţii şi acreditarea lor numai după criterii de profesionism, eliminând criteriile de rudenie, cumetrism, nepotism, etc.

11.Liberalizarea totală a autonomiei funcţionării tuturor agenţiilor şi instituţiilor de stat.

12.Măsuri şi acţiuni concrete şi practice de scoatere a economiei subterane în spaţiul legal, curmarea imediată a contrabandei cu mărfuri speciale (ţigări, aur, combustibili, băuturi alcoolice, etc.).

13.Eliminarea şi interzicerea formării condiţiilor preferenţiale pentru anumiţi agenţi economici şi plasarea tuturor acestora sub acoperiş unic, în condiţii egale.

Vis neîmplinit

In acest context, „Şocul oligarhic” ar fi un succes, iar rezultatele ar deveni vizibile imediat, astfel s-ar pune capăt crizei economico-financiare.

Întrebarea care se ridică azi este: Poate şi are dl Plahotniuc priceperea şi voinţa reală ca să valorifice această oportunitate? Răspunsul este mai mult ca cel evident.

Terapia de şoc la care face referinţă el, în condiţiile Republicii Moldova, nu este posibil de efectuat, deoarece la noi de cel puţin 22 de ani această terapie continuă şi nu se vede sfârşitul.

Numai un guvern absolut profesionist ar avea şansa de a adopta măsuri extreme în vederea stabilizării, liberalizării si restructurării instituţionale în vederea reformării statului şi a consolidării economiei de piaţa. Aici mă refer la economie de piaţă reală, ci nu mimată de oligarhii care deţin puterea politică în stat.

In aceste condiţii se prefigurează trei scenarii:

1. Orice guvern, care ar fi investit în funcţii va fi obligat să adopte simultan şi la viteză maximă masuri dure de stabilizare, liberalizare şi restructurare instituţională, efectele cărora pe termen scurt vor fi dure pentru anumite categorii de cetăţeni, în special pentru cei angajaţi pe criterii de rudenie, dar populaţia va culege roadele reformelor în câţiva ani;

2. Dacă primul scenariu nu va fi acceptat pentru stabilizarea macroeconomica fără a sprijini liberalizarea mediului de afaceri şi reformarea instituţională, există riscul ca pe termen lung sacrificiile cetăţeanului sa fie inutile, procesul de reformare a statului să fie blocat în continuare de birocraţie, corupţie şi legislaţia bolnavă;

3. Continuarea reformelor ca până în prezent, doar la nivel declarativ, pentru a fi blocate de grupurile de interes, incapacitatea politicienilor de a-şi asuma responsabilitatea unui eşec sau de nemulţumirea populaţiei. 

Sursa: costandachi.eu

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.