Deşi în asemenea cazuri, în mod normal, judecătorul ar fi trebuit să menţină pedeapsa aplicată de instanţele din România, judecătorul Ghenadie Pavliuc i-a aplicat fostului deputat o pedeapsă mult mai blândă, scutindu-l astfel de închisoare.

Procurorii s-au arătat miraţi de decizia judecătorului şi susţin că o vor contesta în instanţele ierarhic superioare, scrie Ziarul de Gardă.

Amintim că Valeriu Guma a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare în România, în aprilie 2013. Decizia a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care este instanţa supremă a statului român. 

La 30 octombrie 2014, judecătorul delegat cu cooperarea internaţională de la Tribunalul Bucureşti a luat decizia de a solicita Republicii Moldova recunoaşterea şi executarea sentinţei penale în cazul Guma

Valeriu Guma a fost deferit justiţiei pe 2 iulie 2008, fiind acuzat că l-a mituit pe directorul general al Direcţiei Juridice din Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), pentru a-i determina pe funcţionari să aprobe o convenţie de menţinere în vigoare a contractului de privatizare la o firmă la care era acţionar.