Hotărârea emisă pe 21 noiembrie de către justiţia olandeză a fost luată în baza mai multor documente prezentate în cadrul unui proces ce vizează atacurile raider din anii 2010 şi 2011 asupra Victoriabank, Banca de Economii şi ASITO. Este vorba despre documente care demonstrează că atacurile raider prin care oamenii de afaceri Victor Ţopa şi Viorel Ţopa au fost deposedaţi de acţiuni au fost regizate de controversatul prim-vicepreşedinte al Partidului Democrat. 

Mai grav, în actele care au stat la baza deciziei Curţii de la Amsterdam figurează numele lui Andrian Candu, care a semnat contractul privind transferul de proprietate în numele firmei OTIV Prime Holding B.V., în baza unei procuri.

Un alt complice al lui Plahotniuc ar fi fost Marian Lupu, care ar fi asigurat girul politic al tranzacţiei.

„Numele celor care au girat, au garantat această tranzacţie, figurează chiar în decizia Curţii. Sunt Andrian Candu şi Marian Lupu. De ce a fost nevoie de acest lucru? În lumea de afaceri este important ca, atunci când se face o tranzacţie, numele celor care participă la această tranzacţie să fie grele. În situaţia de faţă, materialul probator pe baza căruia s-a luat decizia de sechestrare atestă că tranzacţia a fost semnată în numele OTIV Prime de către Andrian Candu, în baza unei procuri din 2010, tranzacţia fiind efectuată pe 2 decembrie 2011. Din probatoriu reiese că la acele tranzacţii a participat personal Marian Lupu, care a garantat faptul că din punct de vedere politic şi juridic această tranzacţie nu va fi anulată. În timp ce în presă se vorbea tot mai mult despre faptul că Plahotniuc e în spatele atacurilor raider, iar toate documentele erau deja depuse la CEDO, ei garantau că nu se va întâmpla nimic şi că această tranzacţie va rămâne în picioare. Imaginaţi-vă, cine ar fi cumpărat acele active dubioase, fără o acoperire politică? Mai târziu, Curtea de la Londra l-a deconspirat pe Plahotniuc. Iată că acele documente din 2012, plus altele, acumulate recent, au dus la decizia Curţii de la Amsterdam”, a explicat avocatul Andrei Năstase, în cadrul emisiunii „Ora Expertizei”, la Jurnal TV.

Or, acea tranzacţie nu ar fi avut loc fără acoperirea politică a lui Marian Lupu, iar decizia emisă de Curtea olandeză de Justiţie arată franc acest lucru.

„Ceea ce trebuie să cunoască oamenii este că înstrăinarea proprietăţilor furate de la Victor şi Viorel Ţopa s-a făcut cu garanţie politică. Documentele arătate de avocaţii olandezi la instanţa din Amsterdam şi pe baza cărora s-a luat această decizie arată că acea garanţie politică a fost asigurată de Marian Lupu. În decizia Curţii de la Amsterdam figurează şi numele lui Andrian Candu, care la acea tranzacţie, deşi era deputat, a acţionat în numele lui Plahotniuc în baza unei procuri. Această tranzacţie nu ar fi putut avea loc dacă nu ar fi existat garanţia politică a faptului că va rezista în timp”, a mai declarat avocatul.

Astfel, contractul din 2 decembrie 2011, privind transferul de proprietate, este semnat de Andrian Candu, în calitate de reprezentant al OTIV. În ceea ce-l priveşte pe Marian Lupu, acesta ar fi participat la negocierile propriu-zise, ar fi asistat la tranzacţie şi ar fi garantat că, din punct de vedere juridic şi politic, aceasta va rămâne în picioare.

„De ce a fost nevoie de Lupu este foarte simplu: dânsul avea atunci o anumită funcţie, reprezenta statul şi nu oricum. Nu uitaţi că procurorul general se numeşte şi se demite la propunerea preşedintelui Parlamentului, nu a altcuiva. Această tranzacţie a fost acoperită politic. Nu este niciun fel de speculaţie, aşa cum am văzut că, zilele trecute, Lupu scria pe facebook că cineva vrea să-i denigreze numele”, a adăugat avocatul Andrei Năstase.

În cadrul aceleiaşi emisiuni, analistul politic Valentin Dolganiuc a declarat că, în acest caz, este vorba despre un grav conflict de interese, dar şi varsă lumină asupra multor lucruri.

„Vorbind despre acest complot, că altfel nu pot să-l numesc în ceea ce priveşte participarea celor trei, dacă să ne uităm iarăşi la instituţiile statului, unde sunt ele? Unde este Comisia Naţională de Integritate? Este un conflict de interese în situaţia în care Candu era şi deputat în Parlamentul RM, dar şi reprezenta un sector privat. Nu avea dreptul să facă acest lucru. Este un conflict grav de interese. Pe de altă parte, acest gir politic al lui Marian Lupu spune multe şi ne deschide ochii. Dacă până acum mulţi credeau că Lupu e de o parte şi Plahotniuc de alta, acum vedem că ei fac în tandem aceleaşi lucruri murdare”, a menţionat comentatorul politic.

Contactaţi în repetate rânduri de Jurnal TV, cei trei vizaţi din PD nu au fost de găsit ca să comenteze decizia Curţii de Justiţie din Olanda.

„Aveau acum posibilitatea să răspundă, să le spună oamenilor adevărul. Nu să tacă, iar mâine trompetele lor să spună poveşti în stilul lui Lupu, acoperindu-se sub paravanul viitorului european”, a punctat avocatul Andrei Năstase.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.