Hotărârea a fost emisă pe 21 noiembrie de Curtea de Justiţie din Amsterdam şi a fost luată în baza mai multor documente prezentate în cadrul unui proces ce vizează atacurile raider din anii 2010 şi 2011 asupra Victoriabank, Banca de Economii şi ASITO.

Documentele demonstrează că atacurile raider, care i-au deposedat de acţiuni pe oamenii de afaceri Victor Ţopa şi Viorel Ţopa, au fost regizate de controversatul om de afaceri, prim-vicepreşedinte al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc.

„Vinerea trecută, pe 21 noiembrie, Curtea de Justiţie din Amsterdam a dispus măsura asiguratorie pe bunurile companiei OTIV Prime Holding şi domnul Plahotniuc. Atacurile raider despre care am menţionat au avut loc în 2010 şi 2011, fiind vizate acţiunile de la Victoriabank, Banca de Economii şi compania de asigurări ASITO. Dispunem de foarte multe documente care demonstrează cine se află în spatele atacurilor raider din 2010 şi 2011”, a declarat avocatul asociat NautaDutilh, Paul D. Olden, pentru Jurnal TV.

Curtea de Justiţie din Amsterdam a pus sechestru pe active în valoare de 70 de milioane de euro, deşi valoarea prejudiciilor aduse de oligarhul Vladimir Plahotniuc şi OTIV Prime Holding victimelor atacurilor raider din 2010 şi 2011 este estimată la cel puţin 90 de milioane de euro.

„Ceea ce invocăm este că atacurile raider care i-au deposedat pe Victor şi Viorel Ţopa de acţiunile lor în importante companii au fost ilegale. Iar, potrivit legilor olandeze şi, probabil, potrivit celor din Republica Moldova, dacă încalci legea într-o asemenea manieră trebuie să plăteşti despăgubiri. Astfel, cuantumul despăgubirilor solicitate în prezent este de 90 de milioane de euro. Vom continua proceduri separate privind încasarea prejudiciilor pe care aceşti pârâţi urmează să le achite domnilor Viorel şi Victor Ţopa”, a precizat avocatul olandez.

Întrebat dacă în Olanda au existat precedente asemănătoare atacurilor raider produse în Republica Moldova în anii 2010 şi 2011, avocatul a răspuns: „Aveţi în vedere atacuri raider? Nu cred că avem aşa ceva. Nu am auzit niciodată, sub nicio formă ca un judecător să emită o decizie în baza unor probe false în susţinerea unei părţi sau în schimbul unor favoruri, de frica unor consecinţe în cazul în care nu cooperează.”

OTIV Prime Holding este holdingul care înglobează în sine toate celelalte off-shore-uri pe care le deţine oligarhul Plahotniuc. OTIV Prime Holding a fost deţinut de către Finpar Victoria Limited din Cipru, off-shore care în perioada 14.10.2010 - 03.02.2012 a fost acţionar unic la OTIV Prime Holding.

Din OTIV Prime Holding fac parte:
OTIV Prime Real Estate
OTIV Prime Services
OTIV Prime Hospitality
OTIV Prime Media

OTIV Prime Financial şi-a schimbat denumirea în Generashion Financial BV în momentul în care a preluat 26.75% din acţiunile VictoriaBank.

Potrivit dezvăluirilor făcute de justiţia britanică, compania cipriotă a lui Plahotniuc, Finpar Victoria Ltd, este unicul asociat al OTIV Prime Holding B. V., înregistrat în Olanda. În acest holding intră mai multe companii, inclusiv OTIV Prime Real Estate B.V., asociat unic al Finpar Invest SRL. Presa a scris în nenumărate rânduri că holdingul OTIV aparţine lui Plahotniuc, iar denumirea vine de la iniţialele numelor membrilor familiei sale: Oxana, Timofei, Inochentie şi Vladimir.  

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.