Două demisii răsunătoare ale primarilor de Bălţi şi Chişinău au bulversat agenda politică a unui an, 2018, deja încărcat cu o miză enormă: alegerile parlamentare. Dacă demisia lui Renato Usatîi era cumva previzibilă, întrucât preşedintele „Partidului Nostru”, refugiat la Moscova, conducea primăria prin conferinţe online şi chiar a vrut să convoace un referendum la Bălţi care să-i reconfirme popularitatea (referendum între timp anulat), atunci decizia lui Dorin Chirtoacă, anunţată vineri, 16 februarie, i-a surprins pe majoritatea observatorilor şi pe actorii politici.

Mult timp Dorin Chirtoacă a refuzat să demisioneze, chiar a fost destul de violent în limbaj faţă de oponenţii din stânga şi din dreapta eşichierului politic care îi sugerau încă din toamnă să facă acest gest. Se considera hărţuit de justiţia controlată de PD şi se ambiţiona să-şi dovedească nevinovăţia în instanţă. Îndrăzneala sa a fost alimentată şi de înfrângerea socialiştilor în referendumul din 19 noiembrie de la Chişinău – un rezultat previzibil, care a demonstrat cât de absurdă a fost cheltuirea a 9 milioane de lei pentru a satisface setea de revanşă a ortacilor lui Dodon.

Dorin Chirtoacă îşi motivează decizia de acum prin dorinţa de a curma şantajul şi presiunile politice la care este supus, el şi Partidul Liberal din care face parte, de către actuala guvernare. Demisia sa, declară fostul primar, va oferi locuitorilor capitalei şansa de a scoate Chişinăul din „captivitate oligarhică”, posibilitatea de a-şi alege un edil care să intre prin uşa din faţă a primăriei, nu unul „confecţionat” prin manevre oculte şi ilegale. Exact ce-i spuneau mai devreme liderii partidelor de centru-dreapta şi mai mulţi comentatori politici, însă Chirtoacă n-a vrut să-i asculte.

În interviurile de după demisie, Dorin Chirtoacă a avut clipe de sinceritate revelatoare, mărturisind că vrea, în sfârşit, să se simtă liber, să trăiască în demnitate, nu aidoma unei insecte nevertebrate. „Nu accept să trăiesc după regulile impuse de altcineva. Mai bine la puşcărie decât în PD şi la Plahotniuc. Îmi pare rău, dar asta nu e viaţă în secolul XXI”.

Chirtoacă susţine aşadar că principalul artizan al suferinţelor sale este Partidul Democrat şi şeful acestuia Plahotniuc, cărora le-a stricat multe jocuri şi proiecte în capitală, cum ar fi, de pildă, ambiţia oligarhului de a construi un hotel de lux, cu 16 nivele, în grădina Publică „Ştefan cel Mare”, în proximitatea Aleii Clasicilor Români – spaţiu de manifestaţii publice cu largi semnificaţii culturale şi naţionale. Primarul demisionar a rostit cu această ocazie poate cele mai grave şi mai acide acuzaţii ale sale la adresa actualei guvernări: „A ajuns cuţitul la os, riscăm să intrăm într-o dictatură de tip asiatic şi să se termine totul cu dezmembrarea Republicii Moldova”.

Radicalitatea acestui ton este şocantă pe undeva, întrucât Partidul Liberal a fost până de curând un partener de încrede al PD-ului, iar „dictatura” pe care o denunţă azi Dorin Chirtoacă pentru alţii era vizibilă mai de mult. Fostul prim-ministru Vlad Filat, în ultimul său cuvânt în Parlament, înainte de a fi arestat, i-a avertizat pe liberali, care tocmai votaseră pentru ridicarea imunităţii sale, că ei vor fi următoarele victime ale oligarhului Plahotniuc, cel care controlează totul în Moldova, inclusiv justiţia şi procuratura. Însă Partidul Liberal a rămas alături de PD, „în numele parcursului proeuropean”.

Moldovenii cu memorie ar mai putea invoca şi episodul din 13 ianuarie 2016, când trei fruntaşi PL – Mihai Ghimpu, Corina Fusu şi Valeriu Munteanu – au mers, alături de reprezentanţii PD, la reşedinţa de stat de la Condriţa ca să-i ceară aproape ultimativ preşedintelui Nicolae Timofti să-l desemneze premier pe Vlad Plahotniuc, tot aşa, pentru a avea stabilitate şi pentru a nu mai sta sub spectrul alegerilor de orice fel.

De unde se poate constata că politicienii basarabeni, şi aici nu ne referim doar la liberali, îşi modifică discursul în funcţie de interesele lor de moment, că nu pun preţ pe valori şi principii şi, mai ales, că nu au viziune. Viziune pe termen lung. Astfel, aliatul de ieri, Partidul Democrat, căruia liberalii îi rămăseseră fideli în pofida tuturor evidenţelor şi argumentelor contrare, le-a devenit peste noapte un adversar de neîmpăcat.

Demisia abruptă a lui Dorin Chirtoacă, la fel ca şi problemele lui din justiţie, deocamdată nefinalizate, pun capăt, cel puţin în actualele circumstanţe, unei cariere politice atât de promiţătoare cândva, în care mulţi din Moldova au învestit speranţe. Nu e doar un eşec personal al lui Dorin Chirtoacă, e şi o înfrângere a democraţiei şi europenităţii în Chişinău, mai ales venind pe filiera unei generaţii tinere de politicieni. Relansarea ideii de politician proeuropean, reformist, în fruntea capitalei nu va fi uşoară pentru oricine va încerca să se erijeze în această postură la viitoarele alegeri în municipiu.

Cum spuneam, demisia primarului Chirtoacă a luat pe nepregătite toate taberele politice. Partidul de guvernământ, judecând după primele sale reacţii, nu are încă un punct de vedere clar asupra felului cum va proceda. Democraţii vor încerca să studieze în câteva săptămâni problemele capitalei (de parcă ar trăi într-un alt oraş şi nu le-ar cunoaşte!) şi să identifice persoana capabilă să le rezolve.

Opţiunea PD-ului pentru Silvia Radu nu este certă. Aceasta a pornit o campanie susţinută împotriva corupţiei din structurile primăriei, a iniţiat câteva acţiuni care să-i pună în valoare capacităţile de manager, numai că de la instalarea ei şi până în ziua demisiei lui Dorin Chirtoacă a trecut prea puţin timp pentru ca doamna Radu să se fi „fixat” pe retina Chişinăului cu fapte care să o recomande drept un candidat puternic şi mai ales legitim pentru viitoarele alegeri.

Şi partidele prooccidentale, de opoziţie, care şi-au făcut calcule pentru alegerile parlamentare din toamnă, sunt nevoite, iată, să-şi revizuiască agenda şi să caute un candidat comun. Chiar dacă primăria Chişinăului a fost o citadelă a europenismului, românismului şi a democraţiei (aşa ne-a plăcut tuturor să credem şi pentru asta am votat), unde partida prorusă n-a obţinut niciodată câştig de cauză, după aproape trei mandate Chirtoacă la primăria capitalei forţele de centru-dreapta vor avea dificultăţi. Candidatul socialiştilor va specula problemele acumulate în Chişinău şi va încerca să profite de pe urma faptului că fostul lider PSRM ocupă azi funcţia de preşedinte – e drept, un preşedinte oricând disponibil, „suspendabil” la cerere, dar asta nu-i va descuraja prea mult pe alegătorii rusofoni şi nu numai, care văd în orice candidat al stângii un „eponim” al lui Putin.

În zilele şi săptămânile următoare se vor decide alianţele şi concurenţii principali pentru alegerile din Chişinău. Este un test pentru toate forţele politice şi pentru societatea civilă. În Moldova, din 1991 încoace, orice scrutin are alura unei lupte finale, orice bătălie se vrea decisivă. Acum, „cetatea e din nou sub asediu”. Cine va învinge în capitală va avea un plus de imagine şi aplomb pentru parlamentare, iar pentru a păstra Chişinăul în trend european va fi nevoie de înţelepciune şi, probabil, de compromisuri. În caz contrar, cum se spune în Basarabia profundă, riscăm să schimbăm paradigma şi în loc de mărţişor să sărbătorim „masleniţa”. Anul împrejur.