„Asistăm la un monopol total, cu o guvernare absolut monocoloră. Odată cu plecarea PL de la guvernare şi mimarea participării unui PPEM, care nu este partid în sensul deplin, fiindcă nu a câştigat niciun fel de alegeri şi deja după alegeri vom vedea dacă el merită să se numească în continuare partid sau a fost doar un proiect de scurtă durată, avem un PD care definitiv, plenar, controlează absolut toate instituţiile statului etc. Împreună cu monopolul economic, monopolul asupra mass-media, observăm o concentrare fără precedent a tot ce mişcă în RM în mâinile unei singur grupări politice – PD. Dacă înainte se mai vedeau elemente ceva decorative de pluralism politic, acum asta s-a sfârşit. Avem o guvernare şi avem o cvasiopoziţie socialistă, care, în fond, cooperează cu această guvernare şi o face pe opoziţia doar prin declaraţii, mai mult neimportante”, susţine comentatorul politic.

În opinia lui Victor Ciobanu, un alt eveniment care a marcat anul 2017 este „instaurarea mixtaturii”.

„Sistemul mixt – mixtatură, dacă putem să numim aşa regim în termen nou. Sistemul electoral mixt are un singur scop – de a păstra acest monopol instaurat. Aceasta este garanţia păstrării controlului PD asupra sistemului politic din RM, iar controlul sistemului politic asigură celelalte controale şi monopoluri”, a declarat analistul politic, pentru tribuna.md. „Nu ştiu pe cât de bine o să reuşească PD să obţină majoritate. Cred că vor obţine un rezultat relativ bun, dar majoritatea o să o obţină doar după alegeri, prin algoritmele deja testate, prin deputaţi transfugi, independenţi etc. Deci, ca să-şi asigure majoritatea în alegeri este imposibil, de aceea probabil vor recurge la o strategie mixtă de a câştiga, cât se poate, cu formarea ulterioară a acestei majorităţi”, a continuat analistul.

Al treilea eveniment care a marcat anul trecut este, în viziunea lui Ciobanu, schimbarea foarte vizibilă a atitudinii partenerilor de dezvoltare a RM în acest an.

„Dacă până acum am fost mai întâi corcoliţi, apoi toleraţi, iată că în acest an am văzut deja unele elemente de atitudine mult mai convingătoare, s-au blocat finanţări. Am văzut aceste vizite ale liderului PD, Vlad Plahotniuc, la Bruxelles şi SUA, pe care le calific drept un fiasco, nu a obţinut acea susţinere pe care a contat. Da, RM va continua să reprezinte interes pentru parteneri, probabil că nu vor fi blocate definitiv finanţările pentru că trebuie să fim menţinuţi pe orbită, să gravităm în zona intereselor occidentului şi să nu alunecăm pe pantă spre Rusia. Însă aceste finanţări au fost în premieră condiţionate politic şi probabil deja vom asista la reguli de joc mult mai dure: întâi reforme bune, după care primiţi finanţare; tema pentru acasă contra finanţare”, a conchis Victor Ciobanu.