De departe, anul politic 2017 în Republica Moldova a stat sub semnul coabitării atent coordonate dintre Partidul Democrat de guvernământ şi socialistul Igor Dodon (fost şi actual lider „de suflet“ al PSRM), ales preşedinte prin fraudă în toamna anului 2016. Primul an de mandat al lui Dodon ne-a oferit un răspuns edificator la întrebarea de ce l-a preferat PD şi liderul său, oligarhul Vlad Plahotniuc, pe Dodon preşedinte, şi nu pe Maia Sandu, preşedinta Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) şi reprezentanta opoziţiei proeuropene şi antioligarhice, deşi în campanie PD declarase formal că o susţine, retrăgându-şi propriul candidat, lipsit de şanse.
Igor Dodon, „prezidentul“ maleabil
În campania electorală, Dodon umbla pe la toate posturile TV cu o hârtie pe care o băga sub nas contracandidaţilor săi, cerându-le, mai cu seamă liderei PAS, să semneze că nu vor colabora cu Plahotniuc. Ajuns (un fel de) preşedinte, socialistul a făcut exact contrariul. Culmea docilităţii sale faţă de oligarh a fost schimbarea legii electorale în iulie 2017: PSRM a votat solidar, alături de PD, pentru sistemul electoral mixt – reformă de care nu socialiştii, care conduc în sondaje, aveau nevoie, ci actuala guvernare.
În primul său an de mandat, Dodon a făcut opt vizite la Moscova, reuşind în cele din urmă să devină ciuca ironiilor preşedintelui Putin şi a presei ruseşti. A fost de mai multe ori în vacanţă cu familia, a vizitat Muntele Athos împreună cu o delegaţie de socialişti îmbrăcaţi în treninguri albe, ca heruvimii. A vânat şi a chefuit alături de foşti deputaţi ruşi la reşedinţa prezidenţială de la Condriţa.
Urmându-şi agenda prorusească, Dodon s-a ilustrat ca apărător al separatismului transnistrean şi găgăuz, pledând pentru federalizarea Republicii Moldova. Marele său eşec s-a numit relaţia cu Bucureştiul şi Kievul, capitale în care nu a fost invitat niciodată. Ar fi putut fi altfel? Dodon a declarat în repetate rânduri că Peninsula Crimeea aparţine Rusiei şi a proferat invective la adresa României, ameninţând Bucureştiul cu reconstituirea „Moldovei Mari“ după o hartă din secolul XVIII, pe care i-a dăruit-o Putin, şi a cerut interzicerea unionismului în Republica Moldova.
Dodon şi-a uitat promisiunile din campanie legate de lupta anticorupţie şi, ca să-şi mai ţină faţa de opozant al regimului, s-a împotrivit numirii unor miniştri propuşi de PD. Ca urmare, Curtea Constituţională „a constatat circumstanţele care justifică interimatul funcţiei de preşedinte“, astfel încât Dodon a fost suspendat provizoriu de trei ori, pe 17 octombrie 2017 şi pe 2 şi 5 ianuarie 2018, pentru ca noii miniştri să-şi poată intra în pâine. Ordinul de numire a acestora a fost semnat de preşedintele parlamentului, Adrian Candu. După care lui Dodon i s-a permis... să simtă din nou pământul sub picioare.
Manevrele guvernării Plahotniuc
S-ar putea spune că, prin suspendările succesive ale lui Dodon, guvernarea de la Chişinău demonstrează o lipsă de respect pentru funcţia în care s-a cocoţat socialistul. Altfel pur şi simplu nu-l ajuta pe Dodon să devină preşedinte şi ar fi fost sinceră în elanul ei proeuropean. Dar nu e. După cum nici Dodon nu se grăbeşte să-şi tragă pe trup cămaşa martiriului, intrând, de pildă, într-o totală... grevă prezidenţială, împingând lucrurile spre un referendum de demitere a sa, cu care s-a mai întâmplat să ispitească puterea la adăpostul popularităţii lui în sondaje. Cred că şi-a dorit, uneori, cu ardoare să fie suspendat, precum în cazul legii de combatere a propagandei ruseşti, pe care a refuzat să o promulge, ca să nu-l supere pe Putin. A promulgat-o în locul său acelaşi spicher Candu. Totuşi, s-ar putea ca problema demiterii lui Dodon să se pună mai acut şi să se facă prin tragere la răspundere penală pentru repetate încălcări ale Constituţiei, evitându-se referendumul.
Plahotniuc are (avea) nevoie de Dodon pentru a-şi justifica pretenţia de „redută“ în calea unei invazii ruseşti. Adoptarea legii antipropagandă se înscrie aşadar în încercarea de recredibilizare a regimului de la Chişinău în ochii Occidentului. Mai ales că, după adoptarea votului mixt, Uniunea Europeană a îngheţat asistenţa macrofinanciară pentru Moldova. Pe de altă parte, riscurile unei demiteri a lui Dodon, într-un an electoral, trebuie atent calculate. Ar însemna să te strici definitiv cu Rusia, unde lui Plahotniuc i s-au deschis nişte dosare penale sub acuzaţia de plănuire de asasinate la adresa unor rivali ai săi sprijiniţi de Rusia.
E drept că justiţia rusă are o credibilitate catastrofală! Ca şi justiţia moldoveană, de altfel. Asta se vede izbitor în cazul bancherului Ilan Şor, considerat principalul vinovat de furtul miliardului de dolari din băncile moldovene în toamna lui 2014, tot el protagonist în cele două rapoarte întocmite de compania americană Kroll, angajată de guvern pentru investigarea fraudei bancare. Condamnat în primă instanţă la şapte ani şi jumătate de închisoare, Şor a fost ales primar de Orhei, postură din care tinde să transforme vechiul târg răzăşesc într-un Disneyland, organizând iarmaroace, concerte-monstru cu vedete de peste hotare şi magazine pentru pensionari în toată Moldova, unde se vând produse la preţ redus. Şi nimeni nu-l întreabă din ce bani o face, ca într-un sat fără câini, ca într-un stat fără legi şi fără instituţii.
Thriller de Moldova. Să stai şi să te minunezi. De la distanţă. Că, dacă te dai mai aproape, zâmbetul ţi se transformă în grimasă.