Sfârşitul şi începutul de an în Moldova reprezintă un adevărat anotimp al suspendărilor. Cavalcada sărbătorilor pe stil nou („european”, „în pas cu lumea civilizată”), derulate în cuplaj armonios şi conciliant cu cele pe stil vechi (după calendarul iulian), plasează Moldova într-un halo atemporal, într-un interval al bunei dispoziţii şi al conexiunii cu divinitatea, în care activitatea de rutină a omului este suspendată. E un prilej de contemplaţie a ordinii cosmice de care n-ar trebui să uităm pentru sănătatea noastră spirituală. Oricât de tulburi şi zbuciumate sunt vremurile, ne-am bucurat să vedem şi să auzim cete de colindători, mai ales la ţară, în satele noastre mai mult pustiite decât populate, mergând din casă-n casă şi vestind naşterea Domnului, cântând despre Cei Trei Crai de la Răsărit şi despre celelalte mistere străvechi care ne-au împodobit şi nouă copilăria…

Şi pentru a nu avea iluzia că trăim într-o lume aşezată, corectă, cu legi unanim respectate, de la vlădică la opincă, viaţa politică a consemnat o nouă secvenţă pitorească, văzută însă mai degrabă ca o prelungire a circului penibil din anul precedent, decât ca o intrare într-o nouă paradigmă. Preşedintele pro-rus Igor Dodon a fost suspendat de două ori într-un interval de trei zile (!), pe 2 şi pe 5 ianuarie 2018, pentru a putea fi repusă în drepturi Constituţia statului.

Igor Dodon se află într-o revoltă permanentă faţă de guvernare, revoltă pe care, se pare, nimeni n-o ia în serios în afară de el. Coaliţia de la putere, coordonată eficient de Vlad Plahotniuc, s-a hotărât abrupt, pe la mijlocul lunii decembrie, să reformeze substanţial guvernul Filip, care o ducea – vorba aceluiaşi preşedinte al Partidului Democrat – din succes în succes, însă, ca un făcut, Dodon a refuzat să semneze ordinul de numire a noilor miniştri. În consecinţă, a fost suspendat („ca o zglobie şi radioasă ghirlandă de Crăciun!”, au remarcat internauţii mucaliţi). Socialistul nu s-a arătat prea răvăşit de întâmplare – cunoscuse deja amarul privării de prerogative în episodul numirii ministrului Apărării Eugen Sturza şi pesemne a început să se obişnuiască. Noua sa suspendare a fost ironizată copios, inclusiv în Rusia, acolo unde merge cu regularitate să bată temenele, însă Dodon nu se dă răpus. Dimpotrivă: „Prin decizia sa, Curtea Constituţională a trecut definitiv în zona gri a democraţiei şi a statului de drept, a spus el. Curtea şi-a reconfirmat imaginea de instrument politic docil, nu de organ constituţional.” Preşedintele ales cu cântec vede şi o parte pozitivă a acestei tărăşenii, întrucât, adaugă tot el: „Guvernarea se compromite din nou în ochii cetăţenilor. Ceea ce o va dezavantaja mult în acest an electoral.”

Aşadar, Igor Dodon e cu gândul la alegerile parlamentare şi pozează în disident suferind, rămas fidel idealurilor sale din campanie, pentru a-şi menţine suporterii cabraţi şi mobilizaţi.

În cazul celor şapte miniştri, pe care a refuzat să-i confirme în post, Dodon încă mai putea invoca anumite rezerve legate de integritatea unora dintre aceştia, pe care el, în plină cruciadă antiunionistă, antiliberală şi antioccidentală, i-a declarat apriori corupţi şi slujitori ai interesului altui stat. Or, când a venit rândul legii împotriva propagandei ruseşti, socialistul îşi va fi dorit probabil să fie suspendat, pentru a nu-şi strica relaţiile cu mentorii săi de la Moscova.

Cum ar fi fost ca Dodon, un preşedinte responsabil, care respectă Constituţia – întrucât aşa a jurat la învestirea în funcţie –, să contribuie la oprirea toxicităţii televiziunilor moscovite în Republica Moldova? Ar fi fost un gest de normalitate, veţi spune, dar un gest imposibil, de vreme ce Dodon este unul dintre marii profitori ai acestei deversări mediatice maligne, datorându-şi funcţia în mare parte televiziunilor ruseşti care i-au turmentat pe basarabeni. Aşa, „victimă a suspendării”, Dodon poate perora demagogic despre încălcarea libertăţii de exprimare şi a dreptului cetăţeanului moldovean de a-şi alege programul TV preferat.

De parcă n-ar fi aflat nici el, nici consilierii săi, despre războiul hibrid, de subversiune, pe care-l desfăşoară Rusia împotriva lumi libere şi a democraţiei, şi despre eforturile ţărilor europene de a-şi securiza spaţiul informaţional. Dodon şi anturajul său desigur se pot preface că nu aud ceea ce nu vor să audă, însă dacă tot invocă libertatea de informare şi dreptul de a alege, trebuie să admită că măcar o parte din cetăţenii Republicii Moldova nu mai vor să suporte veninul propagandei ruseşti.

Suspendările „la minut” ale lui Dodon, care sunt, să recunoaştem, un know-how legislativ moldovenesc, au propulsat viaţa politică pe culmile ridicolului. Lideri de opinie şi comentatori moldoveni – unii chiar din holdingul lui Plahotniuc – afirmă cu îngrijorare că soluţia suspendărilor punctuale nu trebuie aplicată la nesfârşit. Dodon, susţin ei, nu-şi mai poate apăra onoarea compromisă, în schimb guvernarea, aflată în proces de recăpătare a încrederii în faţa partenerilor occidentali, are de pierdut.

La urma urmelor, să spunem şi noi, Dodon este soluţia pentru care Plahotniuc şi PD au optat în alegerile prezidenţiale. Faptul că Dodon este uneori cam vocal şi încăpăţânat poate să însemne un element al scenariului coordonat şi, în orice caz, apare ca o „defecţiune” inevitabilă în combinaţii de acest fel, atâta timp cât „preşedintele cu baterii” de la Chişinău are angajamente şi faţă de un alt centru de putere – Kremlinul.

Repetatele solicitări adresate de guvernanţi Curţii Constituţionale privind suspendarea lui Dodon împinge Republica Moldova în plin nihilism juridic, transformă statul de drept (sau ce-a mai rămas din el) într-o caricatură. Dacă până şi preşedintele Curţii Constituţionale, Tudor Panţâru, şi fostul şef al acestei instituţii, Alexandru Tănase (proaspăt numit în funcţia de ministru al Justiţiei) vorbesc în termeni categorici despre nevoia unei trageri la răspundere penală a lui Dodon pentru nenumărate încălcări şi sfidări ale Constituţiei, putem presupune că Plahotniuc va trebui să ia în calcul o decizie care să pună capăt interminabilului anotimp al suspendărilor.

Într-un an electoral, când Partidul Socialiştilor încă mai conduce în sondaje, iar Dodon se arată cel mai popular lider pentru cetăţenii cu drept de vot din Moldova, rămânând şi favoritul declarat al Moscovei, demiterea sa printr-un vot în Parlament şi apoi prin referendum este destul de problematică. S-ar putea aşadar ca în laboratoarele coordonatorului Plahotniuc să se plămădească o ingenioasă formulă legislativă, care să permită demiterea lui Dodon fără a mai fi nevoie de o consultare populară, ci prin aplicarea Codului Penal. Cum, când şi dacă se va întâmpla acest lucru reprezintă, deocamdată, principala intrigă a noului an.

Dodon a devenit, se pare, o bilă fierbinte pentru magicianul-jonglor pe care acesta reuşea să dea impresia că o stăpâneşte cu dexteritate. Acum, când „bila socialistă” începe să-i frigă degetele, şeful Partidului Democrat va trebui să scape de ea fără să arate că şi-a pierdut dibăcia. Ba mai mult: să ne promită şi alte demonstraţii de iluzionism politic până şi după alegeri.

Vitalie Ciobanu