La Chişinău, concertul a fost organizat de fundaţia controversatului oligarh Vlad Plahotniuc. La Orhei, a avut loc show-ul aviatic cu cei de la Aeroclubul României, iar cetăţenii au primit gratis cârnăciori, deşi e post, ca urmare a unui gest al primarului Ilan Shor. Acesta a fost condamnat recent la 7 ani şi 6 luni de închisoare într-un dosar legat de delapidările de la „Banca de Economii” şi mai este cercetat penal pentru spălare de bani şi delapidări în proporţii deosebit de mari. Totuşi instanţa a decis ca Shor să rămână în libertate şi să gestioneze în continuare bani publici până când ultima instanţă se va pronunţa asupra sentinţei. La Bălţi, concertul a fost organizat, cu artişti din Rusia, de la distanţă, de către primarul Renato Usatîi. Acesta s-a refugiat la Moscova după ce a fost anunţat în căutare de către autorităţile moldovene, pe numele lui fiind emis mandat de arestare într-un dosar privind tentativa de omor a unui om de afaceri.

Vedetele din România, momeală pentru tinerii cu viziuni pro-UE, la un concert cu artişti ruşi

Despre faptul că la concertul organizat la Chişinău vor cânta interpreţi din Rusia s-a aflat cu câteva ore înainte ca aceştia să intre în scenă. În schimb, s-a anunţat că anul acesta moldovenii vor sărbători Independenţa alături de trupa „Holograf” din România şi Smiley. Fanii acestora din Republica Moldova s-au adunat în număr mare în centrul Chişinăului. Numai că după recitalul scurt al interpreţilor români, în scenă au urcat „surprizele” serii: interpreţii ruşi Polina Gagarina, Nikolay Baskov şi Dmitry Malikov. Concertul din Piaţa Marii Adunări Naţionale (acolo unde, în urmă cu 26 de ani, cetăţenii au dobândit Independenţa de URSS) a fost organizat de Guvern, cu sprijinul unei fundaţii ce aparţine oligarhului Vlad Plahotniuc, personaj politic despre care presa de la Chişinău scrie că şi-ar fi subordonat în totalitate instituţiile statului.

La nivel de retorică, de Ziua Independenţei, politicienii moldoveni s-au întrecut în discursuri pline de beletristică, încercând să exploateze electoral evenimentul, în perspectiva alegerilor parlamentare din 2018. Cei de la guvernare au vorbit despre succese şi realizări, iar cei din opoziţie - despre corupţie, trădare, stat capturat şi ocupat militar de Rusia. „Nu putem rămâne ţara şanselor ratate şi a politicienilor inconştienţi”, a menţionat premierul Pavel Filip de pe scena montată în Piaţa Marii Adunări Naţionale. El nu a precizat pe cine a avut în vedere, dar a chemat forţele politice să se unească în jurul vectorului european. „Vrem să fim respectaţi şi să trăim mai bine într-o ţară care să fie partener la masă, nu subordonată geopolitic”, a adăugat premierul.

Dodon a împărţit medalii ruşilor de Ziua Independenţei

Preşedintele pro-rus, Igor Dodon, a împărţit duminică distincţii de stat. Printre cei care au primit medalii se numără şi un demnitar rus - Mihail Krotov, conducător al Aparatului Comitetului Dumei de Stat din Federaţia Rusă în problemele CSI, integrării eurasiatice şi relaţiilor cu conaţionalii. Acesta a primit „Ordinul de Onoare”.

Un alt rus, Vladislav Grosul, doctor în ştiinţe istorice, a primit cea mai importantă distincţie de stat a ţării - „Ordinul Republicii”.

Opoziţia denunţă cârdăşia Plahotniuc-Dodon şi captivitatea statului

Potrivit liderului Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, independenţa Moldovei s-a transformat „într-o unealtă a unor grupări mafiote” pe care o aplică împotriva propriilor cetăţeni: „Constatăm, cu regret, o stare de fapt contrară aspiraţiilor de libertate, unitate şi prosperitate ale poporului nostru, contrară literei şi spiritului Declaraţiei de la 27 august 1991”, a menţionat Năstase.

Republica Moldova rămâne un stat falimentar şi nefuncţional”, susţine istoricul Octavian Ţâcu. „Moldova e un stat ce nu-şi poate asigura nici securitatea militară, nici economică, nici financiară. (…) Sunt toate elementele care indică lipsa de încredere a cetăţenilor în instituţiile care ar putea face un stat funcţional”, a comentat istoricul.

Iar lidera Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, l-a acuzat pe Igor Dodon că ar incita la război civil: „Acesta dezbină societatea pe criterii etnice şi incită la un război civil în Republica Moldova, punând în pericol suveranitatea statului de dragul unor interese străine”. Maia Sandu a anunţat că PAS va depune o plângere penală împotriva lui Igor Dodon „pentru trădare de patrie”, iar într-o declaraţie publică enumeră toate cazurile în care, în opinia PAS, Igor Dodon şi-ar fi trădat patria. Preşedintele nu a reacţionat deocamdată la declaraţia celor de la PAS.

Sărbătoare compromisă

Cu excepţia concertelor, oamenii au ignorat anul acesta manifestaţiile organizate pe parcursul întregii zile în Chişinău, după ce anul trecut au fost ţinuţi după un gard metalic, păzit de poliţie, pentru a-i proteja pe demnitarii de prim rang. Acele acţiuni au compromis şi această sărbătoare importantă. „Ziua Independenţei Republicii Moldova este un prilej de mare regret. 26 de ani au trecut în zadar, iar idealurile din 1989 încoace au fost terfelite în demagogie. Mai există totuşi speranţa că această tranziţie ar putea să se termine într-o bună zi. Aş vrea acest sfârşit să fie paşnic” - aşa apreciază deputatul primului Parlament al Moldovei independente, Andrei Ţurcanu, atmosfera din Moldova după 26 de ani de independenţă.

În timp ce, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, oficialii ţineau discursuri triumfaliste în faţa a câtorva zeci de persoane, duminică, la Parlament, pensionarii protestau împotriva sărăciei pe care sunt nevoiţi să o îndure. Ei eu declarat că nu au motive de sărbătoare, deoarece pensionarii, în Republica Moldova „mor de foame”.

Ar trebui să fie un moment de bucurie, dar nu este, pentru că, de fapt, independenţa ne-a fost confiscată, iar statul este unul capturat. Regimul de la putere se gândeşte doar la propriile interese meschine şi criminale. Pensiile mizere nu ajung nici măcar să ne achităm serviciile comunale. Această stare de fapt se numeşte genocid social”, a declarat preşedintele Uniunii Pensionarilor din Moldova, Victor Leancă.

Vitalie Călugăreanu,
Deutsche Welle