Scrisoare către Andrian Candu: „Retrageţi proiectul de modificare a sistemului electoral; Nu ne-aţi păcălit nici pe noi, nici pe europeni”

Scrisoare către Andrian Candu: „Retrageţi proiectul de modificare a sistemului electoral; Nu ne-aţi păcălit nici pe noi, nici pe europeni”
Sursa: alaiba.wordpress.com Foto: jurnal.md 19.06.2017 12:40
Stimate Domnule Preşedinte al Parlamentului,

Din numele a foarte mulţi oameni, vreau să vă rog un lucru. Să vă onoraţi promisiunile. Pentru asta sunteţi în politică. Pentru asta consumaţi banul public.

Chiar dacă nu aţi cerut votul cuiva în viaţă, oricum v-aţi obligat. În faţa cetăţenilor şi a comunităţii internaţionale. Aţi promis.

Prima promisiune pe care trebuie să o respectaţi este cea dată câteva luni în urmă. Promisiunea de a respecta opinia Comisiei de la Veneţia. Nu partea comodă, ci avizul în totalitate. Va trebui să vă ţineţi de cuvânt. Ne împingeţi ţara în izolare şi nu v-o putem permite. Respectaţi opinia experţilor. Nu, juriştii din Partidul Democrat nu ştiu mai bine ca experţii Comisiei de la Veneţia.

Mai aveţi însă promisiuni neonorate.

Vă rog să puneţi mâna pe Programul de Guvernare, adoptat în ianuarie 2016. Aţi votat Guvernul în 7 minute, deci probabil nu aţi citit ce votaţi. Citiţi acum. Şi puneţi-vă pe implementat. Asta ne-aţi promis. Schimbarea sistemului electoral nu figurează în acel document. Recomand o citire atentă a Titlului I. – Combaterea corupţiei. În special partea B – Combaterea corupţiei politice. Foarte bune iniţiative. Începeţi de acolo, dar recomand să citiţi tot documentul. Sunt foarte multe de făcut. Faceţi. Şi recomand un reality-check la ceea ce implementaţi. Nu mai implementaţi reformele doar pe hârtie, că ne-am săturat.

Mai aveţi de respectat obligaţiunile asumate în Acordul de Asociere semnat dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană. Recomand titlul I şi titlul III, dar vă poate ajuta domnul Leancă.

Ultimele patru luni au fost un exemplu de timp pierdut. Timp, în care societatea ar fi putut discuta cu ardoare problemele reale. În schimb, a trebuit să ne organizăm în încercarea de a preveni o următoare greşeală promovată de cei, care au ajuns să ne reprezinte, chiar dacă, în 2014, 85% din votanţi nu i-au votat.

Or, în locul schimbării sistemului electoral, am fi putut avea discuţii la subiecte mult mai relevante şi importante.

Iniţiativa schimbării sistemului electoral a apărut imediat ce a fost retrasă o altă idee ce nu ar fi trebuit să existe – amnistia fiscală. În ambele cazuri, a trebuit să pierdem energie pentru a acţiona împotriva acestor proiecte, pentru că am văzut cum acestea reprezintă un pericol pentru statul de drept, pentru anticorupţie, pentru democraţie în general.

Societatea a pierdut peste şase luni de zile protestând împotriva unor iniţiative ce nu trebuiau lansate, pentru că guvernarea nici nu le-a promis. Nu aşa se guvernează transparent şi previzibil.

În ambele cazuri, dumneavoastră aţi fost folosit de şeful PD ca şi principalul promotor al acestor iniţiative. Aţi minţit prin conferinţe de presă despre cât de bune şi necesare sunt acestea. Aţi minţit oamenii. Aţi minţit partenerii noştri. De la aceiaşi parteneri aşteptaţi acum bani.

Ne-aţi costat foarte mult timp şi energie. În loc să construim ceva, am fost aruncaţi pe această agendă. S-ar acumula sute de mii de ore de lucru şi, probabil, sute de mii de cuvinte scrise la subiect. Bani, timp şi nervi pierduţi. Oameni din birocraţia statului şi dinafara ei au pierdut timp pe non-subiecte, în loc să construiască, să conceptualizeze ceva.

Nu suntem unicii, cărora le-aţi pierdut timpul cu o iniţiativă inutilă. Aţi ajuns să pierdeţi timpul multor oameni dinafara ţării. Încercaţi să estimaţi numărul de ore de lucru pierdute în Parlamentul European, în Comisia Europeană, în Consiliu şi, desigur timpul experţilor Comisiei de la Venezia.

Aţi solicitat opinia lor şi acum le-o spuneţi că puteau nici să nu vă o dea. Asta este disrespect. Aţi vrut o aprobare birocratică, iar oamenii şi-au luat munca în serios. Asta nu vă place. V-aţi amintit de suveranitate.

Reprezentaţi un partid care, în cuvinte, se declară protectorul cursului pro-european şi implicit al Acordului de Asociere. Acest acord este cea mai mare cedare de suveranitate din istoria ţării noastre şi este un acord bun şi necesar. Tot voi vorbiţi despre suveranitate.

 Domnule Candu,

Retrageţi acest proiect de modificare a sistemului electoral, pentru că este o idee proastă. La toată capacitatea voastră mediatică şi financiară, aţi pierdut acest război informaţional. Nu ne-aţi păcălit nici pe noi, nici pe europeni. Aţi pierdut. Acceptaţi asta.

Domnule Candu,

Noi să începem să vorbim despre necesitatea salvării cursului pro-european pe care îl compromiteţi accelerat în aceste zile? Ianukovici tot aşa a început, domnule Candu. Nu vrem să ne trezim într-o ţară izolată, doar pentru că voi nu puteţi înţelege că aţi pierdut. Noi am câştigat, domnule Candu. 

Domnule Candu,

O opinie trebuie respectată în primul rând atunci când ea nu vă convine. Va trebui să respectaţi opinia Comisiei de la Venezia şi opinia noastră, a celor ce au ieşit împotriva iniţiativei voastre cu argumente şi dovezi.

Domnule Candu,

Încercaţi să înţelegeţi că respectul oponentului nu este o slăbiciune. Încercaţi să înţelegeţi principiile de bază ale unei democraţii. Retrageţi proiectul ăsta. Acceptaţi că iniţiativa asta nu a mers pentru că este una proastă şi mergem cu toţii mai departe.

Domnule Candu,

Încetaţi să fiţi paranoici. Nu suntem contra ”a orice nu ar propune PD”. Aţi ieşit cu iniţiativa de reducere a numărului ministerelor. V-a criticat cineva? Principalul – faceţi o dată, că deja al doilea an tot vorbe goale (pe când fondarea de noi ministere în 2009 a durat câteva luni). Daţi-ne rezultate, azi.

Domnule Candu,

De un an jumate partidul pe care îl reprezentaţi poartă responsabilitate exclusivă pentru tot ce se întâmplă în ţară. Un an jumate în urmă ne spuneaţi că vom trăi mai bine în maximum un an. Apropos, unde-i miliardul, domnule Candu?

Domnule Candu,

În 2016 aţi avut şansa unică să ”restabiliţi încrederea” încetul cu încetul. Pentru asta trebuia să lucraţi. Aţi preferat să o ţineţi tot aşa ca şi până atunci. Aţi preferat să-l faceţi Procuror General pe un Harunjen în locul unui om credibil. Aţi preferat să atacaţi opoziţia. Aţi preferat să ignoraţi anume acele subiecte, despre ce trebuia să vorbiţi. Aţi preferat să îi protejaţi, cu orice preţ, pe ”ai voştri”. Aţi preferat să promovaţi amnistii fiscale şi sisteme electorale. Cu asta aţi pierdut timpul, în loc să încercaţi să vă refaceţi imaginea. Aţi ratat ultima şansă de a supravieţui. Nu aţi avut când să guvernaţi. Aţi avut alte priorităţi.

Domnule Candu,

Din câte îmi amintesc, nu asta ne promiteaţi un an jumate în urmă. Nu asta promiteaţi câteva luni în urmă.

Noi pur şi simplu vă rugăm să vă păstraţi promisiunile. Pentru că noi nu uităm. Cu cât mai mult ne minţiţi, cu atât mai multe o să vă amintim. Arătaţi puţin respect nu celor ce vi se linguşesc şi există doar pentru a vă susţine agenda, ci anume celor care sunt predispuşi critic. Arătaţi puţin respect şi faţă de cuvântul dat.

Aşa se face politică în secolul 21. Mai onesc decât în anii 90.

Dumitru Alaiba

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI