Ce nu înţelege guvernarea şi ce răspunsuri aşteaptă oamenii când aud despre integrare europeană

Ce nu înţelege guvernarea şi ce răspunsuri aşteaptă oamenii când aud despre integrare europeană
Sursa: tribuna.md Foto: jurnal.md 05.03.2017 14:18

Uneori, am impresia că guvernarea din Republica Moldova (declarată pro-europeană) fie nu înţelege, fie se face a nu înţelege ce aşteptări reale au oamenii atunci când aud expresia „integrare europeană”. De fapt, discutând cu oamenii şi urmărind atent ce face guvernarea, tot mai mult mă conving că aceeaşi expresie înseamnă lucruri diferite pentru cei ce reprezintă puterea şi pentru oamenii simpli.

Guvernarea dă impresia că pentru ea integrarea europeană înseamnă în primul rând sprijin de peste hotare (în special sprijin financiar), iar în al doilea rând poziţionare în raport cu Preşedintele Dodon, astfel încât, dacă acesta pretinde la circa jumătate din electorat, o bună parte din cealaltă jumătate să-şi lege speranţele de viitor de cei ce reprezintă puterea la moment, ceea ce ar ajuta-o să-şi sporească şansele electorale la viitoarele scrutine. Iar pentru a-şi atinge aceste două scopuri, guvernarea a formulat câteva teze, pe care reprezentanţii săi le repetă ca nişte patefoane stricate cu orice ocazie – începând de la diferite şedinţe de lucru şi întrevederi cu oficiali străini şi terminând cu emisiunile tv şi radio la care participă. Aceste teze sună cam în felul următor: „Noi vom asigura integrarea europeană a Republicii Moldova”; „Nu-i vom permite Preşedintelui Dodon să devieze vectorul politicii noastre externe”; „Vom implementa consecvent Planul de Acţiuni privind realizarea practică a Acordului de Asociere RM-UE”; „Moldova merită şi va avea un viitor european, iar noi vom face totul pentru aceasta” etc.

Ce ar trebui să înţeleagă un om simplu din toată această tiradă? Că Moldova merge undeva, unde ar urma să i se întâmple ceva bun, dar ce anume, nimeni nu ştie. De fapt, guvernarea niciodată nu şi-a pus întrebarea: Dar ce înseamnă pentru omul simplu integrare europeană? Dacă-şi punea această întrebare, la sigur că-şi schimba şi mesage-box-ul, înlocuia aceste teze şablonate şi sterile cu altele, mult mai aproape de aşteptările reale ale oamenilor.

Spre exemplu, în ultima perioadă, am avut mai multe contacte directe cu oamenii şi am observat că aceştia tot mai des se întreabă: Cât va mai rezista spaţiul Shenghen, pentru că tot mai des marile puteri ale Europei pun problema suspendării sau anulării lui pentru a-şi putea proteja mai bine frontierele în faţa ameninţării pe care o reprezintă terorismul mondial? Pe moldoveni îi interesează dacă nu cumva aceste discuţii vor avea o finalitate neplăcută pentru ei şi vor trebui fie să revină acasă, fie din nou să plătească sume exorbitante traficanţilor pentru a ajunge în Europa în căutarea unui loc de muncă bine plătit. Pe migranţii noştri îi interesează dacă, pe fonul celor mai recente tendinţe la nivel european, nu cumva riscă Moldova să fie exclusă din Acordul privind spaţiul aeronautic european comun.

Dacă nu cumva aceasta va însemna plecarea operatorilor low-cost de pe piaţa noastră, iar ca urmare operatorii tradiţionali nu vor majora preţul la biletele avia şi oamenii din nou vor fi nevoiţi să se înghesuie în microbuze, autobuse, trenuri, venind şi plecând din Moldova. Pe mulţi dintre acei ce s-au încumetat să se lanseze în business, ca urmare a faptului că Moldova are un Acord de Liber Schimb cu UE, acum îi macină gândul că vor trebui să-şi închidă afacerile, deoarece se tem că Acordul respectiv ar putea fi anulat ca urmare a situaţiei din UE. Şi multe alte întrebări de acest gen îi macină pe cetăţenii noştri şi mă miră că guvernarea, în discursul său public, face total abstracţie de ele.

Dlor de la guvernare, ştiţi când cetăţenii vă vor crede că sunteţi cu adevărat pro-europeni şi că urmăriţi interesele cetăţenilor, ale ţării? Când frazele sterile din comunicatele voastre de presă despre integrare europeană vor fi înlocuite cu expresii de genul: „Speakerul s-a interesat dacă nu cumva ultimele evoluţii din UE ar pune în pericol regimul liberalizat de vize de care beneficiază cetăţenii moldoveni, iar oficialul european l-a asigurat că acest lucru nu se va întâmpla”; „Premierul a primit asigurări de la factorii de decizie de la Bruxelles că Acordul de liber schimb dintre UE şi RM va funcţiona în continuare, indiferent de situaţia grea din interiorul Uniunii”; „Consiliul parlamentar de asociere RM-UE s-a referit şi la temerile că RM ar putea fi exclusă din Acordul privind spaţiul aeronautic european comun, menţionând că nu există motive de îngrijorare în acest sens” etc.

Până când acest lucru nu se va întâmpla, îmi rezerv dreptul să consider că guvernarea şi cetăţenii trăiesc în lumi paralele şi percep total diferit procesul de integrare europeană a RM.

Dumitru Spătaru

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI