Limbajul dublu este o chestie care marchează în general politicul şi politicienii, care de multe ori în spatele unor retorici frumos ambalate, ascund interesele lor meschine. Cam aşa stau lucrurile şi cu această campanie cu votul uninominal iniţiată de Plahotniuc şi Partidul Democrat, care în spatele lozincii „Votul tău, deputatul tău”, prevăd de fapt realizarea dezideratului „votul tău, deputatul meu”. Dar pentru înţelegerea acestor scheme, trebuie să dezlegăm două mistere.

Misterul „partidelor-satelit”

Am spus şi în alte circumstanţe că unul din meritele incontestabile ale acestui om, dincolo de faptul că l-a băgat pe Filat acolo unde-i este locul, a constat în faptul că a arătat cât de mizeră este clasa noastră politică şi cât de lipsită de preţ poate fi demnitatea umană. Speculând rivalităţile şi orgoliile, PLDM i-a rupt pe rând pe mai toţi liderii importanţi ai acestui partid, oferindu-le funcţii şi partide, până l-a desfiinţat cu desăvârşire, preluând pe deasupra şi o parte a deputaţilor peledemişti din actualul parlament. A fracturat în două rânduri Partidul Liberal, odată cu PLR-ul lui Hadârcă, a doua oară cu Partidul Unităţii Naţionale al lui Şalaru, pentru ca în cele din urmă să-l facă pe Ghimpu o unealtă utilă în crearea aşa-numitei majorităţi parlamentare, de la care liderul liberal şi anturajul lui au anumite beneficii, dar care cred că degrabă o să le iasă pe ochi.

De multitudinea decupărilor realizate de la Partidul Comuniştilor nici nu mai pomenesc, ultima ispravă cu trecerea celor 14 „comunişti” în PD, este chiar ridicolă şi lipsită de sens. Ca şi atragerea PPEM-ului „simplului prim-ministru” în actuala coaliţie de guvernare, care trebuia să lase impresia unei „solidarizări” a forţelor „proeuropene” în faţa marelui pericol euroasiatic şi al lui Dodon. În toate aceste cazuri, Plahotniuc ne-a arătat care va fi soarta Parlamentului în 2018 ales prin vot uninominal.Confruntat cu lipsa de popularitate catastrofală, reflectată în sondajele de opinie, care ne arată că PD nu va trece pragul electoral, liderul „democrat” şi anturajul său au decis să mute centrul de greutate al bătăliilor parlamentare în teritoriu, acolo unde are mai multe avantaje pentru a prelua controlul asupra viitorului parlament.

Înainte de a enumera aceste avantaje, mai trebuie să menţionez că orice iniţiativă care vine de la acest om şi partidul pe care îl conduce, n-are nimic în comun cu interesul cetăţeanului sau bunăstarea ţării. Dacă ar fi avut acest interes, pârghiile de putere pe care le-a avut la dispoziţie până acum i-ar fi permis acest lucru. Din 2015 practic existau condiţiile ca această majoritate să convingă cetăţenii că lucrurile pot fi schimbate în bine, doar că în mentalul lor mafiot, aceste preocupări sunt secundare, primordiale fiind controlul puterii şi exploatarea acesteia în propriile interese. Prin urmare, cu votul uninominal sau fără, toate argumentele invocate în justificarea acestei decizii sunt poveşti de adormit copiii.

PD-ul este avantajat de schimbarea sistemului de vot prin însăşi ipostaza de a fi partid aflat la guvernare, care deţine mai multe instituţii şi ministere, capabile să influenţeze procesul de vot în teritoriu. În al doilea rând, în urma alegerilor locale din 2015, PD în coaliţie cu PPEM şi PL au preluat o mulţime de şefii asupra raioanelor, urmată de o campanie masivă de intimidare, şantaj şi corupţie, care a adus în rândurile pediştilor o mulţime de primari de prin sate şi oraşe. În această bătălie de teren, la „baionetă”, aceşti oameni îşi vor face treaba în folosul „oligarhului”.

În al treilea rând, pentru confruntarea din cele 101 circumscripţii electorale, Plahotniuc şi PD vor fi ajutaţi de puzderia de „partide-satelit” pe care le are la îndemână. Ca să înţelegem, la ora actuală în R. Moldova există trei poli de putere: Plahotniuc şi majoritatea lui de guvernare; Dodon cu socialiştii; Maia Sandu cu PAS şi Andrei Năstase cu PPDA, care nu au altă şansă decât să fie solidari şi să meargă împreună în aceste alegeri. Pentru mulţi Plahotniuc şi Dodon sunt una şi aceiaşi, dar eu cred că în această campanie electorală interesele lor sunt divergente. Dodon este sătul de Plahotniuc şi de controlul său, la fel ca şi majoritatea moldovenilor. Ar prefera să câştige aceste alegeri şi să se înscăuneze în Parlament pentru a putea prelua controlul definitiv asupra ţării, iar prin asta să scape de căpcăun.

Spre deosebire de Plahotniuc care nu este primit nicăieri, Dodon se vede liber cu Putin şi are un electorat „beton”. Şansa lui Plahotniuc de a învinge în această luptă este de a avea suport masiv general printre moldovenii proeuropeni şi susţinerea deschisă a Occidentului. Ambele îi lipsesc cu desăvârşire, iar istoria arată că fără susţinerea populară un regim nu poate rezista prea mult. Acţiunile lui Plahotniuc cu votul uninominal, mai ales stipulaţia privind restricţionarea votului „transnistrean”, arată că acesta nu are de gând să dea lui Dodon şansa de a-l folosi. A permis în alegerile prezidenţiale, pentru că avea interes ca Dodon să câştige în favoarea Maiei Sandu şi pentru a părea în ochii occidentalilor salvarea parcursului european.

Mai mult decât atât, din acţiunile antisocialiste ale „moşului senil”, putem conchide că Voronin va fi folosit în aceste alegeri ca partid-satelit al guvernării, fie prin faptul că va avea propriii deputaţi în Parlament pe care-i va „livra” lui Plahotniuc mai târziu, aşa cum s-a întâmplat şi cu cei 14 deputaţi, fie că va deveni un aliat comod în cadrul Parlamentului pentru a-l stopa pe Dodon.

Pe de altă parte, Plahotniuc dispune de o paletă largă de partide de buzunar „proeuropene” pe care le va folosi împotriva Maiei Sandu şi a lui Andrei Năstase. PL şi PPEM îşi vor juca probabil propria carte în aceste alegeri, doar că rezultatul final va fi încercarea de a combate candidaţii PAS-PPDA, iar în cazul în care vor obţine deputaţi, vor fi preluaţi cu uşurinţă de PD, fie ca aliaţi politici pentru „salvarea integrării europene”, fie cumpăraţi la bucată sau la pachet de Plahotniuc.

Aparentă încurcătură cu proaspetele partide ale lui Şalaru şi Voinţa Poporului, apărute parcă dintr-o „supărare” a lui Şalaru faţă de Ghimpu, iar a lui Urâtu şi campaniei faţă de Năstase şi PPDA. Realitatea politică moldovenească arată însă că din „supărări” nu ies partide. S-a mai supărat şi Godea pe Filat şi Hadârcă pe Ghimpu, iar ce a ieşti, am văzut. Ce intenţii declarate n-ar avea aceşti oameni, dar în condiţiile actuale, ale confruntării între Dodon, Plahotniuc şi Sandu-Năstase, apariţia acestor partide devin creaţii ale lui Plahotniuc împotriva PAS-PPDA. Explic de ce. În primul rând, oamenii care s-au dus din sinceritate şi bune intenţii în aceste formaţiuni trebuie să ştie că vor fi folosiţi în alte interese, de care ştiu doar liderii de partid. Am trecut şi eu prin asta cu Leancă şi PPEM. Cu partidul lui Şalaru, avem deja patru partide unioniste din R. Moldova, dacă punem aici PNL-ul lui Pavlicenco, PL-ul lui Ghimpu şi Dreapta Anei Guţu, iar carisma românească şi unionistă a lui Şalaru a apus demult, beştelită prin scandalurile de corupţie prin care a fost tăvălit ca ministru.

Prin urmare, n-avem nevoie de salvarea românismului şi unionismului, ci de consolidarea unor lideri care deja sunt pe această pantă, iar pentru cei care au uitat amintesc, că Maia Sandu, româncă declarată prin convingere şi cetăţenie, a înregistrat cel mai mare scor electoral şi politic înregistrat vreodată de un unionist. Dincolo de cârdăşia Plahotniuc-Şalaru, vreau să atenţionez acest partid şi membrii săi, să nu încerce să se declare mai „români ca alţi români” şi să arunce cu pietre în toţi cei care nu-l vor susţine, pentru că impresia generală este că acest partid a apărut pentru a rupe voturi de la Maia Sandu, care a preluat tot electoratul PL, la care râvnea Şalaru. Acest partid tot urmează să devină un eventual partener de „coaliţie majoritară proeuropeană” în cazul în care va intra în Parlament, pentru a contracara eventualitatea situaţiei ca PD şi Plahotniuc să se pomenească în Parlament cu două alternative: Dodon şi socialiştii sau Maia Sandu şi Andrei Năstase.

Tot în acelaşi context al traseului politic se înscrie şi ideea „supăraţilor” de la Voinţa Poporului, a căror misiune este să ponegrească Platforma, scoţând în campanie toate gunoaiele din casă şi să compromită această formaţiune politică. E şi normal, să o facă şi alţii, că Plahotniuc s-a săturat deja să facă acest lucru singur, să o mai spună şi Voinţa Poporului.

Misterul votului uninominalCa atare, votul uninominal, într-o democraţie stabilă şi eficientă, este cea mai viabilă şi mai adevărată expresie a voinţei populare, care îşi poate alege astfel direct reprezentanţii puterii pentru a le delega principiile reprezentativităţii şi a-i putea responsabiliza. Din votul uninominal s-a născut independenţa noastră politică, alegerile pentru Congresul Poporului din URSS (martie 1989) şi cele pentru Sovietul Suprem al RSSM (martie-februarie 1990), care a devenit curând primul Parlament al R. Moldova, fiind o confruntare pe principii uninominale a membrilor mişcării noastre pentru renaşterea naţională şi nomenclatura de partid comunistă. Aceste alegeri au oferit posibilitatea unei legitimizări a liderilor Frontului Popular ca o alternativă elitelor comuniste şi să domine lucrările primului legislativ, pregătind contextul suveranităţii şi independenţei.

Dar altele erau timpurile. Atunci aveam o societate cu două opţiuni clare de vot: comunism sau anticomunism. Acum avem o pulverizare a spectrului de opţiuni, iar unii care atunci erau de „partea bună a baricadei”, acum stau de partea necuratului. Atunci aveam satele noastre pline de oameni care au susţinut schimbarea, cu un nivel de cultură politică şi naţională net superior, astăzi avem sate răvăşite de exodul masiv al populaţiei, care se zbat într-o sărăcie cumplită, convenabilă bandiţilor de la guvernare. Atunci aveam o elită politică naţională, alcătuită din personalităţi marcante ale culturii şi intelectualităţii, în care populaţia a avut o încredere nemărginită şi căreia i-a dat toată susţinerea. Acum cei 25 de ani de independenţă au omorât orice încredere în clasa politică, iar preferinţele faţă de partide s-au compromis în aşa mod, încât fac orice mobilizare politică extrem de complicată.

Acele alegeri totuşi, ne pot învăţa ceva şi anume că atunci când există o solidaritate a tuturor forţelor sănătoase în R. Moldova, o concentrare a tuturor liderilor cu autoritate şi integritate, nici măcar atotputernicele PCUS şi KGB n-au putut frânge voinţa noastră de a fi liberi şi independenţi. Ce să mai vorbim de o gaşcă de prefăcuţi din actuala guvernare, care sunt preocupaţi doar de interesul personal al jafului. Aceste alegeri urmează şi trebuie să fie un moment în care coalizarea forţelor democratice şi europene ar crea contextul ca votul tău să nu devină al lui Plahotniuc, ci al cetăţenilor acestei ţări, adică al nostru.


Octavian Ţâcu