Partidul Democrat a acumulat 15.8% la alegerile parlamentare din 2014, însă, prin mijloace certate cu democraţia, Plahotniuc a ajuns să controleze circa 60 de mandate în legislativ. Deşi este urât de către 9 din 10 cetăţeni, iar partidul său a căzut sub pragul electoral, Plahotniuc refuză să asculte de oameni şi să plece. Dimpotrivă, acesta a pornit o amplă campanie de manipulare a electoratului cu scopul de a introduce votul uninominal – unicul mijloc de a se menţine la putere. Din lipsă de creativitate, unii dictatori africani pur şi simplu nu organizează alegeri, spunând ca nu au bani. Plahotniuc încă nu-şi permite un asemenea lux, dar acţiunile sale devin tot mai autoritare. Iată doar câteva exemple:
Modul în care a fost introdusă iniţiativa privind votul uninominal, dar mai cu seamă conţinutul acesteia, trădează profunde tendinţe dictatoriale. Nici un partid din cele cu rating mai mare de 1% nu susţine această iniţiativă. Lipsit de orice sprijin din afara propriului partid, Plahotniuc şi-a asumat această iniţiativă pe cont propriu. Într-un fel e firesc, căci sistemul uninominal este colacul său de salvare.
Uninominalul îi oferă lui Plahotniuc posibilitatea de a se menţine la putere după alegerile din 2018 prin corupere, şantaj şi initimidare a potenţialilor candidaţi locali. Chiar dacă câţiva deputaţi rebeli ajung în Parlament şi refuză să devină vasali ai oligarhului, având la îndemână resursele adiminstrative şi represive ale statului, dar şi trustul său privat de media, Plahotniuc îi va putea demite uşor pe cei care îi vor sta în cale. Dosarele la comandă sunt o tactică predilectă a dictatorilor, iar controlul şi manipularea spaţiului informaţional – un instrument de asigurare a obedienţei cetăţenilor.
Un dictator precaut îşi canalizează o mare parte din resurse pentru a crea impresia că puterea sa este legitimă. Iată de ce Plahotniuc a iniţiat campania intitulată în stil George Orwell ”Votul tău – Deputatul tău!”. Pe când în realitate votul cetăţenilor se va transforma în deputaţii lui Plahotniuc. Din păcate, circumstanţele politice îl favorizează pe dictatorul în devenire. Cetăţenii, în mare parte foarte săraci, şi-au pierdut demult încrederea în clasa politică.
Culmea perfidiei este însă faptul că acel care a contribuit de ani buni la sărăcirea oamenilor prin monopoluri frauduloase, fie că e vorba de importul de carne sau energie electrică, continuă să ne promită un viitor luminos. Ipocrizia lui Plahotniuc nu are limite. El a încurajat traseismul politic începând cu Marian Lupu în 2009; Mihai Godea în 2011; Igor Dodon în 2011; Vadim Mişin în 2012; Iurie Leancă, Lidia Lupu, atac raider asupra fracţiunilor PCRM şi PLDM în 2015; Anatol Şalaru în 2016… Cu toate acestea, Plahotniuc şi partidul său au tupeul de a critica actualul sistem electoral sub pretextul că ar încuraja traseismul politic. Soluţia lui Plahotniuc la o problemă, creată în mare parte tot de el, este să-i oferim şansa de a ”racola” deputaţi mai uşor şi, probabil, mult mai ieftin direct din circumscripţii. Dacă nu îi reuşeşte cu vreunul sau doi, îi va putea ”convinge” după alegeri, exact cum a facut-o până acum.
Un alt aspect care relevă tentaţiile dictatorile ale liderul ”democrat” devine tot mai clar în contextul relaţiilor sale cu oponenţii politici. Sintagma ”cei care nu sunt cu noi sunt împotriva noastră” pare să fie motoul ”democratului”. Plahotniuc nu admite existenţa unui spirit civic independent, catalogând, prin numeroasele sale portavoci, orice opinie incomodă drept partizanat politic. Înţelepciunea unui lider poate fi estimată după modul cum îi tratează pe cei cu spirit critic din anturajul său. În cazul lui Plahotniuc, acesta optează în mod consecvent în favoarea exilării sau marginalizării celor care gândesc altfel. Bunăoară, Valeriu Lazăr, Oleg Serebrian, Igor Corman, Alexandru Stoianoglo, Andrei Popov, Stella Jantuan au fost înlocuiţi cu executori docili precum Serghei Iaralov, Constantin Botnari, Constantin Ţuţu sau traseişti zeloşi ca Serghei Sîrbu.
În cele din urmă, orice dictator are nevoie de o anumită doză de umanizare. Plahotniuc utilizează în acest scop fundaţia de caritate Edelweiss, care, de curând, şi-a schimbat numele în Fundaţia Vlad Plahotniuc, după cum îi şade bine unui oligarh ales recent la conducerea Internaţionalei Socialiste. Totuşi, generozitatea politicianului oligarh nu este nelimitată, dar pare să fie corelată extrem de mult cu incidenţa alegerilor.
În cazul când alegerile au trecut, iar următorul scrutin este încă departe, faţa umană a lui Plahotniuc devine mâna sa dreaptă Andrian Candu. Finul Candu este un alter ego al lui Plahotniuc, acesta a avut grijă de afacerile naşului, iar, de ceva vreme, i s-a încredinţat cea mai de preţ investiţie a oligarhului – majoritatea parlamentară. Candu excelează în umanizarea liderului ”democrat” suprem în platourile televiziunilor, unde adesea îl înlocuieşte pe dictatorul sfios. Totuşi, tendinţele dictatoriale sunt contagioase. Modul cum a speculat Andrian Candu pe seama tragediei tinerilor care şi-au luat viaţa, sugerând revenire la legea ”Big Brother”, trădează lipsă de scrupule şi bun-simţ.
Cu părere de rău, în timp ce Moldova devine tot mai mică din cauză scăderii nivelului de trai, creşterii corupţiei, care conduc la emigrarea în masă a cetăţenilor activi şi deznădejdea celor rămaşi, Plahotniuc se bucură de circumstanţe tot mai favorabile pentru regimul său deloc democratic. Schimbarea sistemului electoral în avantajul personal al lui Plahotiuc este o mare cumpănă pentru ce a mai rămas din frageda democraţie în Republica Moldova. Odată implementat, votul uninominal îi va oferi lui Plahotniuc puterea deplină, transformând Moldova într-o dictatură.
Jurnal.md
