Dumitru Alaiba: Cum presa liberă ne salvează de corupţie; Studiu de caz – Estonia

Dumitru Alaiba: Cum presa liberă ne salvează de corupţie; Studiu de caz – Estonia
Sursa: alaiba.wordpress.com Foto: ekspress.delfi.ee 21.02.2017 12:11
Faptul că avem o presă controlată politic este, spre regret, acceptat ca şi normalitate. E aproape informaţie publică faptul că ”asta e televiziunea lui ăsta, asta e saitul lui ăsta”.

Şi am cam uitat faptul că nu e sănătos ca toată presa pe care o consumăm să fie afiliată politic. Cât de importantă pentru o democraţie este presa independentă, nu am prea văzut pe pielea noastră, deci nu putem pierde ceea ce nu am avut.

Nu e obligatoriu, totuşi, o ţară să funcţioneze aşa cum funcţionează la noi. Se poate şi altfel. Şi nu e greu.
 
De aceea, daţi să vedem o istorie din puţin altă realitate. Să vedem cum poate lucra un sistem democratic funcţional, cu toate componentele sale, inclusiv presa.

În data de 23 noiembrie 2016 Estonia primea un guvern nou. După 17 ani de guvernare a Partidului Reformei, partidul care a adus Estonia în Uniunea Europeană şi NATO, aceştia sunt aruncaţi în opoziţie şi Partidul Centrist preia puterea. O şansă unică de a arăta cum pot guverna.

Martin Repinski devine Ministru al Dezvoltării Rurale. 30 de ani şi ambiţios. Mic fermier, care şi-a construit imagine pe eforturile sale de promovare a produselor locale, în primul rând a caşcavalului de capră produs la ferma proprie. Doi ani în urmă deschise şi un magazin bio în Tallinn, unde vinde produse estoniene – ale sale şi altor fermieri. De asemeni, îşi vindea caşcavalul şi laptele de capră prin supermarketuri din toată ţara. Sună frumos, arată bine.

Asta, în combinaţie cu activitatea politică, l-a ajutat să ajungă deputat în Parlament, unde a continuat să vorbească despre importanţa promovării produselor estoniene şi asistenţa pentru fermierii estonieni.

În exact ziua investirii noului Guvern, iese următoarea ediţie a săptămânalului Eesti Ekspress, cu o investigaţie minuţioasă, ce arată o altă parte a tânărului Repinski.
  • Caşcavalul ”estonian”, produs şi lăudat de el, de fapt, este caşcaval importat parţial din Olanda şi împachetat în Estonia. Ferma din Olanda (care nu e Bio) a confirmat asta pentru Eesti Ekspress. De asemenea, unii lucrători ce lucrau la ambalarea caşcavalului au confirmat.
  • Foşti şi actuali angajaţi au recunoscut că nu sunt plătiţi, iar dacă sunt plătiţi, sunt plătiţi la negru. Plata întârzie permanent şi nimeni nu ştie niciodată când va fi salariul. La noi asta o fi OK, în Estonia – inacceptabil. Statul e minţit, furat. Chiar de cineva, ce stă în parlament.
  • Unii angajaţi au fost daţi afară de Repinski chiar fără să fie răsplătiţi pentru munca deja făcută. Aşa e când munceşti fără contract de muncă.
  • Antiigienă şi condiţii substandard în fermă.
Toate de mai sus susţinute cu mărturii, fotografii, documente.

Articolul a declanşat un scandal. Repinski este nevoit să iasă, după nici 24 de ore după investire, cu clarificări într-un talk show, iar răspunsurile lui doar alimentau noi şi noi întrebări. Noi versiuni şi noi detalii ce se contraziceau de fiecare dată când el mai povestea o dată istoria. Oamenii au început să întrebe: ”poate Repinski trebuie demis?”

Alte instituţii media au început să pună întrebări incomode, să mai caute, şi ei, ceva informaţie. Ferma lui Repinski a devenit imediat loc de pelerinaj. În scurt timp, proprietarii anunţă că ferma e închisă pe câteva zile pentru curăţenie generală (hm..), după care doar câtorva jurnalişti li s-a permis accesul, din care au venit cam jumate.

Până la sfârşitul săptămânii, la solicitarea Prim ministrului Ratas de a oferi toate clarificările, Repinski a trebuit să organizeze şi o conferinţă de presă, unde a stat singur împotriva multor jurnalişti ”incomozi”.

În cameră – doar el şi şeful pe comunicare de la minister (care şi-a dat demisia a doua zi după eveniment). Şi multă presă. Camera plină.
De fiecare dată când ieşea în faţa presei, era nevoit să inventeze noi scuze. Ieşea cam nepregătit, părea că ştie cam puţine despre ferma proprie (sau nu spune tot). Probabil, uita ce a spus data trecută şi dădea alt unghi, se contrazicea. Aşa e când ai ce ascunde – te mai încurci. Iar jurnaliştii ţineau minte şi întrebau concretizări fără mare ruşine. Repinski transpira.

Tot mai mulţi jurnalişti s-au năpustit pe cazul Repinski. Aşa tânărul ministru intră în gura presei.

Cineva a găsit o istorie din adolescenţă, cum Repinski a publicat într-un ziar un anunţ cu solicitare de donaţii pentru una din cele mai vestite mănăstiri din Estonia, dar a indicat contul său bancar.

Altă istorie era cu o fraudă în asigurare. După ce i s-a defectat un microbus, a mers la o companie de asigurări să îl asigure. A fost prins cu frauda. În răspuns la investigaţie, Repinski (recunoscând cu jumate de gură) declară că ”a plătit penalitatea, deci totul este rezolvat”. Următoarea zi şeful companiei de asigurări declară pentru presă că Repinski a minţit în declaraţia sa şi că nu s-a răsplătit până acum.

Cantitatea de memuri şi caricaturi creştea pe zi ce trece. Societatea s-a divizat – unii spuneau că aşa ceva este inacceptabil şi cereau demisia lui Repinski, alţii spuneau că el e victima unui atac concertat. Dar ceea ce era cert e că era dezbatere în societate. Mai toţi discutau, ştiau subiectul dat, aveau o opinie despre el.

Repinski declara permanent că presa minte şi se victimiza. În răspuns, se publicau noi şi noi investigaţii şi dovezi despre minciunile lui. Ferma lui Repinski continua să fie vizitată şi asta a fost principalul semn că nimeni nu renunţă la continuarea istoriei.

Mergea a doua săptămână de mandat ministerial. Eesti Ekspress mai iese cu un articol în următoarea ediţie.

De la investirea guvernului pe nimeni nu interesa viziunea noului Guvern, reforme planificate, iniţiative lansate. Mai toată presa se uita la Repinski. Prim ministrul se plângea că toată lumea vorbeşte despre capre.

E greu să provoci curiozitatea publicului despre reforme (chestie destul de abstractă) când ai un caz concret şi clar tuturor, ce trebuie lămurit până la urmă. Şi mai e şi nostim, pentru că, totuşi, e vorba de o fermă de capre, alimentând societatea şi cu ceva bancuri şi glume noi.

Pentru că nu ai presă de partid, nu poţi să le spui ce să scrie şi la ce să atragă atenţia. Presa merge acolo, unde simte curiozitatea societăţii. Şi tu, ca politician, eşti pus la zid să răspunzi anume la întrebările pe care le urăşti. Ai vrea să primeşti alte întrebări, unde eşti erou, dar primeşti întrebări incomode. Aşa e cu presa independentă. Ei nu sunt plătiţi să te laude full time.

Principala întrebare adresată Prim ministrului Ratas la conferinţe de presă nu era despre planurile sale la început de mandat, nu despre priorităţile Estoniei în timpul preşedinţiei UE (Estonia preia preşedinţia în a doua jumate a anului 2017), nu despre ce aduce nou în guvern, ci despre caprele ministrului Repinski.

Prim ministrul vroia foarte mult să vorbească despre politica fiscală. Dar primea întrebări despre capre.

Astfel Repinski devine un risc de imagine pentru Prim-ministru şi pentru întreg partidul ce l-a propus, dar şi pentru coaliţia de guvernare. Un partid ce nu a avut guvernarea timp de 17 ani are, poate, o şansă unică să arate de ce este în stare.

După două săptămâni şi jumate, 17 zile, mai exact, Repinski îşi anunţă demisia.

Dar asta a fost doar începutul. Începe partea mea preferată.

Articolul iniţial a ajuns la multă lume din toată ţara. În special la oameni din zona fermei lui Repinski, care îl ştiu, văd, aud. Foşti parteneri, angajaţi, vecini. Mulţi din ei aveau câte o istorioară despre Repinski pe care s-au grăbit să o împărtăşească cu Eesti Ekspress – pe mail, telefon. Oameni simpli, fiecare cu viaţa lor, care nu au renunţat la dreptul la justiţie şi care au simţit că există şansa ca istoria lor să fie auzită.

Dată fiind cantitatea informaţiei ce tot venea, era clar că primul articol la subiectul dat nu putea fi şi ultimul. Peste trei luni, indiferent de faptul că Repinski şi-a dat demisia, Eesti Ekspress ieşea cu încă o investigaţie compilată de la multiple surse ce au contactat redacţia. Următorul articol povestea despre:
  • Utilizarea ineficientă a granturilor din fonduri europene. Peste 800 mii euro investiţi în fermă fără să se vadă un rezultat.
  • Bani atraşi pentru produse bio pe care nu le producea, pe pământ bio pe care nu-l poseda, cu capre pe care nu le avea decât pe documente (pe documente avea mai multe capre decât în realitate) şi subvenţii primite pentru ultimele.
  • Dovezi cum animalele erau tăiate în spatele fermei în condiţii de antisanitarie şi carnea vândută la magazinul local.
Luni, 13 februarie, Marian Männi, autoarea investigaţiilor Eesti Ekspress, a primit premiul naţional în Estonia pentru cea mai bună investigaţie jurnalistică a anului 2016.

E un caz despre cum oameni simpli, fiecare cu istoria lui mică, au doborât un Ministru. Şi despre cum au existat oameni ce au ascultat şi au povestit întregii ţări aceste istorii. Presiunea era prea mare, iar politicienii într-o societate unde presa funcţionează, nu dictează jurnaliştilor ce să spună, ci sunt atenţi la orice critică. Pentru că orice articol îţi poate compromite şansele de a fi reales. Pentru că nu banii te realeg, ci voturile şi felul în care menţii încrederea oamenilor.

De aceea, Repinski a fost sacrificat şi a fost o lecţie pentru alţi şmecheri. Cu siguranţă, prin asta s-au preîntâmpinat multe fărădelegi pe care le-ar fi făcut în calitatea sa de ministru.

E o istorie despre cum societatea câştigă de la faptul că presa este liberă, independentă, în apărarea intereselor societăţii. E despre cum tu, cetăţean ordinar, trăieşti într-o ţară în care ai cui te plânge. Dacă nu ai suficiente motive sau dovezi să îţi faci dreptate în justiţie, atunci cel puţin presa te va asculta.

Să nu fi fost presiunea societăţii, să nu fi existat presă, Repinski era şi acum ministru, iar estonienii priveau filme la TV şi uitau, cu timpul. Cum uităm şi noi.

Politicienii corupţi vor exista atâta timp cât noi le vom consuma minciunile arătate la televiziunile lor plătite din bani furaţi tot de la noi.
Şi ai noştri, cei ce strangulează, încet dar sigur, presa, ştiu foarte bine ce fac şi o fac foarte conştient. Ei urăsc presa liberă. Ei o vor distrusă. Ei vor presă controlată, care scrie ceea ce le este permis. La începutul carierelor lor politice, ei au auzit de faptul că presa liberă şi independentă este indispensabilă unui sistem democratic, deaceea, ajungând la guvernare, au ţinut neapărat să-şi cumpere o televiziune şi să distrugă o instituţie media incomodă.

Ei şi libertatea presei sunt antonime. Ei lucrează împotriva libertăţilor noastre de bază. 

De aceea, este important să vorbim. Să vorbim, să scriem, să ne exprimăm liber, să nu tacem. Pentru că asta e unica şansă de a reveni, încetul cu încetul, la normalitate. Tăcerea înseamnă resemnare. Iar eu sunt sigur că e prea devreme să ne resemnăm. Mult prea devreme. Asta contează foarte mult. Totdeauna există oameni ce vor asculta, citi, transmite. Nu azi, atunci peste un an sau trei.

Sistemul va funcţiona cu o singură condiţie – ca noi toţi să îl forţăm el să funcţioneze. Pentru noi, în folosul, interesul şi protecţia noastră. Sistemul pentru asta există. Este clar că, acei ce fac legile nu au niciun interes în a repara ceea, ce au distrus tot ei. Ei vor continua să nege problema în faţa noastră şi a partenerilor externi. Vor spune în continuare că totul e bine. Asta fac acum, vă asigur din prima sursă.

În Moldova, din păcate, ne apropiem de situaţia descrisă în discursul vestit al lui Parfyonov. De atunci nimic bun în Rusia cu presa nu s-a întâmplat. Doar s-a agravat. Pentru că ştim exact ce urmează, trebuie să schimbăm ceva. Urgent.


Dumitru Alaiba

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI