- „Câinii şi bătrânii…” Atât.

Doamna Natalia: (profesoară de engleză)

- „Am lucrat o viaţă ca pedagog, dar n-am nici bani de lemne.”

Altă profesoară:

„Casele-s lepădate şi şcolile la fel. Ce să faci, măi băiete? Pot să mor în casă şi nimeni să nu mă găsească.”

La sfârşitul primului semestru de studiu, politicienii şi doamna Ministru al Educaţiei, Monica Babuc, s-au înghesuit să ne explice cât de ridicat e nivelul de învăţământ în Moldova şi cât de bune sunt noile reforme, dar a uitat să ne spună că în Moldova şcolile sunt oribile. Acolo toată lumea se teme: Elevii au frică de profesori, dascălii se tem de directori, directorii se tem de inspectori. Şi până la urmă vă spun că această teamă distruge orice tip de bucurie. 

Sistemul de învăţământ pare a fi, la momentul de faţă, un pacient în comă, nu un personaj de poveste. Maria nu va susţine BAC-ul şi va ajunge şomeră. Îmi pun întrebarea: Ce ştiu copiii? Cum ştiu să folosească ceea ce au învăţat la şcoală? Statistica e sperietoare. Copiii noştri sunt cei mai demotivaţi din lume.

Părinţii asistă neputincioşi cum învăţământul omoară gândirea liberă – urmând anumite structuri, gen Coreea de Nord. Copiii nu mai sunt lăsaţi să-şi pună întrebări. Nu mai există noţiunea de timp liber. Doar greutatea ghiozdanului creşte. Acum cântăreşte peste 14 kg. 

Şcolile din Moldova au ajuns nişte puşcării de copii. Elevii sunt descurajaţi, deoarece nu primesc ceea ce aşteaptă cu adevărat. Într-un fel ne batem joc de timpul lor. Ei stau 20 de ani printr-o instituţie de învăţământ, apoi pleacă trişti peste hotare.

Copilul este un prizonier al sistemului care trebuie să facă teme extrem de multe, implicând toată familia, pe unchiul, pe mătuşa, neamurile. Temele nenumărate şi plictisitoare omoară dorinţa de-a studia. 

Ţara noastră nu va demonstra că se poate crea o educaţie fără de stres şi că putem modela tineri minunaţi, deoarece ţara noastră e condusă de aceiaşi oameni de ani de zile.Totul se face pe criteriul cumătrismului sau a politicului, nu pe merite. Ei au înţeles, destul de bine, că dacă vrei să stăpâneşti sufletul unui popor, trebuie să îngenunchezi şi să distrugi învăţământul. Sistemul e paralizat, nu vrea, nu poate, nu are curaj. 

Trăim într-o ţară unde toţi sunt conducători. Aş spune chiar - ţara şefilor. Ceea ce ne-a transformat într-un popor cu mentalitate de slugă. Numai la noi poţi auzi: Bagă de seamă - Asta a spus, şeful, nu comentăm. Şi, înţeleg că noi, de fapt, le-am permis anumitor persoane să distrugă viitorul copiilor noştri. E mai sigură calea – „Capul plecat sabia nu-l taie”. Cine ştie? Eu nu cred.

De asemenea, noi, profesorii facem tone de dări de seamă inutile, ceea ce nu ne oferă posibilitatea de-a avea timp să ne ocupăm de individualitatea copilului, de-ai descoperi sufletul, zâmbetul. Noi doar dăm „teme pentru acasă” ca să vadă părinţii că muncim de-a binelea. Ce fel de oameni creştem, lume? Nu ar fi corect doamnă ministru (am scris cu literă mică, aşa vreau) să plecaţi? Sunt atâţia oameni buni care ar putea adapta educaţia la realităţile lumii în care trăim. 

De ce nu le vorbiţi studenţilor despre sumedenia de umilinţe la care e posibil să fie supuşi dacă vor deveni profesori ? De ce nu le vorbiţi despre tendinţa unora care se vor comporta ca nişte stăpâni, care nu vor accepta nici măcar la nivel teoretic existenţa opoziţiei?

În învăţământ este nevoie de oameni bine pregătiţi, oameni dispuşi să-şi facă treaba, nu doar să se prezinte la şcoală pentru că altfel nu-şi pot lua salariul. Învăţământul are nevoie de oameni motivaţi, nu doar de angajaţi, doamnă ministru! 

Azi, am fost telefonat de către o doamnă profesoară. Mi-a spus că pleacă în Portugalia. Nu mai rezistă presiunilor. O profesoară talentată. De nota 10! Cineva dintre colegele ei a înfrumuseţat o relatare, care a ajuns la urechile directorului,o atitudine demnă de tot dispreţul! Cum poţi să ai pretenţia să te numeşti cadrul didactic şi să duci vorba de colo-colo, să tragi de limbă doar pentru a te da bine pe lângă director? Din păcate există şi astfel de angajaţi în învăţământ – cadre didactice e prea mult spus.

Haideţi, cetăţeni ai acestui stat, să schimbăm lucrurile, de dragul unor suflete nevinovate, care trebuie să zboare, nu să le fie tăiate aripile. Încă nu ne-am dat seama că un copil este copilul întregii societăţi şi că toţi trebuie să contribuim la creşterea lui. Copii aceştia vor părăsi ţara (...) 

Dragi părinţi, nu vă evaluaţi copiii după notele obţinute. Adică, un copil slab poate să construiască o industrie întreagă în viitor. Nu blocaţi dezvoltarea personalităţii lor. Lăsaţi-i să facă ceea ce iubesc. Vă rog, căutaţi informaţii despre „emisfera dreaptă a creierului” şi dezvoltaţi la copilul dvs. anume acest aspect. Acest segment este ignorat de învăţământul din Moldova. Copii chiar dacă învaţă „rău”, copii chiar dacă învaţă „bine” – sunt cei mai minunaţi. Cunosc oameni cu facultăţi şi masterate care nu ştiu să facă nimic, dar cunosc şi tineri care au doar gimnaziul şi au reuşit să deschidă restaurante. Ştiţi de ce? Deoarece aceştia din urmă au avut timp să gândească. Ceilalţi învăţau ca roboţii. 

Avem un sistem de învăţământ care nu cultivă pasiunile şi talentele copiilor, ci se bazează pe acumularea de cunoştinţe inutile, pe concursuri şi competiţii.

Eu mergeam cu plăcere la şcoală, şi regretam când venea vara şi intram în vacanţă. Acum, văd copii care aşteaptă vacanţele ca să nu-şi mai vadă colegii şi profesorii scârbiţi şi obosiţi de atâta carte. De ce se întâmplă asta, doamnă Ministru? A, da reforme (...)

Vă ajut şi eu. Uitaţi-vă cum văd eu sistemul de învăţământ ( e doar un început):

1) Teme pentru acasă (15-25 de minute). Ei ar trebui să aibă mai mult timp ca să fie copii. Să stea cu familia. Să facă voluntariat. Să citească. Să asculte muzică.

2) Copiii ar trebui să aibă 3-4 ore pe zi. La şcoală trebuie să înveţi ceea ce te face fericit. Astfel, creierul va funcţiona mai bine.

3) Examenul de BAC ar trebuie simplificat. Am impresia că liceeni din clasa a 10-a încep să aibă teamă de acest examen. Ei nu au timp de muzică, poezie, artă, deoarece aceste concepte nu sunt prezente în testul standardizat.

4) Copii trebuie să ştie să gătească, să facă plimbări în natură. Să socializeze. Să crească ca fiinţe umane. E superbă această viaţă şi ei nu trebuie să o dea doar şcolii.

5) Fără taxe de şcolarizare. Astfel, părinţii bogaţi se vor asigura ca şcolile publice să fie minunate. Fără şcoli private. Toţi copii vor fi egali.

6) Educaţia nu este o afacere. Când se repară un teren de joacă chemaţi şi copiii la luarea deciziilor.

7) „Puteţi fi cine vreţi când veţi creşte”, visul lor va prinde putere dacă vor face ceea ce le place. Această forţă o primesc din şcoli.

Au furat ţara asta cum au vrut, Vasile! Dar, noi, profesorii trăim cu o pensie de nimic, tineretul s-a dus. Ce-a rămas din pământul acesta?”
- „Câinii şi bătrânii…” Atât.

Doamna Natalia: (profesoară de engleză)

- „Am lucrat o viaţă ca pedagog, dar n-am nici bani de lemne.”

Altă profesoară: „Casele-s lepădate şi şcolile la fel. Ce să faci, măi băiete? Pot să mor în casă şi nimeni să nu mă găsească.”

Fiţi mândri, dragi profesori, deoarece voi predaţi sute de ore anual şi formaţi viitorul ţării.

Răbdare, dârzenie şi atenţie la provocări. Un an nou liniştit şi cu mult curaj în inimi tuturor. V-am îmbrăţişat!

Când îi ceri iubire şi curaj lui Dumnezeu, El nu se supără niciodată. De asta au nevoie inimile moldovenilor: de mai multă iubire şi curaj.

Basil Rimidado