„Am înţeles că merită să trăiesc din plin ca să nu am regrete” // Jurnalul săptămânal cu Daniel Năstase

„Am înţeles că merită să trăiesc din plin ca să nu am regrete” // Jurnalul săptămânal cu Daniel Năstase
Sursa: www.europalibera.org Foto: europalibera.org 28.10.2017 10:45
Născut în 5 septembrie 1999 la Chişinău. Elev la Liceul teoretic Nicolae Iorga din capitala Republicii Moldova. Hobby-uri: literatura şi fotbalul.

Luni

Obişnuiam să repudiez zilele de luni. Mă simt emaciat dimineaţa. Sunt sigur că greşesc bând două cafele la rând, dar din cauza orgoliului şi a vanităţii adolescentine, nu-mi voi recunoaşte greşeala privind în ochii părinţilor. În fine, nu-mi plăceau dimineţile de luni până n-am conştientizat că acesta e ultimul an de liceu. Am decis să mă bucur de el, deoarece până acum nu-i înţelegeam pe cei care spuneau ca le e dor de prima maturitate. Ajuns la o vârstă ceva mai matură, am înţeles că merită să trăiesc din plin ca să nu am regrete. Astfel, zilele de luni îmi dăruiesc motivaţia de a nu mă uita în spate atunci când voi simţi nevoia.

Merg pe jos la şcoală. Văd feţe, care, tăcând, îmi spun mai multe decât dacă ar vorbi. În mare parte sunt oameni trişti, cu griji, cu nevoi, cu probleme. Mă indispun şi prefer să privesc în jos, să văd, precum într-un caleidoscop, singurele culori din această toamnă.

Deja de mai mult de o lună am o surioară. Îmi place să ajung acasă şi să-i şoptesc la urechiuşă „Ce mai faci tu, cel mai iubit dintre pământeni?”. O cheamă Magda, un nume ales de mine, deoarece-mi plac versurile Magdei Isanos. Dacă ar fi fost băiat, l-ar fi chemat Nichita.

Am început un nou roman, „Noaptea de sânziene”, de Mircea Eliade. Seara am ieşit la un chioşc să-mi cumpăr bomboane. Pe drum mi-am dat sema că personajul principal mi-e antipatic, pentru că nu înţeleg cum poţi să iubeşti două femei în acelaşi timp. Sper să nu aflu.

Marţi

Istoria e ştiinţa care-mi trezeşte interesul. Aştept ziua de marţi pentrucă am trei lecţii unde ascult, analizez şi combat. Am învăţat despre cea mai controversată personalitate istorică română, Ion Antonescu. Încă nu ştiu dacă să am o atitudine de animozitate sau respect, cert însă e faptul că merită atât laude, pentru patriotism, cât şi diatribe, pentru holocaust. Totuşi, îl voi lăsa pe Antonescu să „doarmă-n colb de cronici…’’, cum a scris Eminescu şi mă voi întoarce în prezent.

Întorcându-mă de la ore, acompaniat de un jazz eufonic de Louis Armstrong si Ella Fitzgerald, am zărit o bătrânică. Vindea nuci. Avea două pahare de plastic pline cu miez. Am oprit sunetul din căşti. Nu puteam asculta, aflându-mă acolo, văzând cum cineva se chinuieşte să supravieţuiască. Simt sentimentul de ură foarte rar, iar în ziua de marţi l-am simţit. Nu-mi place incorectitudinea din societatea contemporană, cu politicieni abonibiabili şi fii neghiobi.

Seara am vizionat filmul „La vita e bella”. Încă nu am înteles cum mi-a scăpat, fiind un mare fan al „Pianistului” şi „Listei lui Schindler”. Încă o dată m-am convins cât de răi pot fi oamenii.

Miercuri

Am ieşit din casă la 7:20. Mergeam spre liceu şi-am prins zorile. M-au dus cu gândul la mare, la sunetul ei lichid. Am evadat, precum într-un vis, din drumul obişnuit şi mi-am imaginat că prind răsăritul pe plajă. Dar cum el arată? Mă transpun pe ţărm. Raze bicolore caf pe suprafaţa resemnată a apei. Ochii joacă rolul unui caleidoscop. Văd nuanţe roşii si oranj, iar fenomenul răsăritului îmi provoacă un tremur uşor. Iat-o, marea, mereu idilică, e gata să ofere pietrelor amorfe de pe ţărm lovituri spasmodice, să le mângâie cu apa de nuanţă emailică, provocată de ivirea gigantului pe cerul nocturn. Asemenea imaginări şi gânduri îmi creează dorinţa de a deveni un ascet.

Revenind la realitate, ajung la ore unde nu se întâmplă nimic ieşit din comun. Întâlnesc aici oameni dragi, prieteni la care ţin nespus de mult, care mă îndeamnă şi mă ajută în momentele grele, cât de banal ar suna. Primesc sprijinul lor şi încerc să-l ofer pe al meu. Sunt nişte tineri deştepţi cu care pot discuta despre cărţi, politică, sport şi alte teme. Nu sunt persoane intransigente sau orgolioase, fapt foarte important pentru mine. Fiecare din ei a jucat un rol deosebit de important în dezvoltarea mea.

Nu cinăm în trei foarte des, dat fiind faptul că părinţii mei sunt foarte ocupaţi. Maică-mea reprezintă workaholic-ul tipic, iar tata are mereu câte ceva de făcut. În fine, azi am reuşit să petrecem mai mult timp împreună şi să ne povestim fiecare ziua. La mine, nimic interesant, dar în ce priveşte activitatea părinţilor pot fi sigur că voi auzi multe lucruri captivante. Mi-aş dori să le calc pe urme şi să urmez o carieră în jurnalism, să investighez şi să fac publice lucruri. După masă, am discutat despre cele mai recente lecturi. I-am propus lui tata să citească „Swann’’, de Marcel Proust, autorul meu preferat.

Joi

Ei bine, dacă nu-mi place o anumită zi a săptămânii, aceea e joi. Sunt timorat, deoarece urmează două lecţii de fizică, disciplină pe care n-o înţeleg şi, la drept vorbind, nu vreau s-o înţeleg. Simt că, aflându-mă la ore, pierd mult timp. Sunt sigur că această ştiinţă e folositoare, dar nu pentru mine. Eu nu vreau să devin fizician sau să am vreo tangenţă cu acest domeniu. Mă bucură faptul că stau în bancă cu prietena mea, fata care a reuşit să mă schimbe şi la care ţin nespus. Având emoţii, îi strâng mâna în a mea şi devin calm. Reuşim să învingem legile fizicii.

De-asemenea, am avut joi matematica. Ador aceste ore. Cunosc caractere, speranţe, scopuri, acţiuni şi locuri. La mate mă descopăr pe mine însumi, stând liniştit în ultima bancă şi citind romane. Am un coleg foarte interesant, el citeşte doar filosofie şi romane pur psihologice. Are multe viziuni interesante şi e plăcut să te duelezi într-o discuţie cu dânsul. Joi încă îl citeam pe Eliade, iar el pe Nietzsche.

Vineri

Vinerea e o zi specială. Pe lângă faptul că am două lecţii de matematică, care vor fi foarte productive, am şi două ore de literatură universală. Vom avea de povestit romanul „Ulise”, de James Joyce, o operă murdară, dar actuală. Fiecare din noi avem o părticică din Leopold Bloom, suntem stranii, dar unici. Închidem ochii la multe lucruri pentru a crea iluzia de beatitudine, ştiind adevărul nefast. Profesoara de literatură universală e un om diferit, citit. În mare parte datorită ei am iubit, la rându-mi, cărţile şi-i voi fi recunoscător.

Aştept cu nerăbdare seara. Albert Camus a spus că fotbalul e cea mai mare invenţie a omenirii. Nu ştiu dacă avea dreptate, cert însă e faptul că tradiţia de a juca fotbal vineri seara, neglijând frigul, ploaia sau vântul, mă apropie de prieteni şi petrecem momente de neuitat. Mi-aş dori să am din nou 10 ani şi să joc fotbal fără griji, toată ziua.Abia aştept să vin obosit de la fotbal, să-mi fac ceai şi să termin romanul, fiind într-o stare amorţită. 

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI